Kwakiutl

Kwakiutl este un ansamblu de triburi amerindiene din Canada (Columbia Britanică), locuind în ţinutul din jurul strâmtorii Regina Charlotte (circa 4.000 de persoane).

În trecut împărţiţi în vreo 30 de triburi regionale, kwakiuti formează astăzi 12 grupuri locale, care şi-au păstrat parţial structurile sociale şi ceremoniale tradiţionale, deşi s-au integrat în economia modernă. Modul lor de trai se baza pe pescuit, pe vânarea animalelor marine şi pe cules. Societatea, împărţită în clanuri, era ierarhizată în trei ordine (nobili, oameni de rând, sclavi), teoretic endogame.

Iarna alimentaţia comunităţii era asigurată de imensele provizii de peşte realizate în perioada favorabilă a anului. Era un anotimp prin excelenţă dedicat sărbătorilor. Dansurile cu măşti se transmiteau ereditar; dreptul de a lua parte la ele se obţinea numai prin iniţiere.

Deşi în prezent sunt creştinaţi, ceremoniile lor au luat un nou avânt iar potlatchul, mult timp interzis de legile canadiene pe motiv că risipirea bunurilor are un caracter imoral, se practică din nou în mod deschis.

Limba kwakiutl sau kwakwala include două grupuri dialectale din familia wakashanne. Deşi în prezent este predată în şcoli, acest lucru nu a dus la o revitalizare reală a ei.

Arta

Kwakiutl ca şi haida, tlingit şi tsimshian aplică principiul dublei reprezentări (reprezentarea unui obiect prin suma profilelor sale).

Etnologie

Cultura kwakiutl s-a aflat în centrul preocupărilor etnografice ale lui Franz Boas, ajutat de informatorul său metis George Hunt. Este o populaţie renumită prin faptul că a dezvoltat în cel mai înalt grad instituţia potlatchului.

Denumire: (autodenumire) kwakwala’wakw.

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …