Maria Botiş-Ciobanu

Maria Botiş-Ciobanu (16 august 1866, Abrud Sat, judeţul Alba - 24 noiembrie 1950, Oradea) - poetă şi prozatoare. Este fiica Justinei (născută Critta) şi a lui Vasile Cioban, dascăl la Abrud şi notar la Roşia Montană. Urmează clasele primare la Roşia Montană, gimnaziul la Sibiu, la Şcoala Civilă de Fete a Astrei, Şcoala Normală de Stat la Cluj şi Şcoala Normală Superioară la Budapesta.

A profesat, între 1891 şi 1900, la Nădăşelu, Bârgău, Prundu Bârgăului, Roşia Montană şi Sibiu. Îndeplineşte şi funcţia de directoare a internatului de fete de pe lângă Şcoala Civilă Confesională Română din Arad. Aici, se căsătoreşte cu Teodor Botiş, primul rector al Academiei Teologice. Infirmieră devotată în timpul primului război mondial, a fost aleasă preşedintă a filialei ardelene a Crucii Roşii (1914-1918). A contribuit la dezvoltarea învăţământului pentru copiii orfani din Ardeal. Din 1926, iscăleşte Maria Botiş-Ciobanu, nume ce figurează şi pe coperta unor cărţi.

A colaborat cu articole, versuri, proză - schiţe, nuvele, poveşti - la publicaţii ardeleneşti îndeosebi, dar nu numai, semnătura ei putând fi întâlnită deopotrivă în „Familia”, „Convorbiri literare”, „Tribuna”, „Sămănătorul”, „Gazeta de duminică”, „Românul”, „Universul literar” etc. Articolele referitoare la educaţia în şcoală - apărute mai întâi în „Telegraful român” - le-a strâns în volumul Scrisori către eleve (1900), iar versurile şi scrierile în proză au intrat în culegerile Poezii (1905), Doina (1912), Poezii (1927), Ţara Moţilor (1928) şi Poveşti (1940).

Câteva poezii au fost selectate în diverse antologii. Dintre încercările pentru teatru în care s-a încumetat, unele s-au păstrat în manuscris. Cu ecouri ale unui eminescianism diluat, Botiş-Ciobanu compune într-o gamă minoră, cântând - în „doine”, în câte un sonet - bucuria dragostei, mai rar amarul ei, înseninându-se în gestul cucernic al închinăciunii. Alternând lacrima promptă cu zâmbetul inocent, mai şi căzând pe gânduri, în cogitaţii de album, stihuitoarea se simte fericită în cadrul rustic, în vreme ce faţă de oraşul păcătos ea face alergii sămănătoriste.

O notă de asprime se percepe în lirica de inspiraţie socială, unde frazarea aminteşte de Octavian Goga şi George Coşbuc. Cele mai izbutite rămân, cu licărul lor de umor, naraţiunile în versuri. A tradus, trădându-i prin facilitate, din J.W. Goethe, Alphonse de Lamartine, Nikolaus Lenau, L. Beckstein, Emanuel Geibel, Theodor Korner, M. Moltke, Petofi Sandor şi Friedrich Ruckert. Cu toată încărcătura de moralism a textelor ei, Botiş-Ciobanu e mai bună prozatoare decât poetă. Câte o schiţă aduce cu un basm şi, de altfel, ardeleanca a scris şi basme propriu-zise.

Un alt timbru prezintă legendele din volumul Ţara Moţilor, cu sorgintea în istorisirile fantasmagorice ale băieşilor de la minele de aur din Munţii Apuseni. Cu infiltraţii de fantastic păgân, atmosfera e aceea a unui mediu stăpânit de forţa anihilantă a superstiţiei.

Opera literară

  • Scrisori către eleve, Sibiu, 1900;
  • Poezii, Arad, 1905;
  • Doina, Arad, 1912;
  • Poezii, Cluj, 1927;
  • Ţara Moţilor, prefaţa autoarei, Arad, 1928;
  • Poveşti, Arad, 1940;
  • Ţara Moţilor, Timişoara, 1976;
  • Crăiasa Codrului, ediţie îngrijită şi prefaţă de G. Nistor, Timişoara, 1976.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …