Liviu Bratoloveanu

Liviu Bratoloveanu (8 august 1912, Turnu Severin - 13 iulie 1983, Bucureşti) - poet şi prozator. Este fiul Zoei şi al lui Gheorghe Bratoloveanu. Bratoloveanu, numit la naştere Vasile Gheorghe, are o copilărie zbuciumată. Tatălui său, comerciant, consilier municipal o vreme, îi merge rău, iar familia se destramă temporar. Bratoloveanu părăseşte şcoala elementară de comerţ pe care o urma şi îşi însoţeşte mama la Bucureşti.

În 1927, revine la Turnu Severin şi îşi reia studiile. În acelaşi an, debutează cu o proză scurtă în „Dimineaţa copiilor”. Aici, ca şi în „Universul copiilor”, „Revista copiilor”, „Veselia” etc., îi mai apar snoave în proză ori în versuri. Abandonând din nou şcoala, colaborează intens la „Cuvântul nostru” şi scoate trei publicaţii efemere: „Vitraliu” (1932-1933), „Rod” (1932-1933) şi „Mahalaua” (1933). La „Mehedinţeanul” („Nădejea”) e, un timp, secretar de redacţie. Trimitea materiale diverse şi la „Alarma satelor”, „Vremea nouă”, „Brazda literară”, „Provincia”, „Şcoala Mehedinţiului” şi „Luceafărul literar şi critic”.

În 1935 îşi adună o parte din versuri în placheta Manifest, urmată, în 1940, de o alta, intitulată Eu şi Dunărea. După o scurtă colaborare la cotidianul bucureştean „Facla”, lucrează din nou în redacţia unor ziare din Turnu Severin, „Ţara nouă”, „Curentul mehe-dinţean”, şi editează revista „Reportaj” (1936-1937). Semnează şi cu pseudonimele Lică, Vasigebra, Vasia Bratilov, Vasile Turbării, Vasile Mălureanu, Vasile Prundeanu, Coca Demetrescu, Mircea T. Damaschin, Mircea Cantemir, Ady Corolenko, Ady Stolnicu, Causticus, Ioniţă Piron, Ironicus etc.

Angajat la CFR şi stabilit în cele din urmă la Bucureşti, colaborează la „România”, „Axa”, „Prepoem”, „Vremea”, „Viaţa socială CFR”, „Duminica”, „Dacia rediviva”, „Săptămâna CFR”, „Bis”, „Spectator”, „Universul literar”, „Fapta” etc. După 1945, Bratoloveanu, care intrase în Partidul Comunist, lucrează la Direcţia Generală CFR, este redactor la „Munca CFR” şi scrie frecvent la „Lupta CFR”.

În 1947, apare volumul Oameni la pândă, prima parte a unei trilogii cu acelaşi titlu. Consacrat astfel, colaborează la „Scânteia tineretului”, „Lumea”, „Revista literară”, „Scânteia”, „Flacăra”, „Viaţa Capitalei”, „Gazeta literară” etc. şi e ales în 1949 în primul birou al Uniunii Scritorilor. Ulterior cade în dizgraţie şi lucrează ca secretar literar la Teatrul Muncitoresc CFR Giuleşti, unde i se reprezintă în 1958 piesa Zile de februarie, apoi ca funcţionar la întreprinderea Cinematografică Bucureşti. Abia în 1967 mai scoate o culegere de povestiri, Soarele din fereastră, urmată în 1971 de o nouă ediţie din Oameni la pândă, de romanele Pelagră şi Reptila, în 1975, şi Bunica studiază dreptul, în 1982.

Prefaţa volumului Manifest rezumă şi opiniile autorului despre poezie, care trebuie să întrupeze un crez, o atitudine susţinută „la bara adevărului”. În mod firesc, majoritatea poemelor din volum sunt sociale, lirismul fiind preponderent obiectiv (Cântec de hamal în port, Salahorul, Accidentul, Cartier muncitoresc). Versul, influenţat de tehnica lui Aron Cotruş, este liber, ritmat de repetiţii şi de rime sau asonante interioare.

Lirismul subiectiv precumpăneşte în volumul Eu şi Dunărea, un poem unitar, structurat ca jurnal al unei călătorii de-a lungul fluviului şi, totodată, în propria memorie. Versurile reţin prin contrastul dintre elanurile vitaliste şi notele melancolic-meditative. Orientarea spre proza de analiză, predominantă în etapa uceniciei literare a lui Bratoloveanu, va fi în cele din urmă părăsită. Conceput iniţial ca o trilogie, apoi ca un ciclu în patru volume, Oameni la pândă zugrăveşte viaţa unui sat mehedinţean între cele două războaie mondiale.

În centrul acţiunii primului volum, finalmente intitulat Morarul, se află concurenţa dintre proprietarii a două mori, una de apă, cealaltă cu motor, posibilă ilustrare a conflictului dintre vechi şi nou. Substanţa epică este autentică, iar confruntarea eroilor, caractere puternice, ia aspecte cvasiepopeice. Tonul este calm, obiectiv, povestirea păstrează o cadenţă vie, neobosită. Monumental în negativitatea sa, dar perfect veridic, Onufrie Gânj e un autocrat primitiv şi brutal care, învins, ajunge în pragul demenţei, răzbunându-se prin provocarea unei inundaţii, în care el însuşi piere. Adversarul său, Simeon Armaşu, aparţine galeriei eroilor tenaci şi răzbătători, dar, în final, el cunoaşte o transformare - insuficient motivată epic -, ce-l face să ia chipul „chiaburului”. Reuşind să transpună în dialoguri firea ţăranului, Morarul are şi pagini de subtilă comedie, ce îl prevestesc pe Marin Preda.

Tendenţionismul se simte mai pregnant în povestirile din Soarele din fereastră, în piesa Zile de februarie şi în scenariul radiofonic Omul cu două suflete. Clişeele epocii - „duşmanul de clasă”, „omul vechi”, „ilegalistul” - sunt prezente, însă uneori sunt atenuate de umorul, acurateţea stilului, verismul cadrului şi cursivitatea dialogului. În romanul Pelagră, partea a doua a trilogiei Oameni la pândă, ce urmăreşte a fi o frescă a satului românesc interbelic, tendenţionismul subzistă, mai ales în construcţia personajului principal, acelaşi Simeon Armaşu, acum complet metamorfozat într-un arivist fără scrupule.

Şi inginerul Andrei Moga, din Reptila, este tentat să se caţere în vârful piramidei, dar este dezgustat în cele din urmă de compromisul moral. Alături de romanul intelectualului, există aici un roman de şantier, un roman de dragoste, ai căror eroi sunt despărţiţi de o barieră etnică, precum şi un roman poliţist, cu subterane confruntări între comunişti, fascişti, iredentişti.

Ultimul roman, Bunica studiază dreptul, cu o mai vădită intrigă poliţistă, prilejuieşte conturarea câtorva interesante portrete. Prin ce are mai bun, Oameni la pândă al lui Bratoloveanu reprezintă o realizare meritorie a prozei realiste de inspiraţie rurală.

Opera literară

  • Manifest, Turnu Severin, 1935;
  • Eu şi Dunărea, Craiova, 1940;
  • Oameni la pândă, Bucureşti, 1947; ediţia Bucureşti, 1971;
  • Zile de februarie, Bucureşti, 1958;
  • Soarele din fereastră, Bucureşti, 1967;
  • Pelagră, Bucureşti, 1975;
  • Reptila, Cluj Napoca, 1975;
  • Bunica studiază dreptul, Bucureşti, 1982.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …