Literatura didactică în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Progresele pe care le cunoaşte învăţământul în ţările române începând cu ultimul pătrar al veacului al XVIII-lea trebuiau să fie însoţite şi de o atenţie sporită acordată literaturii didactice. Interesul crescând pentru ştiinţele exacte şi aplicaţiile lor practice, pentru o gândire filozofică emancipată de sub tutela unui aristotelism de mult depăşit, pentru lărgirea orizontului cunoştinţelor de istorie sau geografie, implica traducerea lucrărilor didactice reputate, sau chiar a unor manuale de specialitate de un nivel ridicat, scrise în marile limbi de cultură europene. Fazei de traduceri literare i-a urmat aceea de compilare şi adaptare la necesităţile culturale ale ţărilor române din acea epocă.

După traduceri sau adaptări în greceşte, executate mai ales de cărturari greci legaţi de învăţământul superior din principate, şi care au circulat în Ţara Românească şi Moldova, urmează traducerile şi adaptările în limba română, care ridică chestiunea alcătuirii unui vocabular ştiinţific românesc, în stare să redea - în forme potrivite cu firea limbii române - noţiuni cu care tineretul nostru studios nu fusese familiarizat.

În sfârşit, limba română însăşi, care trebuia să stea la temelia noii culturi naţionale, avea nevoie să fie fixată şi îmbogăţită, potrivit cu legile ei de dezvoltare. Reorganizarea unui învăţământ elementar şi mediu în limba română punea problema gramaticilor româneşti, dar şi a unor manuale elementare - cum sunt abecedarele - pentru deprinderea corectă a limbii.

Din numeroasele traduceri în româneşte executate în această perioadă un loc deosebit îl ocupă manualele de matematici. Amfilohie episcopul imprima la Iaşi, în 1795, Elemente arithmetice arătate fireşti, o prelucrare după italianul Alessandro Conţi. Adevăratul avânt şi l-a căpătat, însă, literatura didactică de specialitate odată cu activitatea desfăşurată de Asachi şi Lazăr, care ne-au lăsat primele cursuri şi manuale de matematici redactate în româneşte, de nivel ridicat şi cu grija de a fixa cu ajutorul lor o terminologie ştiinţifică românească.

Asachi redactează în româneşte cursuri de algebră, geometrie şi trigonometrie traduse după matematicianul francez Bezout, iar în 1836-1838 va da la lumină cele trei volume de Elemente de matematici, importante şi prin vocabularele care le însoţesc şi unde termenii tehnici, redaţi în româneşte, sunt însoţiţi de explicarea lor. De la Gheorghe Lazăr se păstrează traduceri manuscrise după germanul Ch. Wolff (Aritmetica matematicească, Trigonometria cea dreaptă etc.). I. Eliade şi P. Poenaru vor continua, în epoca regulamentară, să traducă manuale de matematici, mai ales din limba franceză.

În domeniul ştiinţelor naturii trebuie amintită Istoria naturală, întâia oară în limba românească (1837), a dr. Iacob Cihac. Geografia va căpăta o traducere datorită mai susamintitului Amfilohie Hotiniul; e vorba de De obşte gheografie (1795), tradusă din limba italiană după Claude Buffier, dar îmbogăţită de tălmăcitor cu elemente noi, care privesc principatele, ca şi cu amănunte de istorie generală.

Istoria îşi găseşte în Aron Florian un destoinic popularizator cu al său Manual de istoria principatului României (1839) şi cu Elemente de istoria lumii (1846). Manualele de matematică ale lui I. Bolyai au avut un rol important în educarea tinerilor, pentru a deveni ingineri şi tehnicieni: Az arithmetika eleje (Începutul aritmeticii), 1830, Tentamen, 1832.

Filozofia nu va avea mult de câştigat cu tălmăcirile - din limba greacă - a lui Dinicu Golescu după Neofit Vamvas sau a lui Eufrosin Poteca după Heineccius, amândouă publicate înainte de 1830. Mai târziu, A.T. Laurian va da la lumină manualele de filozofie ale lui Delavigne (1846) şi Krug (1847). Manualele lui S. Koteles, Kazonseges logika (Logica generală), 1830 şi C. Peterfi, Alap filozofia (Bazele filozofiei), 1841, au avut o circulaţie în şcolile superioare protestante. Limbile clasice şi moderne predate în învăţământul mediu sunt ajutate de un număr de manuale compilate cu pricepere.

Pentru învăţământul elementar în limba română, merite deosebite şi-a câştigat dascălul craiovean Grigore Pleşoianu: între 1825 şi 1830, el dădea la lumină un număr de abecedare şi manuale elementare, dintre care cea mai interesantă rămâne tipăritura sa din 1828: Cele dintâi cunoştinţe pentru trebuinţa copiilor, cea dintâi carte de şcoală ilustrată în limba română, traducere şi prelucrare după P. Blanchard. Cu sprijinul lui Grigore Băleanu se tipăreşte, în 1826, la Buda de Z. Carcalechi, Povăţuitorul tinerimei, multă vreme atribuit lui Lazăr, care murise cu trei ani înainte.

Manualul e interesant, atât prin limba românească în care e scris, cât şi prin materialul antologic pe care-l cuprinde. Banatul se va bucura, între 1771-1778, de un număr de manuale bilingve (text româno-german sau sârbo-german) pentru şcolile elementare. Vom însemna dintr-însele prima aritmetică imprimată în româneşte, cu text paralel german (Viena, 1777) şi primul manual de caligrafie chirilică în limbile slavo-sârbă şi română, dat la lumină la Viena, în 1778, de cunoscutul om de cultură sârb, Zaharia Orfelin.

Manualele care se redactează pentru Transilvania, după publicarea în 1774 a regulamentului Allgemeine oesterreichische Schulordnung, se vor redacta în limbile germană, maghiară şi română. Spre deosebire de vechile bucoavne în care predominau rugăciunile, în bucvariile şi cărţile de citire mai noi, textelor religioase li se alăturau şi bucăţi de lectură laice (istorioare, sentinţe morale).

Dacă acest fapt constituie un progres, în schimb textul bucăţilor e înţesat de concepţii reacţionare; într-însele se propovăduieşte obedienţa faţă de împărat, se justifică fiscalitatea necruţătoare şi se cultivă supunerea faţă de clasa feudală. Edificatoare, în această privinţă, sunt ABC sau Bucoavna spre folosul neamului românesc (1783) şi Ducere de mână cătră cinste şi dreptate (1777 şi mai multe ediţii posterioare).

În categoria manualelor de popularizare a cunoştinţelor ştiinţifice - dar la un nivel ridicat - merită să fie menţionată Învăţătură firească spre surparea superstiţiei norodului, o prelucrare rămasă netipărită, a lui Gheorghe Şincai, după Physica lui Hellmuth şi care constituie o scriere întru totul remarcabilă pentru luminismul ardelean. Din literatura didactică mai nouă a Transilvaniei vom semnala gramatica română manuscrisă a lui George Bariţiu din primii săi ani de profesorat la Braşov, Extract de ortografie cu litere latine al lui Timotei Cipariu (1841) şi manualul de geografie al lui I. Rusu, Icoana pământului (1842).

Check Also

Presa în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Drumul ascendent al tinerei burghezii naţionale trebuia susţinut şi printr-o serie de organe de publicitate, …

Criza fărâmiţării feudale în Moldova (1432-1457)

Perioada cuprinsă între moartea lui Alexandru cel Bun şi urcarea pe tron a lui Ştefan …

Folosirea scrisului şi literatura slavo-română în timpul feudalismului pe teritoriul României

Folosirea scrisului pare să nu se fi întrerupt niciodată la populaţia de pe teritoriul României, …

Feudalismul timpuriu între Carpaţi şi Dunăre în secolul al XII-lea

Dominaţia cumanilor pe o bună parte a teritoriului României în secolul al XII-lea şi în …

Structura şi relaţiile sociale în ţările române în secolul al XVII-lea şi la începutul secolului al XVIII-lea

Structura socială Este o realitate a veacului al XVII-lea pe o foarte vastă arie geografico-politică …