Legendă de la Dorna, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Legendă de la Dorna, de Vasile Alecsandri, este o poezie scrisă, probabil, prin ianuarie 1869.

A fost trimisă lui Iacob Negruzzi la 6 februarie 1869, împreună cu pastelurile Buchet, Fântâna şi Puntea, odată cu care a apărut.

Poezia a fost publicată pentru prima oară în revista „Convorbiri literare” nr. 1 din 1 martie 1869, sub titlul Legendă de la munte, apoi reprodusă în ediţia 1875, vol. III.

Vasile Alecsandri

Legendă de la Dorna

Pintre arborii din munte

Faptul zilei se strecoară;

Soarele-i luceşte-n frunte,

Vulturul în cale-i zboară.

Eu văd turme-albind pe coaste,

Râuri lungi pe văi frumoase,

Şi, crescuţi în rând de oaste,

Brazi pe culme luminoase.

Ca fiinţele din basme

Pe sub pâclă se arată

Munţi, gigantice fantasme,

Stânci cu fruntea fulgerată.

Mai devale-o blândă ciută

La izvoare se adapă

Şi, voioasă, ea sărută

Cerul oglindit în apă;

Iar sub codru, pe potică,

Stă un urs la vânătoare,

Pândind ciuta sprintenică

Şi râvnind a ei picioare.

Colo-n crângul ce-nverzeşte

Sună-un bucium de cireş;

Pe-o cărare se-ntâlneşte

O copilă c-un plăieş.

El se duce prin pădure

După cerbi cu coarne mari;

Ea culege fragi şi mure

De sub brazi, de pin tufari.

„Când, Ilinco, s-a aprinde

Pentru mine al tău dor?”

„Când din zbor ursul a prinde

Ciuta cea de la izvor.”

El pleacă pe bătătură...

În curând codrul frunzos

Răsună de-o-mpuşcătură

Şi de-un ţipet dureros.

Vânătorul împuşcase

Biata ciută la izvor,

Ursu-n labe-i apucase

Copiliţa, scump odor.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …