Literatura beletristică în Transilvania în secolul al XVII-lea

Literatura beletristică din Transilvania înregistrează ecourile târzii ale umanismului aflat în decadenţă. Golită tot mai mult de conţinutul ideologic iniţial, această literatură manifestă o vădită preferinţă pentru preocupările de formă. Ea păstrează în acelaşi timp interesul pentru cultura antichităţii. Un loc deosebit îl ocupă în literatura umanistă opera lui Albert Szenczi Molnar (1574-1634).

Autor al unui dicţionar latin-maghiar (1604) şi al unei gramatici maghiare (1610), Molnâr este în acelaşi timp şi cel mai de seamă mânuitor maghiar al versului în veacul al XVII-lea. Psalmii lui, având la bază psalmii francezi ai lui Clement Marot şi Theodore de Beze, îl arată ca pe unicul continuator demn al poeziei lui Valentin Balassi, iar în ce priveşte literatura de traduceri în limba maghiară cu nivel artistic, poate fi considerat ca întemeietorul ei.

Literatura umanistă a saşilor din secolul al XVII-lea este reprezentată îndeosebi prin poezia cu caracter ocazional, scrisă în cea mai mare parte în limba latină. O colecţie de acest gen e Rosetum Frankianum, apărută în 1692 la Viena. Ea cuprinde 57 de poezii ocazionale, dedicate în cursul anilor 1666-1692 lui Valentin Frank von Frankenstein, care a fost în ultimul sfert al veacului al XVII-lea un sprijinitor al artelor la Sibiu.

Valentin Frank von Frankenstein (1643-1697) însuşi este autorul unei opere intitulate Hecatombe Sententiarum Ovidianarum Germanice imitatarum şi apărute în 1697 la Sibiu. În ea sunt transpuse o parte din sentenţele lui Ovidiu nu numai în limba germană, ci şi în limbile română şi maghiară şi chiar în graiul săsesc. Frank e în această lucrare cu totul în tradiţiile umaniştilor transilvani, care au cultivat forma epigramei încă din veacul al XVI-lea (Valentin Wagner). El nu e un simplu traducător, ci se inspiră numai din aforismele lui Ovidiu, cărora le dă adesea forma unor creaţii proprii.

Între cele mai remarcabile figuri ale vieţii culturale transilvane se numără Mihail Halici. Descendent dintr-o familie de mici nobili de origine românească, el s-a născut în 1643 la Caransebeş, unde şi-a început şcoala, pe care a continuat-o apoi la liceul luteran din Sibiu şi la colegiul „Bethlen” din Aiud. După câţiva ani, Halici a fost numit conducător al şcolii reformate din Orăştie, care în acest timp a avut şi mulţi elevi români. În anii 1672-1674 îl găsim la Aiud, antrenat în vehemente dispute teologice, în care s-a situat pe poziţii progresiste (puritane şi carteziene), ceea ce i-a atras expulzarea din oraş. Silit să părăsească Transilvania, Halici a plecat în Ţările de Jos şi apoi în Anglia. În ţară se pare că nu s-a mai întors şi a murit în jurul anului 1712.

Din activitatea lui Mihail Halici, întreruptă atât de timpuriu, s-a păstrat o colecţie de poezii profane în limba latină şi în limba maghiară, rămase în manuscris, şi o poezie în limba română, tipărită. Poezia românească e o odă, scrisă în 1674 cu caractere latine şi ortografie ungurească şi care s-a publicat într-o broşură, împreună cu alte poezii, la Basel. Versul este în metru cantitativ, după prozodia latina deprinsă în şcoală. Deşi nu este vorba de o operă de valoare artistică deosebită, oda lui Mihail Halici marchează începuturile poeziei lirice româneşti culte cu conţinut profan.

Din producţia beletristică a veacului al XVII-lea merită a mai fi amintite Istoria tripartită (Harmas historia, 1695) a lui Ioan Haller (1626-1697) - o prelucrare a celor trei romane populare ale evului mediu: Alexandria, Gesta Romanorum şi Istoria Troiei - care a exercitat o mare influenţă asupra basmelor maghiare, şi Horologium turcicum, traducere din turceşte a colecţiei de poveşti hinduse Pancciatantra (1682) de David Rozsnyai (1641-1717), de la care au mai rămas un jurnal şi o autobiografie cu informaţii bogate privind trecutul Transilvaniei. Moldovei şi al Ţării Româneşti din anii 1660-1673.

Între scriitorii germani mai sunt de amintit Petrus Mederus (1606-1678) din Braşov, autorul mai multor poezii ocazionale, îndeosebi cu conţinut religios, şi Francisc Rheter (decedat în 1679), directorul liceului din acelaşi oraş, care a scris o serie de poezii în limba germană, sub influenţa şcolii poetice a lui Martin Opitz, în stilul încărcat al barocului. O menţiune se cuvine şi unei satire la adresa preoţimii săseşti, scrisă pe la anul 1636 de directorul şcolii din Mediaş, Andrei Graffius. Deşi rămasă în manuscris, totuşi autorul ei a fost mult prigonit şi silit să părăsească şcoala. Urmele lui se pierd în Slovacia.

Check Also

Participarea Transilvaniei la Războiul de 30 de ani

Domnia lui Gheorghe Rakoczi I (1630-1648) a început sub auspicii nu prea favorabile. Nobilimea, împărţită …

Populaţia Transilvaniei în secolul al XVIII-lea

Secolul al XVIII-lea, mai ales în cea de a doua jumătate, reprezintă în general, în …

Procesul de fărâmiţare feudală în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIII-lea şi tendinţele de autonomie ale voievodatului transilvănean

Dezvoltarea economică Perioada din istoria Transilvaniei ce începe cu a doua jumătate a secolului al …

Desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 din Transilvania în a doua jumătate a anului 1848

Printr-o politică greşită a guvernului ungar, dar mai ales prin politica reacţionară a guberniului şi …

Mineritul în Transilvania în secolul al XVIII-lea

Încă din primii ani ai stăpânirii austriece asupra Transilvaniei, Curtea de la Viena a luat …