Lucia Dem. Bălăcescu

Lucia Demetriade Bălăcescu (22 ianuarie 1895, Bucureşti - 5 noiembrie 1979, Bucureşti) - prozatoare. Fiică a comandorului Petre Demetriade, Bălăcescu s-a bucurat de o educaţie îngrijită. A studiat la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti şi, în particular, cu Gheorghe Petraşcu şi cu Eustaţiu Stoenescu, desăvârşindu-şi studiile în Elveţia şi în Franţa. La Paris frecventează medii în care se cultivau fronda şi se promova spiritul modern. Talentată pictoriţă, Bălăcescu a avut un număr impresionant de expoziţii personale şi internaţionale. Un capitol deosebit de dureros în viaţa sa l-a constituit experienţa trăită în Basarabia, ca martoră a ocupării acestui ţinut de către armata sovietică.

Bălăcescu debutează ca publicistă la „Timpul”, în 1937. A semnat cronică plastică, articole culturale, impresii de călătorie în periodicele „Le Moment”, „Bis”, „Vremea”, „Astra” etc. Prin articolele In memoriam: Katherine Mansfield şi Omagiu lui I. Minulescu, îşi exprima afinitatea faţă de două personalităţi literare de care s-a simţit atrasă întreaga viaţă. Ar fi vrut să traducă în româneşte opera autoarei engleze, dar împrejurările nu i-au permis. Ion Minulescu a fost unul dintre cei care, recunoscându-i talentul în pictură, a influenţat-o în sensul aderării la mişcarea modernă.

Un alt scriitor preţuit de Bălăcescu, datorită sensibilităţii, culturii, dar şi imensei sale suferinţe fizice, a fost Max Blecher. Acestuia i-a dedicat un articol în „Le Moment”, precum şi un spaţiu destul de larg în volumul de amintiri Destăinuiri anti-literare (1979).

Bălăcescu a ilustrat cu desene câteva cărţi ale unor scriitori români şi străini: Corigent la limba română de Ion Minulescu (unul dintre desene este reprodus în Istoria literaturii române de la origini până în prezent de George Călinescu), Ce-ai cu mine, vântule? şi alte câteva volume ale lui Tudor Arghezi (desene pentru care obţine, în 1938, un premiu la Praga), Un port la răsărit de Radu Tudoran; a realizat peste două sute de ilustraţii la Decameronul lui Boccaccio. În 1939, a primit Premiul Academiei Române pentru ilustraţii, printre acestea numărându-se şi cele care însoţesc traduceri din poeziile lui Baudelaire.

Preocuparea pictoriţei pentru literatură nu se opreşte aici. Publică în „Curierul literar” câteva fragmente din ceea ce avea să fie În noul Paradis (1942), volum în care sunt rememorate zilele petrecute în Basarabia, imediat după intrarea, în 1940, a armatei sovietice. Suferind de tuberculoză osoasă, Bălăcescu se afla internată la sanatoriul din Bugaz, localitate la ţărmul mării. În clipa în care se anunţă ocuparea Basarabiei, bolnavii capabili să se deplaseze hotărăsc să se întoarcă în România.

În noul Paradis este o cronică în miniatură a ceea ce aduce comunismul în mentalitatea şi în starea materială a oamenilor: pervertirea valorilor, ură, minciună, mizerie. Precum în pictură, prozatoarea ştie să surprindă esenţialul. Ritmul naraţiunii este trepidant, tensiunea situaţiilor este însoţită de ironia amară, fină care străbate, de altfel, cartea, începând chiar de la titlu. Protagoniştii îşi poartă numele reale, iar portretele desenate sunt mai elocvente decât orice comentarii.

Aceeaşi atmosferă de autenticitate se simte şi în Destăinuiri antiliterare. Din nou, titlul este concludent. Bălăcescu rememorează evenimente şi prezenţe importante din viaţa sa. Studiile în ţară şi în străinătate, expoziţiile, cu satisfacţiile şi insatisfacţiile lor, membrii familiei, personalităţile din cultură care au influenţat-o în carieră şi, mai ales, ambiţia de a răzbate, de a se impune, care nu a fost copleşită de lunga sa boală, sunt punctate prin evenimente esenţiale, tratate pe un ton ce oscilează între lirism şi ironie. Crâmpeie sugestive din viaţa câtorva creatori de frumos sunt conturate cu entuziasm şi înţelegere.

Printre numele celor evocaţi în amintiri se numără Mateiu I. Caragiale, Theodor Pallady, Henri Catargi, Ion Minulescu, Milita Petraşcu, Marcel Iancu, Ion Vinea, K.H. Zambaccian, Tudor Arghezi, Max Blecher, Eugen Lovinescu, Luca Ion Caragiale şi Cella Delavrancea. Desenele ce ilustrează volumul aduc un plus de expresivitate şi de vitalitate naraţiunii. Povestind, Bălăcescu creează mici tablouri în care, asemenea picturii sale, culorile exprimă în cele din urmă încântarea în faţa vieţii, bucuria de a trăi.

Opera literară

  • În noul Paradis, Bucureşti, 1942;
  • Destăinuiri antiliterare, prefaţă de Şerban Cioculescu, Bucureşti, 1979.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …