Japonia în era Meiji

Japonia medievală

Până la mijlocul secolului al XIX-lea, Japonia a fost o ţară înapoiată, cu puternice rămăşiţe feudale. Împăratul (mikado), socotit a fi de origine divină, conducea fără a guverna. Puterea aparţinea shogunului, membru al familiei Tokugawa, care era şef militar şi care se baza pe nobilimea militară (daimyo). Aceasta întreţinea în jur de 500.000 de vasali, samuraii, care îşi consacrau viaţa carierei armelor şi respectării unui cod al onoarei foarte strict (bushido).

Era Meiji şi transformarea societăţii

Orientarea politică a Japoniei în această epocă viza:

  • dezvoltarea şi modernizarea prin însuşirea a tot ceea ce era necesar şi util de la „barbarii” occidentali, îndeosebi în domeniul tehnologiei ştiinţifice;
  • formarea şi consolidarea pe baze noi a unei guvernări centralizate;
  • aplicarea unor reforme economice, sociale şi politice de structură.

Urmărind aceste obiective şi ajutat de miniştri energici, împăratul a întreprins o transformare profundă a ţării. Ţăranii au devenit proprietarii pământurilor şi plătitori de impozite către stat. S-a realizat o nouă organizare administrativ-teritorială prin sistemul prefecturilor sau al departamentelor conduse de funcţionari guvernamentali.

În 1871 a fost introdus serviciul militar obligatoriu, care a devenit baza unei armate organizate, instruite şi dotate după model german. În acelaşi an, învăţământul primar devenea obligatoriu, iar instrucţia de la toate nivelurile, în continuu progres, oscila între sistemul francez şi cel german. În 1889 a fost adoptată Constituţia, un compromis între conservatorism şi liberalism, care inaugura un regim monarhic constituţional deosebit de autoritar. Toată puterea era concentrată în mâna împăratului, care guverna cu ajutorul unui consiliu privat alcătuit din tehnocraţi (specialişti în politică şi economie). Parlamentul (Genro), ales prima dată în 1890, era bicameral: Camera Pairilor şi Camera Deputaţilor.

Industria şi transformarea societăţii

Cele mai spectaculoase realizări au fost obţinute în domeniile industrial şi militar. Pornind de la premisa că doar industrializarea poate transforma Japonia într-o mare putere, statul s-a aflat în fruntea iniţiativelor de constituire a întreprinderilor industriale şi comerciale. Pentru acest scop au fost alocate sume considerabile, fără a se recurge la capitalul străin. Revoluţia industrială a determinat apariţia întreprinderilor noi de diverse profiluri şi introducerea în procesul de producţie a tehnologiei moderne. Au luat amploare industria uşoară, metalurgică şi de armament, şantierele navale.

În 1880 statul a cedat particularilor întreprinderile sale, îngăduind astfel constituirea în scurt timp a unor mari societăţi monopoliste precum Mitsubishi, Mitsui şi Sumitomo. Scopul final al acestei politici era crearea unei forţe industriale şi militare capabile să reziste străinilor. Adoptând elementele civilizaţiei occidentale, japonezii s-au străduit totuşi să păstreze, uneori chiar să reinstaureze, tradiţiile religioase, morale şi artistice, pentru formarea şi cultivarea orgoliului naţional.