Legământul lui Tudor Vladimirescu cu Eteria

Când conducerea Eteriei a hotărât să pornească mişcarea, Tudor a socotit că sosise momentul să ridice steagul răscoalei în Oltenia. Prin legăturile sale cu pandurii şi prin prestigiul de care se bucura în rândurile lor, Tudor era desigur cel mai indicat să îndeplinească asemenea misiune. Fapt important, în noiembrie 1820, când a venit la Bucureşti, Tudor a descins la Constantin Samurcaş, în casa căruia s-au ţinut consfătuirile principalilor membri ai Eteriei şi s-au luat hotărârile în vederea acţiunii iminente.

La 15 ianuarie 1821, când Alexandru Suţu era pe moarte sau mort, s-a format un comitet de oblăduire, un fel de comitet de regenţă, din „principalii actori şi promotori tainici ai răscoalei”. În aceeaşi zi, trei dintre ei - Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu - au semnat înţelegerea prin care Tudor urma să ridice „norodul cu arme”.

Tudor a pornit deci, cu ştirea şi din însărcinarea comitetului de oblăduire dar la iniţiativa sa, să deslănţuie răscoala, scopul acestei acţiuni fiind răsturnarea stăpânirii otomane şi cucerirea independenţei ţării. O înţelegere cu cei mai mari boieri ai ţării nu putea merge dincolo de un program pur politic, care să nu ştirbească privilegiile clasei boiereşti. Dar Tudor nu se putea opri aici.

Dacă iniţiativa a venit de la el, cum o recunosc semnatarii actului - „după cererea d-tale vei fi folosit” - Tudor a văzut în însărcinarea oferită prilejul de a realiza revendicările clasei pe care o reprezenta. Programul lui nu se oprea la cucerirea independenţei, ci mergea până la reforma socială. Lozinca sa era Dreptate şi slobozenie, ceea ce însemna egalitatea tuturor în faţa legilor şi abolirea privilegiilor boiereşti.

Condiţiile în care Tudor a pornit la acţiune sunt o dovadă a prudenţei şi simţului său de răspundere. Garanţiile pe care le-a primit aveau să-i asigure o mare libertate de acţiune. Cei trei boieri jură că-i vor pune la dispoziţie toate „mijloacele folositoare şi cuviincioase”, că vor „lucra unde şi la ce nisă va cuveni pentru obştescul folos” şi-l asigură că ei vor acope ri „cheltuiala la trebuinţa aceştii porniri; precum am şi făgăduit şi noi vom răspunde”.

Aceasta însemna, după însăşi interpretarea celor trei mandatari, că se acorda lui Tudor Vladimirescu slobozenie „ca să poată cheltui sau să arată că au cheltuit oricât va voi”. În caz că vor călca aceste făgăduieli, ei primesc a fi judecaţi de cei „înfrăţiţi”, adică de Eterie, şi pedepsiţi după hotărârea pravilelor ca nişte „netemători de dumnezeu şi vrăşmaşi neamului şi binelui obştesc”. Se vede limpede că aceste condiţii au fost dictate nu de boieri, ci de Tudor.

Înţelegerea comitetului de oblăduire cu Tudor a fost completată a doua zi, 16 ianuarie, printr-o convenţie încheiată cu Dimitrie Macedonschi, care de asemenea luptase împotriva turcilor în 1807-1812. Spre deosebire de Tudor, Macedonschi a fost tratat ca un mercenar. Drept răsplată, după succesul întreprinderii, adică „după aducerea în ordine a cârmuirii acestui principat”, i se promite leafă pe toată viaţa. Autenticitatea acestor acte, care ni s-au păstrat numai în copii, este atestată de dosarul anchetei întreprinse de Kiselev în 1832, tocmai pentru a stabili dacă erau sau nu autentice, şi de legământul lui Tudor faţă de Eterie, pe care-l precizează şi completează.

Din învoiala boierilor ocârmuirii cu Dimitrie Macedonschi rezultă că programul boierilor se limita la răsturnarea jugului otoman. La aceasta se reduc declaraţiile lor cu privire la suferinţele îndurate de „neamul românesc” din pricina jugului „neamului străin”, de care în zadar „unii din patrioţii noştri” au încercat „de a mântui nenorocita provincie”. „Acuma însă, înţelegând noi că vremea dorită sau aşteptată a sosit şi este cu putinţă cu ajutorul lui dumnezeu de a ne mântui”, ei s-au hotărât să pornească acţiunea.

„Vremea aşteptată” era conflictul pregătit de Eterie în vederea unui război ruso-turc care să alunge pe turci din Europa şi să asigure independenţa ţării sub protecţia Rusiei ţariste. În aceste condiţii, care ar fi asigurat boierimii toate privilegiile ei de clasă şi deplina stăpânire politică, s-a angajat boierimea în Eterie. Conflictul latent şi ireductibil dintre boieri şi Eterie, pe de o parte, şi Tudor, pe de alta, era deci înscris de la început în însuşi actul de colaborare.

Karl Marx a marcat foarte limpede acest antagonism: „Vladimirescu era patriot român. El s-a adresat nu boierilor, ci ţăranilor” Avântul maselor populare care s-au strâns în jurul lui Tudor avea să înăsprească conflictul şi să-l împingă până la ruptură. Independenţa politică nu putea fi pentru mase şi pentru Tudor, decât o simplă etapă spre reforma socială.

Fără îndoială că şi boierii au simţit riscurile unei ridicări la arme a maselor asuprite şi de aceea au căutat să încadreze acţiunea lui Tudor în dispoziţiile codului militar al Eteriei. Aşa se face că a fost introdus în prealabil în Eterie. Cunoaştem acum, într-o traducere germană, şi actul de iniţiere încheiat la sfârşitul lui decembrie 1820 sau cel mai târziu la 15 ianuarie 1821.

Actul e semnat de Theodor, Iordache şi Ioan Farmache. El defineşte scopul înţelegerii: lupta pentru răsturnarea stăpânirii turceşti. Pentru aceasta, semnatarii se obligă să facă tot ce stă în puterile lor şi să-şi jertfească „nu numai averea, onoarea, armele..., ci şi scumpa noastră viaţă”. Punctul al treilea defineşte tactica de urmat: fiecare dintre semnatari e „autorizat să se prefacă a provoca dezordini, a stârni complicaţii interne şi externe şi a se folosi de toată viclenia care poate duce la atingerea scopului nostru comun”.

Cei trei asociaţi se angajează ca „pe toată durata acţiunii noastre, până la realizarea desăvârşită a operei începute”, să nu ia nici o hotărâre decât „în urma unei înţelegeri şi deliberări comune a tuturor membrilor asociaţiei noastre, întruniţi în şedinţă”. Cum la lupta de independenţă aveau să participe toate popoarele creştine din Imperiul Otoman, legământul condamnă în termeni hotărâţi orice acţiune sau vorbă susceptibilă de a insinua, de exemplu, că „românul de baştină nu trebuie să se supună arnăutului, nici arnăutul grecului, grecul sârbului, sârbul macedoneanului, ci toţi să lucreze de comun acord şi unitar”.

Împuternicirea comitetului de oblăduire şi legământul faţă de Eterie aveau să pună la dispoziţia lui Tudor mijloacele materiale pentru a-şi constitui o oaste revoluţionară şi a porni lupta pentru dezrobirea poporului român.

Check Also

Contradicţiile realităţii, caracterul revoluţiei pandurilor şi personalitatea lui Tudor Vladimirescu

Problema contradicţiei principale Dacă opinia (destul de răspândită la 1821) despre colaborarea dintre Tudor Vladimirescu …

Sfârşitul lui Tudor Vladimirescu

Puncte de vedere În istoriografia anului 1821, versiunea cea mai răspândită despre cauzele care l-au …

Întâlnirea lui Tudor Vladimirescu cu Alexandru Ipsilanti. Împotrivirea lui Tudor la ocupaţia eteristă

Ce spun izvoarele narative despre întâlnirea dintre conducătorii celor două mişcări, întâmplată la sfârşitul lui …

Opoziţia lui Tudor Vladimirescu faţă de Eterie înainte de intrarea Adunării norodului în Bucureşti

Comandantul pandurilor a plecat din Bucureşti spre Oltenia (18 ianuarie), însoţit de o ceată de …

Un act fundamental: Scrisoarea lui Tudor Vladimirescu către vornicul Constantin Samurcaş din 28 februarie 1821

Un document edificator pentru disensiunile dintre căpetenia pandurilor şi eterişti, şi pentru uneltirile unora dintre …