Limba şi literatura română între cele două războaie mondiale

Este a doua mare şi fertilă epocă din literatura română, după epoca marilor clasici. Mai mult chiar, într-un timp de o generaţie, ea atinge un nivel european, constituindu-se, ca una din cele mai fecunde şi polivalente creaţii spirituale universale.

Dacă în perioada clasică avem, de obicei, câte un mare poet, un mare prozator sau un mare dramaturg, acum numărul creatorilor, din cele mai diferite domenii ale literaturii, creşte considerabil. Mai precis, în această perioadă sporeşte atât numărul marilor scriitori cât şi al marilor reviste cu orientări moderniste de prim plan. De altfel, acum se trece, de la tradiţionalism,, la modernism, de la tradiţie, la inovaţie. Chiar tradiţionaliştii resuscită, nu o singură dată, inovaţia.

Spiritualitatea românească se înscrie, cu valori majore, la dezvoltarea spiritului european, la îmbogăţirea lui substanţială. Un fenomen deosebit, care se face tot mai prezent este esenţializarea liricului în poezie lăsând epicul exclusiv prozei. Altfel spus, poezia devine prin definiţie lirică, subiectivă, iar proza se obiectivează.

Cu toate acestea, este imposibil în această formidabilă perioadă universală a literaturii române să se facă o clasificare a scriitorilor după anumite curente, pentru că în opera fiecăruia găsim tendinţe atât de tradiţie cât şi de modernitate. Aşa cum este la fel de periculos şi inexact să clasificăm marile reviste europene din literatura română după criterii estetice.

În scena europeană a modernismului apar, mai întâi şi mai pregnant, Tudor Arghezi, Al. Philipide, Otilia Cazimir etc., în poezie, Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, Al. O Teodoreanu, Ionel Teodoreanu, Henriette Ivonne Sthal, Mihai Ralea, Victor Ion Popa în proză sau teatru. Lista numelor celebre este extrem de lungă. În critică, de pildă, îşi face apariţia Lovinescu, Perpesscisius, Tudor Vianu, iar în proză, Hortensia Papadat Bengescu, Camil Petrescu etc.

Am putea să precizăm că în spectrul literar există o anume resuscitare a spiritului etnic prin Aron Cotruş, Ion Pillat, Adrian Maniu, Nichifor Crainic, I. Neniţescu, V. Voiculescu, Radu Gyr, Gherghinescu Vania, Zaharia Stancu, Mateiu I. Cragiale, Gib I. Mihăescu, Ion Marin Sadoveanu şi, în mod deosebit, ca valoare, Lucian Blaga.

Totodată, avem mari valori, ca Ion Barbu, în care discursul poetic trece de la parnasienism, la manierism, precum şi o avangardă europeană unanim recunoscută, în persoana unor creatori ca Tristan Tzara, Ilarie Veronca, Ion Vinea, B. Fundoianu sau Urmuz.

O serie de orientări noi intră însă în scenă după 1931 prin Emil Botta, Mihai Beniuc, Mircea Radu Paraschivescu, Magda Isanos, Maria Banuş, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, George Călinescu, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Petre Pandrea, Al. Ciorănescu, Edgar Papu, Petre Comarnescu, Vladimir Streinu, Oviduu Papadima N. Cartojan, Alexandru Rosetti etc.

Check Also

Limba română şi dialectele italiene. Schiţă filologică de G.L. Frollo, 1869, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Limba română şi dialectele italiene. Schiţă filologică de G.L. Frollo, 1869, de B.P. Hasdeu, este …

Corporatismul în perioada interbelică

Corporatismul este o doctrină socio-politică apărută la sfârşitul secolului al XIX-lea, dar concretizată în practică …

Opţiuni politice în societatea românească în perioada interbelică

Criza economică abătută asupra României încă de la sfârşitul deceniului al treilea a fost şi …

Mediile culturale româneşti în perioada interbelică

O politică de unificare în domeniul culturii Principiile şi temeliile pe care s-a înălţat România …

Tendinţe şi opţiuni în cultura românească interbelică

Europenism şi naţionalism Dacă în secolul al XIX-lea dominanta culturală erau elementele de unire între …