Legenda rândunicăi, de Vasile Alecsandri, este o poezie scrisă în noiembrie 1874, la Mirceşti.
A fost publicată pentru prima oară în „Revista contimporană” nr. 4 din 1 aprilie 1875, apoi reprodusă în ediţia 1875, vol. III.
Poezia este dedicată doamnei Nyka Grădişteanu.
Grădişteanu este soţul Nicăi, căreia îi era dedicată legenda, rudă a lui Petre Grădişteanu, unul din conducătorii „Revistei contimporane” şi apărător al politicii duse de Al. I. Cuza în luptele parlamentare de după detronarea acestuia.
Legenda rândunicăi
Când se născu pe lume voioasa Rândunică,
Ea nu avea făptură ş-aripi de păsărică,
Fiind al cununiei rod dulce, dismierdat,
Copilă drăgălaşă de mare împărat.
Dar fost-au o minune frumoasă, zâmbitoare,
Sosită pintre oameni ca zâmbetul de soare,
O gingaşă comoară formată din senin,
Din raze, din parfumuri, din albul unui crin,
Şi maica sa duioasă, privind-o, se temea
Să nu dispară-n aer sub forma de o stea.
O zână coborâtă din zodia cerească
Veni să o descânte, s-o legene, s-o crească,
Să-i deie farmec dulce, podoabe, scumpe daruri,
S-o apere-n viaţă de-a zilelor amaruri.
Ea-i puse-o scăldătoare cu apă nencepută,
De ploaie neatinsă, de soare nevăzută,
Şi-n apa încălzită cu lemn mirositor
O trestie, un fagur ş-o floare de bujor,
Menind prin şoapte blânde copila să devie
Năltuţă, mlădioasă ca trestia verzie,
La grai ca mierea dulce, la chip fărmecătoare
Şi ca bujorul mândru de ochi atrăgătoare.
Apoi zâna-i adusă o dalbă de rochiţă,
Din raze vii ţesută, cu stele prin altiţă,
Şi-i zise: „De-ţi e gândul să ai parte de bine,
Rochiţa niciodată să n-o scoţi de pe tine,
Şi cât vei fi al lumei frumos, iubit odor,
Să fugi în lumea-ntreagă de-al luncii sburător.
Căci el ţinteşte ochii şi dorurile sale
Pe oricare fiinţă cu forme virginale,
Pe dalbele copile, a dragostei comori,
Ce-s giumatate fete şi giumatate flori,
Pe zânele născute în atmosferă caldă,
Ce sub văpaia lunii în lacuri lin se scaldă,
Şi chiar pe luna plină de o lumină moale,
Ce-atinge iarba verde cu albele ei poale”.