Istoria ieroglifică, de Dimitrie Cantemir (comentariu literar, rezumat literar)

Istoria ieroglifică, operă elaborată de Dimitrie Cantemir între anii 1703-1705, este un roman alegoric, un pamflet politic, o fabulă şi un eseu filozofic, fiind printre puţinele opere scrise în limba română. Opera îmbină, aşadar, mai multe specii şi genuri literare, precum şi o gamă largă a modalităţilor de expunere, cum ar fi: naraţiunea, monologul artistic, proza lirică, fraza rimată în interiorul textului, descrierea etc.

Deşi greoaie la lectură, din cauza frazei latineşti care-i era atât de familiară autorului, opera are o importanţă deosebită, fiind considerată de către George Călinescu singura operă literară viabilă din perioada veche.

Tema

Tema o constituie conflictul dintre Brâncoveni şi Cantemireşti pentru ocuparea tronului Moldovei de către Mihail Racoviţă, o rudă a domnitorului din Ţara Românească, în defavoarea fraţilor Cantemir. Conflictul s-a manifestat între anii 1688-1705 şi este prezentat sub forma alegoriei luptei dintre Ţara Păsărilor şi Ţara Patrupedelor, vreme de 17 ani.

Titlul

Titlul este o metaforă, sugerând istoria secretă a unui conflict prelungit între Moldova şi Ţara Românească privind ocuparea tronului din Moldova de către o rudă a lui Brâncoveanu, Cantemir demascând astfel intrigile subterane ale politicii din acea vreme.

Structura operei

Structura operei este complicată şi complexă, având o alcătuire organizată şi explicită, Cantemir urmărind înţelegerea în profunzime şi dezlegarea de către cititor a acestei istorii ascunse:

  • Cuvântul pentru cititor include în titlu şi o urare, „Izvoditoriul (autorul) cititorului, sănătate”;
  • „Scara numerelor şi cuvintelor străine, tâlcuri”, în care explică neologismele folosite în textul operei;
  • Subiectul este alcătuit din 12 părţi;
  • Ultimul capitol, Scara numerelor şi a cuvintelor ieroglifice, tâlcuri, dezvăluie (descifrează) numele personalităţilor istorice simbolizate de păsările şi animalele prezente în roman, precum şi al celorlalte „vieţuitoare” participante la conflict.

Subiectul operei

Bătălia pentru tronul Moldovei este imaginată ca un „divan”, o adunare oficială, la care participă păsările şi dobitoacele, aflate într-o acerbă luptă pentru putere.

Dimitrie Cantemir

După mazilirea pentru a doua oară a lui Constantin Duca de la tronul Moldovei, Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti, vrea să aşeze în scaunul moldovenesc pe Mihail Racoviţă, care era sprijinit şi de turci. Duca fusese ginerele lui Brâncoveanu, de aceea domnitorul considera că are dreptul să hotărască cine va fi descendentul acestuia la tronul Moldovei şi îl propune pe Mihail Racoviţă, o altă rudă şi supus al domnului muntenesc. Această susţinere politică este însă în defavoarea fraţilor Cantemir, anume a lui Antioh, care ar fi trebuit să urmeze în mod firesc pe scaunul Moldovei, ca descendent al tatălui lor, fostul domnitor Constantin Cantemir.

Dimitrie Cantemir prezintă acest conflict printr-o alegorie criptică, imaginând Moldova ca împărăţia animalelor, monarhia leului, iar Ţara Românească sub forma împărăţiei păsărilor, monarhia vulturului. Ţara animalelor rămâne fără epitrop, prin înlăturarea Vidrei (Constantin Duca) şi divanul împărătesc se adună la sfat pentru a-şi alege un alt conducător. La această adunare vin să participe şi păsările din vecinătate, al cărui epitrop puternic, Corbul (Constantin Brâncoveanu), doreşte pe scaunul împărătesc pe Struţocămila (Mihail Racoviţă), un personaj ridicol, ilogic şi himeric, deoarece el nu există în realitate, „categoriile loghicăi n-au cetit şi în cărţile ştiinţei nu s-au zăbovit”.

Cu ajutorul împărăţiei peştilor (Imperiul Otoman), Corbul reuşeşte să instaleze pe tronul Ţării patrupedelor pe Struţocămila şi-l arestează pe Inorog, un personaj fabulos ce-l întruchipează pe Dimitrie Cantemir. Deşi se ascunsese în natura ocrotitoare, Inorogul este urmărit de păsări periculoase şi trădat de Cameleon (Scarlat Ruset), iar jelania acestuia în ocnă este o autentică proză poetică, de factură populară, incluzând şi un blestem cutremurător.

Cu sufletul îndurerat, părăsit de toţi, chiar şi de propriul său frate, care se dovedeşte avar şi nu vrea să-i plătească răscumpărarea, („Ce sprijeneală i-au rămas? Niciuna! Ce prieteni să arată? Niciunul!”), Inorogul invocă natura într-un blestem cu tentă populară, foarte impresionant: „Munţi crăpaţi, copaci, vă despicaţi, pietri, vă fărâmaţi! Asupra lucrului ce s-au făcut plângă piatra cu izvoară, munţii puhoaie pogoară. Lăcaşele Inorogului, păşunele, gradinele, cernească-să, pălească, veştedzaşcă-să, nu înflorească, nu înverdzască, nici să odrăslească, şi pre domnul lor cu jele, pre stăpânul lor negrele (bocitoarele), suspinând, tânguind, nencetat să pomenească. Ochiuri de cucoară, voi, limpedzi izvoară, a izvorî vă părăsiţi, şi-n amar vă primeniţi!...”. De remarcat aici, este fraza rimată, care amplifică suferinţa personajului.

Şoimul îl ajută pe Inorog să fie eliberat, mai ales că Struţocămila se dovedeşte un domnitor nepotrivit. Ca urmare a instabilităţii politice din împărăţia peştilor, unde toţi se subordonează zeiţei Pleonexia (Lăcomia), cei doi fraţi Cantemir reuşesc să ajungă la o înţelegere cu Corbul, care acceptă, în cele din urmă, ocuparea tronului patrupedelor de către Antioh Cantemir (Filul), precum şi plata unei despăgubiri oferite Inorogului, pentru toate suferinţele morale şi fizice îndurate.

În această operă, Cantemir realizează o imagine istorică a epocii, politică şi socială. Astfel, Imperiul Otoman este un „templu al lăcomiei”, marii dregători sunt lipsiţi de scrupule, considerând mita un drept ce li se cuvine, iar deasupra tuturor domină sultanul, în a cărui „hazna” se adună avuţiile jefuite de la ţările române. Cantemir are şi o poziţie antiboierească, deoarece boierii formaseră o adevărată oligarhie care stabilea cursul politicii şi determina alegerea domnitorilor.

Boierimea este reprezentată de „jigănii” sau „paseri” de pradă, simbolizând astfel răutatea şi egoismul, aviditate în strângerea averilor, fiind bucuroasă chiar de „vărsarea sângelui nevinovat”, dacă acest lucru era necesar propriilor interese. Autorul, întristat de rapacitatea şi perfidia boierilor, exprimă un avertisment amar: „Auziţi voi jigănii, nu atâta pre dinafară, precât pe dinlăuntru văpsite, ajunge-vă cât până acum şi până-ntr-atâta monarhiile aţi amestecat şi toată şi mai nestinsă iască a vrăjbi între dânsele aţi aruncat: puneţi-vă hotar şi ţenchiu (limită, sfârşit) răutăţilor voastre: părăsiţi-vă mai mult cleştele strâmbătăţii şi mâna lăcomiei a alcătui...”.

Poporul este metaforizat prin „muşte”, Cantemir construind astfel primul personaj colectiv, atunci când relatează răscoala din vremea lui Mihail Racoviţă, cauzată de crunta exploatare la care erau supuşi ţăranii, cărora autorul le ia apărarea pentru că ei sunt gata „pentru slobozenie şi moşie cu cinste a muri, decât prin mulţi vecii cu necinste a trăi, mai de folos şi mai de lăudat este”.

Suferinţele îndurate de masele ţărăneşti, lipsurile pe care le suportau din pricina lăcomiei boierilor îl întristează pe Cantemir: „Undeva glas de bucurie sau viers de veselie nu se simţea, fără numai răget, muget, obide, suspine, văietături şi olecăituri în toate părţile şi în toate colţurile să audzea”. Acolo unde legea nu este respectată şi atâta timp cât numai bunul plac domneşte în Moldova, răscoalele apar ca o reacţie firească, deoarece „unde pravila în silă şi tărie, iară nu în bună socoteală şi dreptate se sprijină, acolo nicio ascultare a supuşilor trebuitoare nu este”.

Soluţia pe care Cantemir o propune îndreptarea tuturor relelor este aceea a instalării unei monarhii absolute, imaginea unui’ monarh luminat, care respectă legile ţării, înconjurat de boieri patrioţi, de „capete învăţate”, înţelepţi, lipsiţi de trufie, idee exprimată de „albine”, care-i reprezintă pe birnici (plătitori de biruri, contribuabili).

Modalităţi artistice

Personajele Istoriei ieroglifice evoluează pe o imensă scenă imaginară, modalitate artistică folosită pentru exprimarea unei critici atotcuprinzătoare a epocii. Actorii sunt păsări, dobitoace, jigănii, iar regizorul vieţii este Fortuna, care rareori este bună, fiind de cele mai multe ori neprielnică.

Portretele sunt în general morale, referindu-se la etica personajului, ca acela al Nevăstuicii, care o întruchipează pe Helgea, viitoarea soţie a lui Mihail Racoviţă. Femeie frumoasă, „cu negri şi mângâioşi ochi”, are o viaţă desfrânată, fiind descrisă cu sarcasm de Cantemir, cu prilejul căsătoriei ei - din interes - cu bătrânul Racoviţă. Alături de „nevasta ficioară, ficioară-nevastă”, Struţocămila (Mihail Racoviţă) este o apariţie monstruoasă: „ghibul, gâtul, flocos pieptul, botioase genunchele, catalige picioarele, dânţoase fălcile, ciute urechile, puchinoşi ochii, suciţi muşchii, întinse vinele, lăboase copitele cămilei”.

Acţiunile personajelor sunt exclusiv verbale, sub formă de polemici, tirade nesfârşite, monologuri, Lupul fiind singurul care consideră că într-o lume stăpânită de ipocrizie şi minciună cea mai potrivită atitudine este tăcerea, ca singură modalitate de a ilustra protestul.

Pentru Cantemir scrisul este singura modalitate de a se afirma într-o lume în care domină abilitatea politică, minciuna, lăcomia şi necinstea. Nobleţea sa intelectuală, setea de afirmare spirituală constituie modalităţi ale revanşei pe care doreşte s-o aibă asupra numeroşilor duşmani şi asupra sorţii sale nedrepte.

Deşi de-a lungul vremurilor Istoria ieroglifică a fost socotită roman, pamflet politic, epopee, satiră socială, carte de memorii, eseu, poem, spectacol cu măşti, ea nu poate fi încadrată într-o specie anumită, fiind alcătuită în stil baroc, care, sub pretextul urii şi răzbunării, scoate în evidenţă ideile filozofice şi neliniştile lui Cantemir despre condiţia omului în lume, fapt ce l-a determinat pe Lucian Blaga să-l numească „Inorogul alb” al gândirii româneşti.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …