Mari

Marii sunt o populaţie din Federaţia Rusă (Republica Mari El dar şi Başkortostan, Tatarstan, Udmurtia etc.) (circa 650.000 de persoane).

Se împart în mari de munte (de pe malul drept al Volgăi), mari de câmpie (de pe malul stâng) şi mari de răsărit (de la est de Viatka, îndeosebi din Başkortostan).

Activităţile lor sunt preponderent rurale (cultivarea pământului, creşterea animalelor, apicultură, pescuit, silvicultură). Artizanatul lor tradiţional cuprinde broderii, sculptură în lemn şi realizarea de obiecte de podoabă din argint.

Comunităţile rurale erau alcătuite din familii în general restrânse cu reşedinţă patrilocativă. Femeile dispuneau de o mare autonomie juridică şi economică.

Marii au trecut la ortodoxie în secolele XVIII-XIX dar unele dintre credinţele lor anterioare au supravieţuit (cultul divinităţilor şi spiritelor naturii şi al strămoşilor). Acestea erau legate şi de o medicină iniţiatică foarte dezvoltată.

Se fac eforturi de revitalizare a acestei marla vera („credinţă mari”). Marii orientali sunt musulmani. Limba mari (cu patru dialecte) aparţine familiei fino-ugrice şi este foarte răspândită, la concurenţă cu limba rusă.

Arta

Sunt vestite orchestrele marilor, folosind ca instrumente cimpoiul, toba, guzla, cornul, fluierul etc.

Istoric

Marii descendenţi ai triburilor fino-ugrice aşezate pe malurile Volgăi şi râului Viatka la începutul mileniului I, au fost supuşi ai khazarilor, bulgarilor şi mongolilor din Hoarda de Aur, apoi ai Banatului de la Kazan, stabilind numeroase legături cu popoarele turcice, mai ales cu ciuvaşii.

Au fost integraţi în Imperiul rus în 1551-1552. Republica autonomă Mari (1936) a luat în 1992 numele de Republica Mari El („El însemnând ţară”).

Denumire: marii; ceremişi, nume provenit de la o denumire rusească folosită până în 1918.

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …