Ion Dragoslav

Ion Dragoslav (pseudonimul literar al lui Ion Ivaciuc) (14 iunie 1875, Fălticeni, judeţul Suceava - 4 mai 1928, Fălticeni) - poet şi prozator. Este unul dintre numeroşii copii ai Domnicăi (născută Ciuca) şi ai lui Vasile Ivaciuc Sumanariu, ţărani bucovineni stabiliţi la Fălticeni. Părinţii scriitorului, tatăl - mare povestitor de „braşoave”, iar mama - pricepută la doftoricit şi descântat, aveau o situaţie materială bună.

Dragoslav urmează la o şcoală primară din Fălticeni patru clase, absolvite în anul 1892, când devine elev la gimnaziu şi coleg de clasă cu Eugen Lovinescu. După un an renunţă însă la învăţătură şi va fi, pentru puţină vreme, „scriitor” la primărie, apoi la percepţie sau slujitor la un boier pe valea Şomuzului. Mihail Sadoveanu, încă de atunci unul dintre prietenii săi, îi va născoci numele literar. În 1897 pleacă la Bucureşti, având drept bagaj, aşa cum mărturisea mai târziu, un caiet cu versuri. Frecventează cenaclul lui Alexandru Macedonski şi începe să publice versuri prin reviste şi gazete, semnându-le mai întâi I. Ivaciuc sau I.V. Ivaciuc.

De prin 1903 se alătură un timp grupului de tineri care colaborau la „Sămănătorul”, unde îi apar mai multe poezii, modeste sub toate aspectele. Primele schiţe şi povestiri i le tipăreşte Emil Gârleanu în „Făt-Frumos” de la Bârlad, revistă din al cărei comitet fondator a făcut parte. Fără vreo slujbă sigură în Bucureşti, mereu în căutare de bani, mereu bătând la uşile redacţiilor sau ale editurilor, purtând cu el o servietă înţesată de manuscrise, expunând cu patos prin cafenele teorii sociale şi artistice naive, Dragoslav devine, între 1900 şi 1914, unul dintre personajele boemei literare, privit de cele mai multe ori cu îngăduinţă.

Mihail Dragomirescu îl aprecia chiar mai mult decât era cazul, considerându-l egal, ca povestitor, lui Ion Creangă. Dar Titu Maiorescu, în două rapoarte de premiere la Academia Română, complet negative, îi evaluează cu exactitate scrierile. De altă părere va fi însă Duiliu Zamfirescu, al cărui raport referitor la Poveşti de Crăciun (1914) şi Povestea trăsnetului (1911) le recomandă, supralicitând calităţi inexistente, pentru premiul Adamachi. Şi Dragoslav va primi o parte din acest premiu, în 1915, an în care scrierile lui Calistrat Hogaş sunt respinse.

După război va locui mai mult la Fălticeni, unde din 1918 scoate, pentru puţin timp, „Glasul Sucevei”, „publicaţie de propagandă culturală şi cetăţenească”. S-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Scriitorilor Români. În personajul Pitarcă, din romanul Mângâierile panterei de Mihail Sorbul, Dragoslav poate fi recunoscut cu întregul său cortegiu de ciudăţenii.

Revistele şi gazetele la care a colaborat sau care l-au republicat sunt numeroase. Proza lui, schiţe, povestiri, nuvele, fragmente memorialistice închinate copilăriei, dar şi versuri sau o serie de articole politice, datând din preajma intrării noastre în primul război mondial, au apărut în „Telegraful român”, „Arta” (Iaşi; semnează I. Ivaciuc), „Ramuri”, „Convorbiri critice”, „Opinia” (Iaşi), „Deşteptarea” (Braşov), „Cosinzeana”, „Flacăra”, „Luceafărul” (Sibiu), „Dobrogea jună”, „Universul literar”, „Gazeta poporului” (Suceava), „Sburătorul”, „Adevărul literar şi artistic”, „Glasul Bucovinei”, precum şi în multe altele.

Şi-a strâns, începând cu volumul La han La trei ulcele (1908), scrierile în proză, încercări de resuscitare a atmosferei pe de o parte rurală, pe de alta conservând ceva din pitorescul moravurilor de la marginea orăşelelor moldoveneşti sau ale mahalalei bucureştene, în mai multe culegeri. Este o lume indistinctă, amestecată, de ţărani necăjiţi, păstrători ai vechilor obiceiuri, retractili în faţa unor realităţi pe care nu le înţeleg, şi de târgoveţi ori mahalagii, mici funcţionari, poliţai, negustori, muncitori cu ziua, unii plini de ifose, alţii trăindu-şi cu simplitate dramele. Deşi Ion Trivale sau Mihail Dragomirescu cred că pot descoperi originalitate şi prospeţime a viziunii în această proză, în realitate este vorba de o pastişă, mai mereu nereuşită, a literaturii lui I.L. Caragiale sau a lui Mihail Sadoveanu.

Nuvela La han La trei ulcele, bunăoară, reia, în linii mari, într-un registru inferior, drama din La hanul lui Mânjoală. La fel, Povestea copilăriei (1909) reface cu mijloace incomparabil mai sărace decât cele ale lui Creangă, alunecând în banal sau în prolix, ambianţa unui sat de sub munte, aşa cum o percepe un copil. Dar evenimentele selectate sunt nesemnificative, în vreme ce desfăşurarea naraţiunii se poticneşte adesea în stângăcii de stil sau de construcţie.

Mai izbutite, păstrând pe alocuri ceva din ingenuitatea, din culoarea şi din fluiditatea povestirii populare, împreună cu un umor de asemenea de sorginte ţărănească, sunt prelucrările sau izvodirile proprii cu aspect folcloric din Facerea lumei (1908), o istorisire a legendelor biblice, sau din Flori şi poveşti (1911). Dar nici aici Dragoslav nu depăşeşte marginile unei literaturi de o modestie a mijloacelor atotstăpânitoare.

Opera literară

  • Pe drumul pribegiei. Versuri (1896-1903), Bucureşti, 1903;
  • Facerea lumei, Bucureşti, 1908;
  • La han La trei ulcele, Bucureşti, 1908;
  • Fata popei, Bucureşti, 1908;
  • Povestea copilăriei, Bucureşti, 1909;
  • Novele, Bucureşti, 1910;
  • Povestiri alese, Bucureşti, 1910;
  • Flori şi poveşti, Bucureşti, 1911;
  • Povestea trăsnetului, Bucureşti, 1911;
  • Învăţaţi şi meserii, prefaţă de Ion Kalinderu, Bucureşti, 1911;
  • Codreanu căpitan de haiduci, Orăştie, 1912;
  • Împăratul Rogojină, Orăştie, 1912;
  • Volintirii, Orăştie, 1912;
  • Poveşti de sărbători, Orăştie, 1913;
  • Poveşti de Crăciun, Bucureşti, 1914;
  • Sărăcuţul, Bucureşti, 1915;
  • Firimiturile lui Dalib, Bucureşti, 1916;
  • Bucovina, Bucureşti, 1916;
  • Jurământul, Bucureşti, 1916;
  • Cântecul eroilor, Fălticeni, 1918;
  • Povestea cucului, Bucureşti, 1921;
  • Novele şi schiţe, Bucureşti, 1921;
  • Novele şi povestiri pentru copii, Bucureşti, 1922;
  • Odiseia bătăliei de la Mărăşeşti, Bucureşti, 1923;
  • Codreanu haiducu, Bucureşti, 1924;
  • Icoane vechi şi noi, Bucureşti, 1924;
  • Nuvele şi povestiri, Bucureşti, 1924;
  • Povestea crinului, Bucureşti, 1924;
  • Poveştile florilor, I-II, Bucureşti;
  • Povestiri biblice populare, ediţie îngrijită de Roxana Cristian, Bucureşti, 1994.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …