Ionel Teodoreanu

Ionel Teodoreanu (6 ianuarie 1897, Iaşi - 3 februarie 1954, Bucureşti) - prozator, romancier, memorialist şi avocat. Este fiul Sofiei Teodoreanu (născută Muzicescu), profesoară la Conservatorul din Iaşi, şi al lui Osvald Teodoreanu, avocat, om politic, gazetar. Bunicul dinspre tată, Alexandru Teodoreanu, a fost o figură de prestigiu a magistraturii ieşene, iar cel dinspre mamă, Gavriil Musicescu, originar din sudul Basarabiei, s-a impus ca o personalitate proeminentă a muzicii româneşti. Scriitorul Al. O. Teodoreanu este fratele său, iar prozatoarea Ştefania Velisar-Teodoreanu i-a fost soţie. După ce termină şcoala primară germană „Pitar Moş” şi urmează între 1909 şi 1916 cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr” la Bucureşti, îşi continuă studiile la Liceul Internat şi la Liceul Naţional din Iaşi. I-a avut, printre alţii, ca profesori pe Calistrat Hogaş, Garabet Ibrăileanu şi Vasile Bogrea.

Mobilizat în 1916-1917, promovează în 1919 toate examenele pentru anii de studii ai Facultăţii de Drept la Universitatea ieşeană, iar în 1920 obţine diploma de licenţiat. Se va dedica avocaturii, ajungând unul din maeştrii barei, mai întâi la Baroul de Iaşi, iar după 1938, când se stabileşte la Bucureşti, la acela de Ilfov. Este unul din fondatorii Asociaţiei Literare şi Ştiinţifice „Viaţa românească” (1920), cu prilejul apariţiei seriei a doua a revistei devenind un membru marcant al cercului din jurul ei. Între 1930 şi 1933 a fost director al Teatrului Naţional din fosta capitală a Moldovei, funcţie în care s-a ilustrat prin pasiune şi competenţă.

Debutează în mai 1919, cu schiţa Bunicii, la „însemnări literare”, fiind îndemnat să publice de Ibrăileanu. Primul volum de proză, Uliţa copilăriei, îi apare în 1923. A mai colaborat la „Hiena”, „Gândirea”, „Gândul nostru”, „Viaţa românească”, „Tot”, „însemnări ieşene”, „Adevărul literar şi artistic”, „Bis”, „Bucovina”, „Comedia”, „Crinul”, „Galeria”, „Lumea literară şi artistică”, „România literară” (1938-1940), „Universul literar”, „Umanitatea” etc.

Cu povestirile din Uliţa copilăriei, dar mai cu seamă cu romanele La Medeleni (I-III, 1925-1927), Bal mascat (1929), Prăvale-Baba (1939) şi cu primul volum din Tudor Ceaur Alcaz (1940), Teodoreanu se impune ca un creator original, sub raportul stilului şi al viziunii, de literatură inspirată de vârsta copilăriei, adolescenţei şi primei tinereţi. În Uliţa copilăriei, volum alcătuit din patru naraţiuni ce constituie un tot, autorul evocă vârsta infantilă sau ipostaze ale adolescenţei, interesul psihologic fiind stimulat de puterea de a fixa o experienţă aparent nesemnificativă.

Proza stă sub semnul unui romantism particular, specific unei perioade exuberante a vieţii, şi are o structură de poem lirico-epic, constituind un preludiu la trilogia La Medeleni, compusă din Hotarul nestatornic, Drumuri şi Între vânturi, ciclu romanesc care s-a bucurat de un neobişnuit succes în epocă, aducându-i scriitorului o popularitate deosebită. Universul Medelenilor cuprinde două realităţi diferite: anii premergători maturităţii, în accepţia de permanenţe inalterabile ale existenţei umane pe de o parte, şi realitatea socială, pe de altă parte, înţeleasă ca simbioză între spiritul marii boierimi de viţă veche şi cel al burgheziei intelectuale, generoase, coborâtoare din răzeşi.

Prima realitate, prin care La Medeleni se constituie şi într-un bildungsroman, este condiţionată de stabilitatea celei de-a doua: conservarea candorilor edenice proprii vârstelor aurorale pare posibilă doar în condiţiile unui timp social-istoric propice. Arhitectonic, trilogia nu urmează legile romanului clasic, nefiind construită după un plan narativ riguros. Conflictul, atât cât există, se dezvoltă în absenţa unei organizări pe axa unor întâmplări ce se înlănţuie, a unor determinări epice strânse, iar personajele evoluează în afara unei intrigi narative propriu-zise.

Roman-povestire care rememorează, La Medeleni are o compoziţie eclectică, fiind un amestec de acţiune epică, de lirism, descripţie şi dialog. Ignorând condiţia clasică a epicului, textul îşi deschide porţile pentru eseu, reportaj, poezie etc. Chiar şi împărţirea în volume este impusă numai de interesul pentru trei etape ale vieţii protagoniştilor. Volumul întâi, celebrând vârsta de aur a copilăriei, aduce o lume idilică, în egală măsură viaţă şi basm. Copiii, Dănuţ, Olguţa, Monica, întrupează trei ipostaze caracterologice: visătorul, realista şi eternul feminin. Există aici şi al doilea univers, cel al adulţilor, lume ce cuprinde şi existenţa celor simpli, slugile şi ţăranii, între care moş Gheorghe, prototip al slujitorului supus, demn şi înţelept, în volumele următoare puritatea medelenismului suferă un proces de imixtiune din partea factorului exterior, iar noile etape ale protagoniştilor se confruntă, mereu, cu prima vârstă, paradisiacă.

Teodoreanu, printre primii în epica românească, întreprinde acum o analiză a psihologiei adolescentului. Elev în ultima clasă de liceu, Dan Deleanu pendulează între stările de timiditate orgolioasă, dublate de reveria poetică, şi îndrăzneala de a revendica preţuirea şi afecţiunea celor din jur. Priveşte viaţa sub semnul absolutului, socotind că nimic nu îl poate opri de la realizarea, în cel mai scurt timp, a idealurilor sale. Nucleul arderilor sale sufleteşti este iubirea. În afară de Monica, va cunoaşte bucuriile şi tristeţile dragostei alături de alte trei partenere.

Ca şi în primul volum, Teodoreanu oferă ipostaze caracterologice diferite, opunând lui Dan Deleanu atât pe echilibratul, pudicul şi perseverentul Mircea Balmuş, cât şi pe Tonei, licheaua simpatică şi banală, ori pe epicureicul şi practicul Puiu Deleanu. Tipologia feminină e sugerată prin punerea în contrast a două imagini ale feminităţii: Olguţa e un personaj-sinteză, asociind inefabilul şi statuarul frumuseţii feminine de tip clasic cu spiritul lucid, disociativ al femeii moderne, în timp ce Monica va întruchipa, într-un graţios tablou paseist, acel gen de eroină întâlnit în literatura patriarhal idilică. Triumfă perspectiva medelenistă, întrucât Monica exprimă poezia şi statornicia fericirii conjugale, în timp ce rivalele ei ilustrează trei proiecţii ale amorului corupt.

Presa vremii şi o mare parte a criticii au reproşat autorului nu numai artificiozitatea metaforică, ci şi recrudescenţa senzualismului şi naturalismului în descrierea avatarurilor erotice ale protagonistului. Ultima parte a trilogiei, inegală ca valoare, vădeşte imposibilitatea unui acord între medelenismul originar şi noua treaptă a existenţei eroilor, precum şi neputinţa reconcilierii între universul lor iniţial şi vremurile de acum, neprielnice idealului de viaţă de tip „paradisiac”. Prin relatarea zbuciumului eroinei principale, Olguţa, şi a sfârşitului ei, Teodoreanu demonstrează că, împresurate de mercantilism, fiinţele candide şi generoase sfârşesc prin a se prăbuşi. Finalul alătură simbolic acestei drame disoluţia aşezărilor boiereşti de altădată şi dispariţia ultimilor reprezentanţi ai aristocratismului moldovean.

Prăvale-Baba, carte a cărei acţiune se desfăşoară într-un târg patriarhal, sugerează ideea că în lumea modernă înţelegerea vieţii în latura ei sublimă nu o mai au decât copiii şi dezmoşteniţii soartei, care, chiar şi bătrâni, îşi păstrează ingenuitatea. Constrângerile vieţii adulte alterează fondul prim, originar edenic, al fiecăruia. În romanul Bal mascat, plasat în ambianţa citadinismului ieşean, autorul e înclinat să smulgă măştile şi să releve realitatea în nuditatea ei. Existenţa burgheză, asimilată pervertirii şi pragmatismului, este incompatibilă cu aspiraţia spre puritate şi elevaţie intelectuală. Teodoreanu încearcă aici să reunească procedee ale unui roman de moravuri cu acelea ale unui roman al formării. Altă categorie tematică abordată de scriitor include câteva scrieri irigate de un fantastic tenebros, cu infiltraţii groteşti, stranii, ca în romanul negru, gen E.T.A. Hoffmann.

Turnul Milenei (1928) psalmodiază romantic pe tema dispariţiei vremurilor de odinioară, tinzând să reînvie într-o ambianţă de roman trubaduresc dramele prinţeselor de altădată şi ale artiştilor rătăcitori, uniţi printr-o poveste de dragoste. Firul narativ formează doar un pretext, forţa de atracţie a textului fiind asigurată de clocotul poetic bizar, dramatic. Romanul Golia (I-II, 1933), plasat într-o atmosferă de crepuscul feudal, încearcă să valorifice viziunea hoffmanniană pe terenul unei naraţiuni a cărei tensiune trimite la Victor Hugo. Poematicul este supus cu mai multă insistenţă epicului şi conflictului propriu-zis, iar portretul e cultivat cu voluptate şi pasiune. Alte două mici romane-povestiri, Ce-a văzut Ilie Pânişoară (1940) şi Zdrulă şi Puhă (1948), anexează epicii de structură fantastică o problematică socială, cu accent pe grotescul tragicomic, cu reeditarea procedeului naraţiunii burleşti.

În literatura lui Teodoreanu o pondere mare are studiul avatarurilor erotice, ca în romanele Crăciunul de la Silvestri (1934), Lorelei (1935), Secretul Anei Florentin (1937) şi Hai, diridam (1945). Sunt istorii de alcov, mizând pe conflicte de circumstanţă, cu protagonişti burghezi, conformişti, prozaici, incapabili de a vedea în viaţă altceva decât slujba bine remunerată, confortul material, manifestând şi un mare apetit pentru viaţa sexuală. Scrierile au stârnit reacţia negativă a criticii, care i-a reproşat lui Teodoreanu manierismul, superficialitatea, inflaţia metaforică, imixtiunile licenţioase, melodramatismul. Doar Lorelei, cu un epic de structură poematică idilică, are un sunet autentic, recuperând pentru proza românească un gen de roman consacrat în faza postromantică de Alexandre Dumas-fiul.

Întrucâtva diferit este romanul, apărut postum, Să vie Bazarea! (1971), al cărui motiv central este prietenia între bărbaţi, tulburată de apariţia unei femei. Teodoreanu dă bune pagini de analiză psihologică în definirea personajului principal, ale cărui porniri spre acţiune şi faptă sunt dictate de un complex de inferioritate. Cartea e construită pe două coordonate temporale: evocarea nostalgică a unui trecut apus, fără determinări istorice, şi situarea în prezent. O pornire spre melodramatic şi grandilocvenţă există pe alocuri şi aici. O lume distinctă e abordată în Arca lui Noe (I-II, 1936), care descrie atmosfera cosmopolită dintr-o pensiune şi mondenitatea vieţii duse de locatarii ei.

Teodoreanu îşi propune deliberat un roman antiliric, fără a izbuti până la capăt. Dorind în egală măsură şi o emancipare de sub tutela esteticii tradiţionale, el apelează la tehnica naraţiunilor paralele, subsumate unei idei, prototipul fiind Decameronul lui Boccaccio. În proza de observaţie, de investigare a realităţii sociale imediate se înscriu romanele Fata din Zlataust (I-II, 1931), Fundacul Varlamului (1938), Tudor Ceaur Alcaz (I-IV, 1940-1943) şi La porţile nopţii (1946). Teodoreanu caută să strunească poematicul, încearcă să dea prioritate analizei obiective şi plăsmuirii de personaje cu o stare civilă riguros determinată. Dar exceptând Tudor Ceaur Alcaz, celelalte texte relevă mari deficienţe, naraţia exterior-patetică fiind doar unul din păcate.

Primele două volume din Tudor Ceaur Alcaz continuă spiritul caracteristic pentru La Medeleni în decorul patriarhal al moşiei neamului Alcaz. Scriitorul împarte protagoniştii în cuplurile tată-fiică şi mamă-fiu, insistând asupra gesturilor protagonistului, un copil şi un adolescent nesupus, insurgent prin excelenţă, care nu acceptă opreliştile şi convenţiile. Confruntarea cu o femeie mai în vârstă, prin care parvine şi revelaţia erotică, îl va ajuta să evadeze din limitele lui orgolioase. Ulterior, prin experienţele surprinse în celelalte două părţi, el se maturizează, îşi depăşeşte individualismul şi, intrând într-un timp social şi istoric dureros, îşi asumă destinul generaţiei sale. Odrasla lipsită de griji se regenerează moral, se implică în evenimente: cedarea teritoriilor din Basarabia şi Ardealul de Nord, vârtejul rebeliunii legionare, plecarea pe front peste Prut. Se propune astfel şi o radiografie epică a unui an fatal -1940. Prozatorul face eforturi de obiectivare, prin adaptarea la realismul aspru al contextului social şi istoric.

Teodoreanu este şi un memorialist talentat, cum atestă paginile din volumele În casa bunicilor (1938), Întoarcerea în timp (1941) şi Masa umbrelor (1946), cuprinzând elemente pentru un profil spiritual şi documente valoroase. Sunt cărţi care se îndepărtează de specificul tradiţional al genului şi intră în aria prozei artistice prin ponderea pe care o au propriile trăiri, autorul nefiind preocupat să fixeze exact şi imparţial evenimentele sau să ordoneze materialul potrivit unor criterii cronologice sau compoziţionale.

Cu La porţile nopţii, volum de versuri apărut postum (1970), ce reia titlul unui roman anterior, Teodoreanu se înfăţişează şi ca un poet al dialogului grav şi dramatic cu destinul, cu fatalitatea morţii. În descendenţă romantic-simbolistă, poeziile sunt pătrunzătoare elegii pe tema neputinţei de a înfrânge timpul şi de a fixa în clipă veşnicia. Tot postum a apărut volumul de poeme Cina cea de taină (1996). Motivele predilecte sunt chemările nostalgice, adresate unei iubiri târzii şi discrete, tristeţile şi zbuciumul aşteptării incerte, refugiul în lumea copilăriei, amintirile tinereţii aventuros-romantice şi teama în faţa morţii.

Opera literară

  • Uliţa copilăriei, Bucureşti, 1923; ediţie îngrijită şi prefaţă de Demostene Botez, cu ilustraţii de Dan Hatmanu, Bucureşti, 1966;
  • La Medeleni, I-III, Bucureşti, 1925-1927; ediţia I-III, introducere de Marian Popa, Bucureşti, 1970; ediţia I-III, ediţie îngrijită şi prefaţă de Nicolae Ciobanu, Bucureşti, 1988; ediţia I-III, prefaţă de Valeriu Râpeanu, Bucureşti, 1997;
  • Turnul Milenei, Bucureşti, 1928; ediţie îngrijită de Aurelia Rusu, prefaţă de Nicolae Ciobanu, Bucureşti, 1970;
  • Bal mascat, Bucureşti, 1929; ediţie îngrijită şi prefaţă de Ovidiu Papadima, Bucureşti, 1970; ediţia Craiova, 1994;
  • Fata din Zlataust, I-II, Bucureşti, 1931;
  • Golia, I-II, Bucureşti, 1933;
  • Crăciunul de la Silivestri, Bucureşti, 1934; ediţie îngrijită de Valeriu Câmpeanu, Craiova, 1993;
  • Lorelei, Bucureşti, 1935; ediţia Bucureşti, 1942; ediţie îngrijită şi prefaţă de Tudor Olteanu, Bucureşti, 1971; ediţia Bucureşti, 1991;
  • Arca lui Noe, I-II, Bucureşti, 1936; ediţia I-II, ediţie îngrijită şi postfaţă de Ion Nistor, Bucureşti, 1991;
  • Iarbă, Bucureşti, 1936;
  • Secretul Anei Florentin, Bucureşti, 1937; ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Nistor, Bucureşti, 1992;
  • Funducul Varlamului, Bucureşti, 1938;
  • În casa bunicilor, Bucureşti, 1938;
  • Prăvale-Baba, Bucureşti, 1939;
  • Ce-a văzut Ilie Pânişoară, Bucureşti, 1940;
  • Tudor Ceaur Alcaz, I-IV, Bucureşti, 1940-1943; ediţia I-II, prefaţă de Valeriu Râpeanu, Bucureşti, 1996;
  • Întoarcerea în timp, Bucureşti, 1941;
  • Hai, diridam, Bucureşti, 1945;
  • La porţile nopţii, Bucureşti, 1946;
  • Masa umbrelor, Bucureşti, 1946;
  • Zdrulă şi Puhă, Bucureşti, 1948;
  • În casa bunicilor, ediţie îngrijită şi prefaţă de Eugenia Tudor, Bucureşti, 1968;
  • Opere alese, vol. I-III, ediţie îngrijită şi introducere de Nicolae Ciobanu, Bucureşti, 1968; vol. IV-V, ediţie îngrijită de Aurelia Rusu şi Nicolae Ciobanu, introducere de Nicolae Ciobanu, Bucureşti, 1970-1971, vol. VI-VII, ediţie îngrijită şi introducere de Nicolae Ciobanu, Bucureşti, 1977-1981;
  • La porţile nopţii, prefaţă de Alexandru A. Philippide, Bucureşti, 1970;
  • vie Bazarcă!, ediţie îngrijită şi prefaţă de Silvia Tomuş, Cluj, 1971;
  • Pagini cu copii şi adolescenţi, ediţie îngrijită şi prefaţă de Dinu Pillat, Bucureşti, 1973;
  • Jucării pentru Lily, ediţie îngrijită şi introducere de Nicolae Ciobanu, Iaşi, 1974;
  • Cum am scris „Medelenii”, ediţie îngrijită şi introducere de Nicolae Ciobanu, Iaşi, 1978;
  • Uliţa copilăriei. În casa bunicilor, postfaţă de George Gibescu, Bucureşti, 1980;
  • Întoarcerea în timp. Masa umbrelor, Bucureşti, 1990;
  • Cina cea de taină, ediţie îngrijită de Dumitru Vacariu şi Lucian Vasiliu, Timişoara, 1996.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …