Manciurieni

Manciurienii sunt o populaţie din China, locuind în Manciuria, în actualele provincii Liaoning (circa 40%), Heilongjiang şi Jilin, ca şi în câteva provincii şi regiuni vecine (Hebei, Mongolia Interioară, Gansu, Shandong), în capitală, Beijing, şi în vechi oraşe de garnizoană cum sunt Canton, Chendu sau Xi’an (circa 9,9 milioane de persoane).

Deşi au fost la început crescători de animale, vânători, călăreţi şi arcaşi îndemânatici, trăind în pădurile şi munţii împăduriţi din nord-estul Chinei, ulterior manciurienii au adoptat un trai bazat pe cultivarea pământului, asemănător cu cel al populaţiei han.

S-au specializat, printre altele. în cultura ginsengului şi a ciupercilor. Ca şi populaţia han, sunt în prezent în mare măsură urbanizaţi, lucrând în industrie, servicii etc. Deşi au adoptat modul de viaţă chinezesc, continuă să se considere manciurieni. De exemplu, fiecare om ştie cărui steag îi aparţine.

În trecut erau şamanişti şi jertfeau animale în cinstea spiritelor şi strămoşilor. Şamanii satelor alungau duhurile rele cu ajutorul propriului lor spirit iar şamanii clanurilor conduceau ceremoniile de aducere de jertfe.

Clanul imperial Aisin avea şamani proprii, care conduceau ceremoniile de la curte. În ansamblu acest şamanism a intrat într-un declin progresiv (chiar dacă, în contextul actual, se observă o uşoară revenire, destul de folclorizată), sub influenţa cultului strămoşilor şi practicilor religioase chineze.

Manciuriana, principala limbă meridională din ramura tunguso-manciuriană a familiei altaice, a fost una dintre cele cinci limbi oficiale ale Imperiului manciurian (dinastia Qing) dar, deşi s-au întreprins de timpuriu eforturi pentru conservarea sa, a pierdut teren în faţa limbii chineze, rămânând o limbă vie doar în Manciuria propriu-zisă, muie înainte de 1861 nu pătrunseseră decât puţini chinezi.

A căzut victimă îndeosebi sentimentelor anti-manciuriene manifestate după căderea dinastiei manciuriene, ajungând în pragul dispariţiei, dar există tentative de reactivare a ei în scopuri culturale şi religioase.

O limbă înrudită, sibe, se mai vorbeşte în Xinjiang sau Turkestanul Oriental. Manciuriana este singura limbă din ramura tunguso-manciuriană care a fost folosită şi în scris (pe baza scrierii uiguro-mongole, adoptată încă din 1599). Unii mari scriitori chinezi au fost de origine manciuriană, de exemplu Cao Xuegin (Visul din pavilionul roşu) sau mai recent Laoshe.

Demografia. Între recensământul din 1982 şi cel din 1990 numărul celor care s-au declarat manciurieni aproape s-a dublat. Acest lucru se poate explica prin diminuarea sentimentelor antimanciuriene care fuseseră aţâţate de Revoluţia culturală şi mai ales prin avantajele de care beneficiază acum minorităţile (dreptul de a avea doi copii, facilităţi pentru intrarea în universităţi etc.) care îi determină pe cei proveniţi din căsătorii mixte (şi chiar pe unii han) să se declare manciurieni, nu chinezi han.

Istoric

Manciurienii sunt în mare parte descendenţi ai djurceţilor (numiţi de chinezi nuzhen) care au întemeiat în China de Nord dinastia Jin (1115-1271), înlăturată de la putere de mongoli. În timpul dinastiei Ming (1368-1644) simt înregistrate trei mari triburi: djurceţii jianzhou din sudul Manciuriei, grup destul de sinizat din care se pare că provin nurhacinii; djurceţii yeren („sălbatici” conform terminologiei chineze), care îşi păstraseră modul de trai tradiţional şi erau mai agresivi, în vest de Jilin, care se învecinau cu teritoriile mongolilor, având un mod de trai asemănător cu al acestora (pastoral).

Bazându-se pe o remarcabilă organizare militară şi administrativă (Cele opt steaguri), Nurhachi (1559-1626) a unificat aceste triburi în 1616, s-a proclamat han şi a pornit la luptă împotriva dinastiei Ming. Succesorul său, Hong Taiji (mai cunoscut sub numele de Abahai) a impus denumirea de „manciurieni” în locul etnonimului „djurceţi” şi a întemeiat, în 1636, dinastia Qing. Profitând de un conflict dinastic şi de alianţa cu chinezii din Liaodong (steagurile chineze aliate), această dinastic a cucerii China în 1644, rămânând la cârma ei până în 1911.

Stăpâni ai Chinei, manciurienii au constituit o aristocraţie militară, extinzându-şi dominaţia asupra ţinuturilor periferice; ralierea principilor din Mongolia meridională, apoi din cea septentrională în decursul secolului al XVII-lea, controlul asupra Tibetului începând din 1751, distrugerea puternicului Imperiu mongol oirat în 1757, instalarea de garnizoane în „noile teritorii” din Turkestanul Oriental.

Deşi de altă origine, manciurienii s-au adaptat cu repeziciune la cultura chineză, preocupându-se de studierea limbii şi încurajând arta şi literatura, după cum o dovedesc domniile luminate ale împăraţilor Kangxi (1662-1722) şi Qianlong (1736-1795). În schimb au impus unele dintre obiceiurile lor (coada purtată de bărbaţi, roba manciuriană de tip feminin.

Cei rămaşi în Manciuria au fost în cele din urmă covârşiţi de imigranţii chinezi (limba şi tradiţiile manciuriene nu se mai păstrau în 1949 decât în regiunea Aihui, actualul Heilongjiang). S-a produs astfel o unificare definitivă a Manciuriei cu China. Regiunea a făcut obiectul mai multor acorduri între Rusia şi China.

În 1689, prin tratatul de la Nercinsk frontiera ruso-chineză a fost fixată pe Amur. În 1860, China a fost nevoită să cedeze o parte din Manciuria pentru constituirea unui teritoriu cu ieşire la mare pentru Rusia, începând din 1895. Manciuria a constituit o miză importantă în politica internaţională. Deşi aparţinea Chinei, era dorită atât de ruşi cât şi de japonezi.

Rusia a obţinut în 1896 dreptul de a construi o cale ferată trecând prin Manciuria şi controlul administrativ asupra acesteia, pentru a realiza legătura directă a Vladivostokului cu Transsiberianul, iar în 1897 concesionarea teritoriilor de la Port-Arthur şi Dairen (actualul Dalian). În 1905, victoria Japoniei asupra Rusiei i-a permis acesteia, prin tratatul de la Portsmouth, să ia practic locul Rusiei în regiune. De fapt Manciuria a fost împărţită între cele două zone de influenţă, rusă şi japoneză, semnându-se acordurile din 1907 şi 1910. În 1924, URSS a renunţat oficial la interesele sale în Manciuria, lăsând libertate de acţiune Japoniei.

Aceasta a instaurat un protectorat, lucru facilitat şi de urmările revoluţiei chineze din 1911 care a permis dezlănţuirea resentimentelor antimanciuriene şi a inaugurat o perioadă de disoluţie a puterii centrale, regiunea intrând sub controlul unor administratori deveniţi aproape independenţi şi al unui fost tâlhar, Zhang Zoulin, care şi-a impus propriile legi. Influenţa japoneză a fost contracarată îndeosebi de acţiunea de unificare întreprinsă de Cean Kai-Şi şi de lupta dusă de fiul lui Zhang Zoulin.

În 1931 o acţiune de sabotaj a căii ferate din sudul Manciuriei a constituit pretextul declanşării războiului; japonezii au debarcat, au ocupat Manciuria, izgonind autorităţile chineze şi au proclamat statul vasal Manciuko (1932) în fruntea căruia au instalat, în mod formal, pe ultimul împărat manciurian, Pu-yi (care „domnise” în China între 1908 şi 1911).

Imigraţia chineză, masivă începând din 1861 şi devenită colonizare sistematică după 1920 în sud, a fost urmată acum de imigraţia substanţială a japonezilor şi coreenilor, în 1945 armata sovietică a pătruns în ţinut, ulterior părăsindu-l, în favoarea Chinei, cu excepţia oraşelor Port Arthur şi Dairen. Armata lui Cean Kai-Şi se instalează în principalele centre din nord-est, însă comuniştii încep în Manciuria contraofensiva împotriva naţionaliştilor. După 1949 fosta Manciurie, în care s-a practicat o despădurire intensă, a devenit prima regiune economică a Chinei,

Denumire: manchu, manzu (în chineză), manju (în manciuriană).

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …