Lucian Bădescu

Lucian Bădescu (1914-1979, Paris) - istoric literar.

A absolvit Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti şi, după studiile universitare, a fost profesor de limba franceză la Râmnicu Vâlcea. Plecat din ţară în 1939, s-a stabilit în Franţa şi a fost cercetător la Centre de la Recherche Scientifique din Paris, unde şi-a susţinut teza de doctorat, La Generation poetique de 1860. La jeunesse de deux rives. Milieux d’avant-garde et mouvements litteraires. Les oeuvres et les hommes, pe care o tipăreşte în 1971. A publicat sub numele Luc Badesco.

Studiul, care se citeşte ca un roman, are meritul de a reabilita poeţi francezi cu desăvârşire uitaţi, criticul nefiind împins de o opţiune personală, ci de convingerea că o operă literară, ca şi autorul ei, e mai întâi o existenţă, înainte de a deveni o valoare. Bădescu îşi propune să scrie romanul unei generaţii intermediare, ale cărei eforturi, chiar dacă nu explică geniul lui Mallarme, Verlaine şi Rimbaud, permit identificarea semnelor care îl anunţă. Meritul său este acela de a aduce la lumină lucruri pe nedrept uitate, precum şi de a stabili legături subtile, greu de pătruns, între lumea anilor 1860 şi marea literatură franceză.

Prea discursivă totuşi, lucrarea lui Bădescu e interesantă fragmentar, mai ales în ceea ce priveşte capitolele consacrate tinerilor din jurul lui Catulle Mendes, fondator al „Revistei fantaziste”. Stâlp viu al Bibliotecii Naţionale din Paris, Bădescu a descoperit, tot răsfoind publicaţii obscure, un text necunoscut al lui Baudelaire, motiv pentru care profesorul Antoine Adam îl citează în cursurile lui de la Sorbona.

Opera literară

  • La Generation poetique de 1860. La jeunesse de deux rives. Milieux d’avantgarde et mouvements litteraires. Les oeuvres et les hommes, Paris, 1971.

Traduceri

  • Mircea Eliade, Fragments d’un journal, Paris, 1973.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …