Izvoare epigrafice ale istoriei României

Ieşit la iveală prin săpături arheologice sau prin descoperiri întâmplătoare, materialul documentar epigrafic constituie, de fapt, un izvor scris de cea mai mare valoare. Variate şi ca formă (inscripţii pe piatră, pe bronz, plumb, pe table de lemn, pe obiecte de lut sau de metal, ştampile sau însemnări scrise prin incizie sau numai cu o materie colorată) şi ca fond (inscripţii cu caracter public sau privat, profan sau religios), izvoarele epigrafice reflectă mai direct şi - cu puţine excepţii - mai autentic decât izvoarele literare propriu-zise realitatea vieţii din trecut, atât în domeniile variate ale vieţii publice, cât şi în acelea de toate zilele ale vieţii omului particular.

Interesul pentru aceste monumente ale antichităţii s-a manifestat foarte de vreme, încă din evul mediu (deşi nu întotdeauna din îndemnuri de ordin ştiinţific), dând naştere la culegeri (în manuscris sau mai târziu tipărite) de inscripţii, limitate la anumite regiuni sau la anumite probleme.

La o adunare şi editare sistematică, organizată, a tuturor inscripţiilor greceşti şi latineşti (singurele care interesează şi istoria veche a României) nu s-a ajuns decât în secolul XIX, prin editarea celor două colecţii mari de inscripţii:

  • Corpus Inscriptionum Graecarum (CIG) de Aug. Boeckh (vol. I-IV + Indices, 1828-1877), înlocuit foarte curând cu publicaţia, în condiţii superioare, a colecţiei intitulate Inscriptiones Graecae (IG), în mai multe volume, fiecare volum cuprinzând inscripţiile unei regiuni, având şi o editio minor (ambele în curs de publicare);
  • Corpus Inscriptionum Latinarum (CIL), în 16 volume (ultimul cuprinde aşa-zisele diplome militare, descoperite peste tot).

Din aceste două colecţii, vol. III, tom. I-II + suplimentele (1873-1902) din CIL cuprinde inscripţiile latineşti, iar vol. XVI diplomele militare descoperite până în 1902 (inscripţiile) resp. 1955 (diplomele) pe cuprinsul României, în fostele provincii Dacia şi Moesia dobrogeană. Inscripţiile ieşite la iveală după 1902 şi publicate în diferite reviste sau lucrări din ţară sau străinătate, ca şi diplomele militare de după 1955 sunt, de obicei, regulat publicate în anexa Annee Epigraphique (AE) a revistei franceze „Revue Archeologique”, ce apare la Paris.

O culegere a inscripţiilor ieşite de pe teritoriul Olteniei după anul 1902 până în 1958, dă Dumitru Tudor, în suplimentul epigrafic al lucrării sale Oltenia romană, Bucureşti, 1958. Alta e situaţia cu inscripţiile greceşti descoperite în Dobrogea (puţinele inscripţii greceşti din Dacia sunt cuprinse în CIL, III sau în Annee Epigraphique). Ele n-au fost nicicând strânse laolaltă şi nici măcar toate publicate, încât cercetătorul istoriei Dobrogei, când e vorba de inscripţiile greceşti, are sarcina anevoioasă de a şi le căuta şi reuni singur fie din unele culegeri parţiale (ca Dittenberger, Syllogae Inscr. Graecarum, I-IV, ediţia III, 1915-1924), fie din numeroasele publicaţii câteodată inaccesibile. O parte din ele (cele mai noi) se pot găsi acum în diferitele publicaţii (reviste sau lucrări de specialitate) ce apar în ţară, iar unele din ele republicate fie în acel AE, fie, mai ales, în Supplementum Epigraphicum Graecum, editat cu începere din 1923 de J.J. Hondius la Leiden, iar după moartea acestuia de A.G. Woodhead.

Cât priveşte însă inscripţiile greceşti (dar şi latineşti) descoperite mai demult în Dobrogea, cele provenind de la Tropaeum, Callatis, dar mai ales din Tomis, au fost editate de Grigore Tocilescu fie în Archaeologisch-epigraphische Mitteilungen aus Osterreich (I, 1877; III, 1879; VI, 1882; VIII, 1884; XI, 1887; XIV, 1891; XVII, 1894; XIX, 1896), fie în unele lucrări de ansamblu ca Monumente epigrafice şi sculpturali ale Museului Nationale din Bucuresci, Bucureşti, 1881-1908, ori Fouilles et recherches archeologiques en Roumanie, Bucureşti, 1900.

Scurtă vreme după moartea lui Tocilescu începe activitatea de arheolog militant a lui Vasile Pârvan, care avea să ducă la publicarea fără întârziere a inscripţiilor descoperite în principalele aşezări explorate: Ulmetum şi Histria. În primul caz, rapoartele de săpături cuprind şi texte epigrafice scoase la iveală de-a lungul mai multor campanii (Analele Academiei Române, tomurile XXXIV, XXXVI, XXXVIII), în cel de-al doilea singurele rezultate publicate sunt memoriile epigrafice cunoscute sub numele de Histria IV şi Histria VII (Analele Academiei Române, tomurile XXXVIII, 1916; Academia Română. Memoriile Secţiunii Ştiinţifice, tomul II, 1923).

Trebuie să arătăm, totodată, că deşi din inscripţiile greceşti ori latine privind istoria noastră veche, cele mai multe au fost găsite chiar pe teritoriul ţării, altele s-au descoperit în locuri felurite ale Greciei, ale bazinului pontic, ori ale imperiului roman şi publicate în altă parte. Unele din acestea interesează chiar direct evenimente petrecute pe teritoriul României, altele prezintă cu ele numai o legătură mijlocită. Şi într-un caz şi în celălalt cunoaşterea lor e indispensabilă, dat fiind că nu odată întâmplări sau instituţii insuficient cunoscute pe baza documentelor de la noi se lămuresc cu ajutorul documentelor aflate pe alte meleaguri.

Cercetătorul istoriei noastre vechi găseşte deci o înlesnire în împrejurarea că, până la 1940, inscripţiile referitoare la istoria Daciei, descoperite în afara hotarelor acestei provincii, au fost strânse de A. Dobo în lucrarea intitulată Inscriptiones extra fines Pannoniae Daciaeque repertae ad res earundem provinciarum pertinentes, editio II, emmendatior, Budapest, 1940. De asemenea, munca lui e ajutată de culegerea de documente epigrafice interesând întreaga lume romană, publicată cu regularitate - în mai sus-pomenita l’Annee Epigraphique.

De un folos tot atât de mare sunt, de altă parte, culegerile de inscripţii antice descoperite în unele teritorii vecine,cu România, cum ar fi cele întocmite la sfârşitul veacului trecut de V. V. Latîşev: Inscriptiones antiquae orae septentrionalis Ponti Euxini, Graecae et Latinae (Petropoli, 1885-1901; vol. I, ediţia II, 1916), sau, în zilele noastre, de G. Mihailov, sub titlul: Inscriptiones Graecae in Bulgaria repertae (vol. I, Sofia, 1956; vol. II, Sofia, 1959).

Izvoarele papiriacee

Atât depreţioase pentru cunoaşterea altor regiuni ale lumii antice, izvoarele papiriacee sunt de o importanţa redusă pentru studiul istoriei noastre vechi. În fapt, un singur papir latin ne dă informaţii utile în legătură cu situaţia ţinuturilor dunărene în anii imediat anteriori sau imediat următori războaielor dacice din 101-106: aşa-zisul „papir Hunt”, descoperit în Egipt şi publicat de A.S. Hunt sub titlul Register of a Cohort in Moesia, în Raccolta di studi in onore di Giacomo Lumbroso, Milano, 1925, de curând reeditat - cu numeroase lecţiuni noi, dar nu întotdeauna sigure - de R.O. Fink în studiul Hunt’s pridianum: British Museum Papyrus, 2851, Journal of Roman Studies, XIVIII, 1958.

Check Also

Conflictul dintre voievodul Litovoi din Ţara Românească şi Ungaria (1279)

Litovoi a fost primul voievod român de la sud de Carpaţi care a îndrăznit să …

Conflictul dintre Lysimachos şi Dromichete (circa 299 şi circa 293 î.Hr.)

Destrămarea imperiului lui Alexandru cel Mare după moartea creatorului său în mai multe regate a …

Conflictul dintre ducele bănăţean Ahtum şi regele Ştefan I al Ungariei (1003-1004)

Declinul puterii Bulgariei după moartea ţarului Simeon (927) a permis desprinderea de sub dominaţia acestui …

Campaniile lui Burebista (60-45 î.Hr.)

Evoluţia statală a triburilor nord-tracice din teritoriul întins între Munţii Balcani, Tisa, Carpaţii Nordici şi …

Campaniile antibizantine ale românilor şi bulgarilor din nordul Peninsulei Balcanice (1185-1201)

Înmulţirea domeniilor denumite pronoia (acordate viager în schimbul serviciului militar) a favorizat tendinţele centrifuge în Imperiul Bizantin, …