Marea invazie mongolă

Condusă de Batu-han, invazia mongolilor care a afectat teritoriile locuite de români a fost atrasă de bogăţia acestor ţinuturi şi de nevoia constituirii unor baze pentru atacurile asupra centrului Europei.

Stabiliţi temporar în cnezatul rus Halici, tătarii au organizat mai multe expediţii în spaţiul românesc.

Având ca obiectiv Cetatea Rodnei, ei au devastat nordul Moldovei şi au distrus totodată episcopia catolică a cumanilor de la Odobeşti, înfiinţată în 1227.

Transilvania a fost şi ea devastată de invadatori în drumul lor înspre şi dinspre Ungaria; deosebit de afectate au fost Ţara Bârsei şi Sibiul.

Încheiată în 1241, marea invazie a provocat în teritoriile străbătute importante modificări economico-sociale şi politice.