La răscruce de vânturi, de Emily Bronte (comentariu literar, rezumat literar)

Emily Bronte (pseudonim literar: Ellis Bell) (30 iulie 1818, Thornton, West Yorkshire, Marea Britanie - 19 decembrie 1848, Haworth, Marea Britanie) - scriitoare.

  • Titlul original: Wuthering Heights
  • Prima ediţie: 1847

Literatura modernă este obsedată de singurătate, iar La răscruce de vânturi al lui Emily Bronte se remarcă drept cea mai violentă expresie a produsului austerităţii şi izolării extreme scrisă vreodată. Povestea de dragoste, ce poartă semnele psihozei, a lui Bronte este la fel de diferită de romanele surorilor ei ca şi de ecranizarea din 1939 a lui William Wyler.

Emily Bronte a avut o copilărie foarte simplă, cunoscându-şi doar tatăl, un pastor irlandez, şi surorile, cu care îşi trecea timpul spunând poveşti, în pustietatea din îndepărtatul Yorkshire. În aceste condiţii, este imposibil să fi trăit vreo experienţă de dragoste, aşa încât ne întrebăm cum a putut zugrăvi o asemenea frumuseţe lipsită de afectare, plină de pasiune nebunească în romanul său? Povestea lui Catherine şi a lui Heathcliff denotă un soi de modernitate înfricoşătoare.

Este un model de societate creat, în cel mai eficient mod cu putinţă, extrăgând elementele primare şi inocenţa din copilărie pentru a obţine raţiune calculată, proces care îi mână pe cei doi îndrăgostiţi spre dezastru. Catherine este capabilă să îşi nege libertatea tinereţii pentru a câştiga un loc în societate. Heathcliff ajunge însă să fie imposibil de oprit din pornirea violentă spre răzbunare.

Romanul redă evenimente tragice văzute prin ochii unei femei inocente, dar capabilă să exprime disperarea absolută. Fără îndoială că acesta este motivul care l-a făcut pe Georges Bataille să îl considere drept „una dintre cele mai mari cărţi scrise vreodată”.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …