Luptele pentru stăpânirea Transilvaniei în primul deceniu al secolului al XVII-lea. Întărirea puterii centrale în timpul lui Gabriel Bethlen (1613-1629)

Luptele dintre facţiunile nobiliare

Primul deceniu al veacului al XVII-lea din istoria Transilvaniei reprezintă o perioada de mari competiţii pentru putere între facţiunile nobiliare. Moartea lui Mihai Viteazul a dezlănţuit şi în Transilvania - aşa cum s-a întâmplat de altminteri, şi în Ţara Românească şi Moldova - lupta ţinută în frâu de guvernarea autoritară a domnului unificator. Se creează posibilitatea unei sporiri simţitoare a influenţei marii nobilimi în conducerea treburilor publice, în condiţiile luptei pentru restaurarea dominaţiei otomane în Transilvania.

Asasinarea lui Mihai Viteazul n-a asigurat nici liniştea şi nici stăpânirea habsburgică în Transilvania. Mercenarii generalului Basta săvârşeau devastări şi prădăciuni peste tot, adâncind şi mai mult nemulţumirile populaţiei împotriva Habsburgilor. Profitând de aceste împrejurări, îşi face din nou apariţia, la începutul lui septembrie 1601, nestatornicul Sigismund Bathori, recunoscut de sultan ca principe în schimbul supunerii sale faţă de Poartă. Rând pe rând se supun nobilimea, oraşele - afară de Sibiu - iar imperialii |sânt urmăriţi şi scoşi din ţară.

Dar Sigismund Bathori nu era persoana în stare să găsească mijloacele pentru liniştirea şi redresarea ţării, cu atât mai mult cu cât nobilimea găsea un bun prilej pentru a-şi consolida şi mai mult puterea. Sigismund Bathori, nereuşind să-şi consolideze domnia, renunţă pentru a patra oară la tron în favoarea imperialilor, în schimbul unui castel în Boemia şi al unui venit anual.

Nobilimea însă, văzându-şi din nou în primejdie interesele şi ameninţate planurile, refuză recunoaşterea acestui târg; sub conducerea lui Moise Szekely, ea încearcă să reziste imperialilor. În urma victoriei obţinute la 2 iulie 1602 lângă Teiuş, imperialii devin încă odată stăpânii Transilvaniei. Dar şi de data aceasta distrugerile pricinuite de armatele de mercenari, dările grele impuse locuitorilor, proiectele de a coloniza populaţie germană şi de a numi un episcop catolic german au provocat mari nemulţumiri.

Se oferea un bun prilej turcilor de a se înstăpâni din nou asupra Transilvaniei. Moise Szekely, însoţit de armate turceşti şi tătăreşti, reuşeşte să ocupe ţara în primăvara şi vara anului 1603. În aceste împrejurări, Radu Şerban, domnul Ţării Româneşti, solicitat de imperiali, intră în Transilvania şi înfrânge lângă Braşov oastea lui Moise Szekely, care îşi găseşte moartea pe câmpul de luptă. Imperialii pot pătrunde din nou în Transilvania învingând resturile armatei nobiliare în ciocnirile de la Lipova, Hunedoara, Cluj, Alba Iulia, Sibiu.

Stăpânirea Habsburgilor în Transilvania stârneşte şi de data aceasta aceleaşi nemulţumiri în rândurile populaţiei. Jafurile armatei de mercenari şi lipsa de înţelegere şi de grijă pentru această ţară sleită după numeroasele războaie şi lupte interne au provocat o mare foamete. Nemulţumiţii îşi îndreaptă privirile spre Ştefan Bocskai, încercând să-l convingă să părăsească politica fuohabsburgică şi să-şi asume conducerea luptei de eliberare. Având sprijinul haiducilor, pe care-i adună de prin codri şi de pe pustă şi le acordă pământ împreună cu unele privilegii, Bocskai reuşeşte să obţină cele dintâi succese împotriva oastei imperiale conduse de generalul Belgioioso.

Refuzând pacea oferită de imperiali, luptele continuă victorioase pentru Bocskai, care este susţinut şi de turci. Pentru a-şi crea o bază socială mai sigură în Transilvania, Bocskai atrage de partea sa şi pe secui, în schimbul recunoaşterii vechilor lor libertăţi. Nobilimea, la rândul ei, socotindu-l pe Bocskai drept reprezentantul intereselor sale, îl proclamă principe al Transilvaniei în dieta din 21 februarie 1605, iar după înfrângerea rezistenţei saşilor conduşi de comitele Sibiului, Albert Huet, la 14 septembrie 1605 a putut fi instalat în mod oficial pe tronul principatului.

Situaţia era destul de confuză însă, deoarece asupra Transilvaniei erau aţintite privirile lacome ale celor două imperii. Pentru a evita intervenţia armatei turceşti, principele se recunoaşte vasalul Porţii. Se ajunge la încheierea unui tratat cu Imperiul Otoman la 19 mai 1605, în urma căruia Bocskai primeşte însemnele de investitură. Principele era conştient însă că cea mai sigură alianţă pentru consolidarea autonomiei principatului era aceea cu celelalte două ţări române. Solia ardeleană condusă de judele Braşovului Mihai Weiss îndeplinindu-şi cu succes misiunea, se realizează un tratat de alianţă între Transilvania şi Ţara Românească, încheiat la Târgovişte, la 5 august 1605, în condiţii de egalitate şi cu obligaţii de ajutor reciproc.

După consolidarea stăpânirii lui Bocskai, împăratul de la Viena a încheiat pace cu Transilvania la 23 iunie 1606. Bocskai e recunoscut principe al Transilvaniei, primind în plus două comitate din Ungaria superioară (Ugocsa şi Bereg) şi cetăţile Tokaj şi Satu Mare. Din această situaţie favorabilă, principele Transilvaniei poate mijloci pacea între imperiali şi turci, care se încheie la Zsitvatorok, la 11 noiembrie 1606, pe o perioadă de 20 de ani. Ţara nu a beneficiat de aceste succese, care ar fi putut însemna o pace relativă, deoarece moartea lui Bocskai, la 29 decembrie 1606, poate otrăvit, prilejuieşte reînceperea luptelor feudale.

În timp ce facţiunea nobiliară turcofilă obţine de la Poartă numirea lui Valentin Hommonai, o altă facţiune impune dietei alegerea lui Sigismund Rakoczi. Turcii neavând vreun motiv de teamă din partea alesului dietei, n-au pregetat de a şterge din textul diplomei de numire numele protejatului de până atunci şi a-l înlocui cu al lui Rakoczi.

Cu aceasta însă, dificultăţile noii domnii nu au fost rezolvate. Dimpotrivă, ele devin tot mai numeroase şi mai mari Imperialii îşi găsesc un candidat în persoana lui Gabriel Bathori, care, câştigând şi sprijinul haiducilor, îşi impune alegerea în dieta de la 5 martie 1608, după abdicarea lui Rakoczi. Noul ales menţine legături la început atât cu împăratul de la Viena, cu care încheie un tratat de alianţă şi ajutor reciproc, cât şi cu sultanul, care-i recunoaşte alegerea, trimiţându-i daruri şi iertarea tributului pe timp de 3 ani.

Nobilimea socotea că a găsit în tânărul principe - care făgăduise haiducilor, sub jurământ că va sprijini calvinismul, iar imperialilor, catolicismul - un simplu instrument care-i va îngădui să guverneze fără nici o îngrădire. Gabriel Bathori, sub influenţa nobilimii de la curte, venită în cea mai mare parte din Ungaria, făurea planuri depăşind posibilităţile sale reale.

Atitudinea sa despotică, la care se adăugau viaţa imorală şi mai ales politica fiscală apăsătoare pentru masele populare au reuşit în scurtă vreme să provoace o nemulţumire generală. Nobilimea din opoziţie a fost redusă la tăcere prin mijloace de teroare, împotriva secuilor s-a dus o politică de intimidare prin confiscări de bunuri, saşii au fost siliţi la plata unor contribuţii deosebit de grele, iar vechile lor autonomii orăşeneşti au fost desfiinţate.

După înăbuşirea unui complot al nobilimii nemulţumite, în fruntea căruia se afla însuşi cancelarul Ştefan Kendi (martie 1610), crezându-se stăpân pe putere, G. Bathori socoteşte sosit momentul ca să-şi pună în aplicare proiectul de a lua în stăpânire şi celelalte două ţări române, cu atât mai mult cu cât curtea imperială din Viena hotărâse înlăturarea principelui transilvănean şi, în acest scop, solicitase colaborarea lui Radu Şerban.

Pentru a preveni orice răzvrătire şi nesupunere în interior, pe de o parte, şi a-şi acoperi nevoile materiale, pe de alta, oastea principelui ocupă Sibiul în decembrie 1610, căruia-i anulează privilegiile, îl uneşte domeniului princiar şi-i impune plata sumei de 52.000 de taleri. Braşovul scapă de ocupaţie în schimbul unei importante sume de bani.

În primele zile ale anului 1611, oastea lui Bathori trece munţii în Ţara Românească, unde arde, jefuieşte, devastează, stârnind o nemulţumire generală a populaţiei. Neobţinând consimţământul Porţii, principele este silit să părăsească teritoriile din sudul Carpaţilor. Acest insucces a prilejuit o nouă acţiune a forţelor nemulţumite. Saşii şi nobilimea opoziţionistă, cu care se unesc şi haiducii, obţin ajutorul lui Radu Şerban. Acesta trece Carpaţii şi pricinuieşte o grea înfrângere armatei principelui ardelean, la Moara de hârtie de lângă Braşov (9 iulie 1611). Turcii, în faţa primejdiei de a fi reînviate vremurile lui Mihai, acordă ajutorul cerut de Bathori, care făgăduise, între altele, chiar şi turcirea sa.

Criza fusese doar aparent depăşită, deoarece din cauza „băuturii şi scârboaselor destrăbălări, omorurilor şi cruzimilor” - cum îi caracterizează faptele Andrei Ghyczy, trimisul său la Constantinopol - toţi îl părăsesc pe Bathori: nobilii, secuii, saşii, haiducii. Facţiunile nobiliare, care în cursul primului deceniu al secolului al XVII-lea duseseră o luptă continuă, folosind toate mijloacele pentru a acapara puterea în stat şi a se substitui autorităţii princiare, au socotit că este momentul potrivit pentru punerea în aplicare a planurilor lor. Domnia lui Gabriel Bethlen, în care la început marea nobilime vedea un instrument al realizării ambiţiilor sale, se va dovedi însă o perioadă de consolidare a autorităţii princiare.

Check Also

Populaţia Transilvaniei în secolul al XVIII-lea

Secolul al XVIII-lea, mai ales în cea de a doua jumătate, reprezintă în general, în …

Continuarea luptei revoluţionare în ţară şi în emigraţie între 1848 şi 1853

Nici perioada de reacţiune începută în Ţara Românească în septembrie 1848, nici măsurile opresive luate …

Procesul de fărâmiţare feudală în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIII-lea şi tendinţele de autonomie ale voievodatului transilvănean

Dezvoltarea economică Perioada din istoria Transilvaniei ce începe cu a doua jumătate a secolului al …

Desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 din Transilvania în a doua jumătate a anului 1848

Printr-o politică greşită a guvernului ungar, dar mai ales prin politica reacţionară a guberniului şi …

Mineritul în Transilvania în secolul al XVIII-lea

Încă din primii ani ai stăpânirii austriece asupra Transilvaniei, Curtea de la Viena a luat …