Ludovic Dauş

Ludovic Dauş (19 septembrie 1873, Botoşani - 17 noiembrie 1954, Bucureşti) - poet, prozator şi dramaturg. Fiu al Mariei (născută Negri) şi al inginerului ceh Alfred Dauş (Dausch), stabilit în Moldova după răscoala poloneză din 1863, la care ar fi participat, Dauş urmează liceul la Botoşani, Fălticeni şi Bucureşti. Va absolvi, în 1897, Facultatea de Drept din Bucureşti, după care va profesa o vreme avocatura. Intrat în viaţa politică, este ales deputat şi senator. De-a lungul timpului, este director al Imprimeriilor Statului, director al Teatrului Naţional din Chişinău, preşedinte al Ateneului Român, subdirector general al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Debutează ca elev, în 1892, cu versuri în revista „Doina”. În continuare, până la primul război mondial, colaborează cu poezii, proză, lucrări dramatice şi traduceri la „Curierul român”, „Revista nouă”, „Lumea ilustrată”, „Vatra”, „Ţara”, „Universul ilustrat”, „Revista literară”, „Familia”, „Liga literară”, „Literatorul”, „Literatura şi arta română”, „Epoca”, „Cronica”, „Sămănătorul”, „Adevărul”, „Dimineaţa”, „Luceafărul”, „Minerva”, „Seara”, „Flacăra”, „Capitala” etc.

În acelaşi interval, în afara unor broşuri iscălite Adina G., tipăreşte volumele de nuvele Spre moarte (1897) şi Satana (1912), romanele Străbunii (1900), Duşmani ai neamului (1904) şi Iluzii (1908), poemele dramatice Egle (1901) şi Doamna Oltea, mama lui Ştefan (1906), piesa Blestemul (1904) şi volumul de poezii în zări de foc (1915). În periodice i-au rămas alte romane (Dor nebun, 1903, Vanghele Zioni Caţaonul, 1906, Apa de aur, 1908), nuvele şi cicluri lirice.

Pentru teatru a mai scris poemele dramatice Akmiutis şi Moş Crăciun şi piesele Vis pierdut şi Cumpăna, jucată în 1912, şi a tradus Greva făurarilor, Iacobiţii, Părăsita şi Trecătorul de Francois Coppee, Patru săbii, Căsătoria din dragoste de A. Baumberg.

În timpul războiului mondial dă la iveală în ziarul „România”, poezii, pe care le strânge în volumul Drumul sângelui (1919). Tot atunci apărea şi poemul dramatic Valea Albă, ce va fi urmat de un altul, Vlad Ţepeş (1931). După război colaborează sporadic la „Sburătorul”, „Răsăritul”, „Dreptatea” (Chişinău), „Adevărul literar şi artistic”, „Gazeta ilustrată”, „Vremea”, „Familia”, „Reporter”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Viaţa” etc.

De sub tipar îi vor ieşi romanele Drăceasca schimbare de piele (1927), Asfinţit de oameni (1932) şi O jumătate de om (1937; Premiul Societăţii Scriitorilor Români), volumul de nuvele Porunca toamnei (1942) şi piesa Ioana (1943), reprezentată întâi la Teatrul Naţional din Bucureşti, în 1942.

Începând de prin 1908, în colecţia „Biblioteca pentru toţi”, pe care a şi condus-o un timp, Dauş dă numeroase traduceri, printre care Eugenie Grandet de Honore de Balzac, Doamna Bovary şi Salammbo de Gustave Flaubert, Regele petrece de Victor Hugo, Bolnavul închipuit de Moliere, Manon Lescaut de Abatele Prevost, Povestiri cu zâne de Contesa de Segur, Prizonier în Germania de Pierre Benoit, Regele Lear de William Shakespeare, Gulliver în ţara piticilor de Jonathan Swift, Spovedania unui medic de Arthur Conan Doyle, Duelistul de Ivan Turgheniev, Povestiri fantastice de E.T.A. Hoffmann, Vechiul Heidelberg de Wilhelm Meyer-Forster etc.

Nu fără o anume dexteritate, dovedită şi în numeroase sonete, Dauş pastişează pe rând toate formulele şi manierele artistice, arătând oarecare ataşament celei a lui Fr. Coppee, din care traduce copios. Singurele sale plachete (În zări de foc şi Drumul sângelui), deşi pornesc din fapte trăite, alunecă repede într-un amestec de declamaţie patriotică, melodramă şi prozaic. Aceleaşi defecte se regăsesc şi în poemele dramatice.

Doar Egle a avut oarecare succes, datorat atmosferei tenebroase, amintind cumva de teatrul simbolist, însă descinzând, în fond, din Burgravii lui V. Hugo. O înfrânare a retorismului e vizibilă în Doamna Oltea, mama lui Ştefan şi în Valea Albă (1919), care acuză de asemenea lipsa de originalitate. În ceea ce priveşte proza din prima etapă, cea mai mare parte e turnată în tiparul romanului de senzaţie, al romanului-foileton. Abia după război scrisul lui Dauş, mai puţin grăbit, arată un progres.

Dacă Drăceasca schimbare de piele atacă un subiect psihologic - o radicală metamorfoză comportamentală - ce depăşeşte puterile autorului, relevând pe alocuri şi un limbaj inadecvat, în schimb celelalte două romane, mizând mai mult pe latura socială, izbutesc să atingă un nivel onorabil. Asfinţit de oameni constituie de fapt o versiune nouă a lui Vanghele Zioni Caţaonul, din care s-a eliminat atât şarjarea eroului principal, iniţial un soi de apaş levantin, cât şi a boierimii botoşănene intrate în declin (o variantă a titlului era Putrezi). Vanghele Zionea devine acum un personaj viu, iar tabloul mediului reţine atenţia prin varietate şi culoare.

Şi O jumătate de om reprezintă un roman veritabil, deasupra mediei, deşi debutează ca ilustrare a unei idei, anume că un caracter deficitar duce pe posesor la un deznodământ teribil. Traian Belciu e „o jumătate de om”, întrucât nu opune nici o rezistenţă când împrejurările îi pun în faţă soluţii facile, însă contravenind moralei şi legalităţii. Sfârşitul în faţa plutonului de execuţie, ca dezertor, e datorat totuşi imposibilităţii de a justifica refuzul soldaţilor săi de a continua lupta, refuz omeneşte motivat, având astfel ceva eroic. Valoarea acestor două romane, câtă este, rezultă şi din utilizarea unor elemente autobiografice. Savuroase, amintirile publicate în „Adevărul literar şi artistic” (1925) şi în „Jurnalul literar” (1939) îl arată ca un memorialist înzestrat.

Opera literară

  • Spre moarte, Bucureşti, 1897;
  • Akmiutis, Bucureşti, 1898;
  • Străbunii, Bucureşti, 1900;
  • Egle, Bucureşti, 1901;
  • Blestemul, Bucureşti, 1904;
  • Duşmani ai neamului, Bucureşti, 1904;
  • Doamna Oltea, mama lui Ştefan, Bucureşti, 1906;
  • Iluzii, Bucureşti, 1908;
  • Cumpăna, Bucureşti, 1912;
  • Satana, Bucureşti, 1912;
  • În zări de foc, Bucureşti, 1915;
  • Valea Albă, Bucureşti, 1919;
  • Drumul sângelui, Bucureşti, 1919;
  • Drăceasca schimbare de piele, Bucureşti, 1927;
  • Vlad Ţepeş, Bucureşti, 1931;
  • Asfinţit de oameni, Bucureşti, 1932;
  • O jumătate de om, Bucureşti, 1937;
  • Porunca toamnei, Bucureşti, 1942;
  • Ioana, Bucureşti, 1943.

Traduceri

  • Francois Coppee, Greva făurarilor, Bucureşti; Iacobiţii, Bucureşti; Părăsita, Bucureşti; Trecătorul, Bucureşti;
  • Jonathan Swift, Păţaniile lui Gulliver, Bucureşti, 1902; Gulliver în ţara piticilor, Bucureşti, 1920;
  • Moliere, Bolnavul închipuit, Bucureşti, 1906;
  • Victor Hugo, Regele petrece, Bucureşti, 1907;
  • Ivan Turgheniev, Duelistul, Bucureşti, 1908;
  • Gustave Flaubert, Doamna Bovary, Bucureşti, 1909, Salammbo, Bucureşti, 1913;
  • E.T.A. Hoffmann, Povestiri fantastice, Bucureşti, 1909;
  • Wilhelm Meyer-Forster, Vechiul Hadelberg, Bucureşti, 1909;
  • Arthur Conan Doyle, Spovedania unui medic, Bucureşti, 1909;
  • Honore de Balzac, Eugenia Grandet, Bucureşti, 1910;
  • Contesa de Segur, Povestiri cu zâne, Bucureşti, 1911;
  • William Shakespeare, Regele Lear, Bucureşti, 1911;
  • Abatele Prevost, Manon Lescaut, Bucureşti, 1911;
  • Pierre Benoit, Prizonier în Germania, Bucureşti, 1933.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …