Ion Deaconescu

Ion Deaconescu (7 martie 1947, Târgu Logreşti, judeţul Gorj) - poet, prozator şi traducător. Este fiul Auricăi (născută Stănescu) şi al lui Marin Deaconescu, funcţionar.

Face Liceul „Tudor Arghezi” din Craiova (1961-1965) şi studiile universitare în cadrul Facultăţii de Filologie a Institutului Pedagogic din Craiova (1965-1968), continuate, între 1968 şi 1972, la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. În 1983 obţine doctoratul în filologie, cu teza Proza română şi iugoslavă în context european. Lucrează ca profesor de gimnaziu (1968-1977), asistent la Universitatea din Craiova (din 1977), unde parcurge toate treptele ierarhice ale carierei didactice, devenind profesor în 1997.

Între anii 1984 şi 1990 a fost lector de limbă, cultură şi civilizaţie română la universităţile din Skoplje, Novi Sad şi Belgrad. Colaborează la reviste literare din ţară - „Convorbiri literare”, „Manuscriptum”, „Orizont”, „Ramuri”, „România literară”, „Secolul 20”, „Steaua”, „Tribuna”, dar şi din străinătate - „Kulturen Jivot”, „Lumina”, „Macedonian Review” (Macedonia şi Serbia), „Balcanica” (Italia), „Il Mument” (Malta) şi „Nouvelle Europe” (Luxemburg).

Debutează în 1968, cu poezia Pastel, în ziarul „înainte” din Craiova. Debutul editorial are loc în 1981, când va reuşi să publice, în volumul colectiv Unsprezece poeţi, ciclul de poeme Aparat de fotografiat sufletul. În această perioadă se va lansa într-o activitate culturală intensă, desfăşurată îndeosebi în fostul spaţiu iugoslav: traduce din Aco Sopov, Boris Visinski, Streten Petrovici, Petre Bakevski şi îşi publică aici o serie de volume de poezie: Strigătul memoriei, 1985 (în macedoneană), Mască pentru voce, 1987 (în sârbă), Zero dinamic, 1994. De asemenea, participă Ia Serile de Poezie de la Struga, valorificând textele acelor reuniuni în antologia Poezie şi umanitate (1986).

Poezia lui Deaconescu articulează o simbolistică multiplă dintr-un topos romantic. Un volum din 1995 poartă titlul Retorica oglinzii. Autorul consemna, într-un studiu dedicat lui George Bacovia (George Bacovia sau Monologul pe mai multe voci, 1996), că oglinda, sub dubla ei funcţie, de cunoaştere şi de prezentare, simbolizează visul într-o fază conştientizată, narcisiacă şi uneori angoasantă. Oglinda evocă spiritul, divinul, dar şi imaginea omului scindat: „un intrus se află în corpul meu” (Detaliu culpabil). Poetul descoperă „în labirintul oglinzii” eternitatea şi semnificaţia „ocheanului întors” spre sine pentru a privi spre infinit. Este însăşi esenţa poeziei sale, izvorâtă din angoasa şi contradicţiile lumii contemporane.

Romanul Ademenirea (1995) pare să aparţină literaturii de sertar, exploatând o structură romanescă des vizitată: povestirea în povestire. Poetul, ajuns nu se ştie cum în „umbra turnului Eiffel”, este un fel de confident, întâi al unui Doctor, apoi al unui Sculptor. Fiecare îşi deapănă amintirile, explicându-şi stabilirea în Franţa. Personajele feminine sunt toate apariţii vaporoase şi vulnerabile psihic: o mexicancă, Aldebaran, o doctoriţă, Selena. O acţiune propriu-zisă nu există, iar personajele sunt abia schiţate, totul legându-se în comentariul autorului care, fără a cădea în idilic sau senzual, analizează subtil, cu rafinament cultural, desfăşurările unor destine umane.

Opera literară

  • Aparat de fotografiat sufletul, în Unsprezece poeţi, Iaşi, 1981;
  • Vasul de brumă, Bucureşti, 1985;
  • Krik vo sekiavanieto (Strigătul memoriei), traducere de Save Manasievski şi Florin Filiuţă, prefaţă de Blaje Koneski, Skopje, 1985;
  • Eternitatea clipei, Craiova, 1986;
  • Mască pentru voce, Cetinje, 1987;
  • Poezie şi epocă, Novi Sad, 1989;
  • Gramatica întâmplării, Craiova, 1991;
  • Introducere în retorica juridică, Craiova, 1993;
  • Zero dinamic, Craiova, 1994;
  • Retorica oglinzii, Bucureşti, 1995;
  • Ademenirea, Brâncoveni, 1995;
  • George Bacovia sau Monologul pe mai multe voci, Iaşi, 1996;
  • Retorică. Oratoria greacă şi latină, Craiova, 1996;
  • Grădina din pustiu, Craiova, 1997;
  • Rana întunericului, Craiova, 1998;
  • Cioran sau Mântuirea prin negare, Craiova, 1998;
  • Sărbătoarea pierderii, postfaţă de George Astaloş, Bucureşti, 2001;
  • Poeme, Drobeta Turnu Severin, 2001;
  • Antologia lecturii, Craiova, 2001;
  • Mărturisiri recuperate, Craiova, 2001.

Ediţii

  • Poeţi olteni (1944-1980), prefaţă de Marin Sorescu, Craiova, 1982;
  • Poezie şi umanitate, introducerea traducătorului, Cluj Napoca, 1986 (în colaborare cu Alexandru Căprariu);
  • Emil Cioran, Pseudopoeme, Craiova, 1999;
  • Slavco Almăjan, Spirala de piatră, Craiova, 2003.

Traduceri

  • Ato Sopov, Naşterea cuvântului, Cluj Napoca, 1981;
  • Boris Visinski, Curcubeul, Bucureşti, 1989;
  • Streten Petrovici, Moara de vise, Craiova, 1989;
  • Petre Bakevski, Poeme, Craiova, 1989;
  • Florica Ştefan, Experienţa nonpoetică, Novi Sad, 1990;
  • George Astaloş, Robespierre, Drobeta Turnu Severin, 1991;
  • Mimmo Morina, Marettimo, Craiova, 2000;
  • Oliver Friggieri, Ritual în amurg, Craiova, 2001;
  • Casimiro de Brito, Caligrafii, Craiova, 2001;
  • Eugenio de Andrade, Ruinele amintirii, Craiova, 2001;
  • Karol Wojtyla (Ioan Paul al II-lea), Poezii, Craiova, 2001.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …