Ion Cristoiu

Ion Cristoiu (16 noiembrie 1948, Găgeşti, judeţul Vrancea) - prozator şi gazetar. Născut într-o familie de ţărani săraci, Cristoiu cunoaşte de mic umilinţele, ambiţia de a le depăşi, cultul muncii şi preţul succesului. După ce termină şcoala primară în satul natal, urmează Liceul „Ioan Slavici” din Panciu şi Facultatea de Filosofie a Universităţii din Cluj, pe care a absolvit-o în 1971.

Debutase în gazetărie în 1968, concomitent publicând în „Amfiteatru” prima proză, şi încă din timpul facultăţii devine redactor, apoi şef de subredacţie la revista „Viaţa studenţească”. Este timp de un an asistent de socialism ştiinţific la Universitatea din Cluj şi redactor-şef adjunct la revista „Echinox”.

Din 1972 optează hotărât pentru gazetărie: este redactor la „Viaţa studenţească”, între 1974 şi 1979 lucrează ca redactor-şef adjunct la „Viaţa studenţească” şi la „Amfiteatru”, iar între 1979 şi 1987 ca redactor-şef adjunct la „Scânteia tineretului” şi redactor-şef la „Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretului»”. În această perioadă realizează în fiecare an pe litoral, la Costineşti, revista „Secvenţa”.

Între 1987 şi 1989 este redactor-şef la revista „Teatrul”, de unde va demisiona în decembrie 1989. În ianuarie 1990 debutează în presa parti­culară, în cotidianul „Observator”, cu o tabletă critică la adresa lui Ion Iliescu. Înfiinţează împreună cu Cornel Nistorescu revista „Expres”, al cărei redactor-şef devine. În martie 1990 apare „Zig-Zag”, săptămânalul cu cel mai mare tiraj din România la vremea respectivă.

În iunie 1992 înfiinţează „Evenimentul zilei”, primul tabloid din România, care în mai puţin de un an ajunge la un tiraj de 700.000 de exemplare şi pe care îl dirijează până în 1997. În aceeaşi perioadă mai conduce „Expres Magazin”, „Dosarele istoriei” (publicaţie lunară înfiinţată de el şi al cărei director este din 1996), „Supermagazin” şi „Paranormal”. În februarie 1997 se retrage spectaculos din presă, demisionând din toate funcţiile. Revine ca editorialist la cotidianul „Naţional” (iunie 1997) şi apoi ca director al „Cotidianului” (1998-1999). A mai fost director la „Azi” (2000) şi editorialist la „Curentul” (2001).

Din momentul în care a hotărât că nu poate învinge decât eliberându-se de complexe, Cristoiu şi-a folosit inteligenţa pentru a scrie limpede, şocant, de pe poziţia celui care nu se mai miră de nimic şi se exprimă în limbajul antifilosofic al străzii. Aceste reguli ale pamfletului dintotdeauna i-au adus un mare succes de public. Comentariile sale politice, care sunt ale unui bun jucător de şah, ce analizează zece posibile mişcări înainte, se feresc a se aservi unor interese de partid, nuanţa lor populistă apropiindu-le de stânga politică.

Proza de ficţiune a lui Cristoiu stă mărturie pentru cunoaşterea, analiza şi utilizarea celor mai influente modalităţi de consti­tuire a unui text literar modern. Autorul inventează un spaţiu imaginar, comuna Vintileasa, populat cu indivizi care au un comportament „sucit”, în genul suciţilor din prozele lui Nicolae Velea şi D.R. Popescu, de succes în momentul debutului lui Cristoiu, indivizi cărora li se întâmplă în modul cel mai firesc tot felul de lucruri nefireşti.

Pe un fond de descriere realistă minuţioasă, atât de precisă încât devine cinică, se petrece un fapt neobiş­nuit, pentru care nu există o explicaţie logică, el aparţinând deci domeniului fantastic, ceea ce oamenii acceptă fără uimire. Realismul magic aplicat la realităţile sociale din comuna Vintileasa oferă un amalgam insolit şi captivant, tratat cu o ironie conţinută. Se folosesc adesea şi trimiteri la tehnicile „textualizării”, într-o epocă de discuţii obsedante despre modul de alcătuire a unui text.

În Cântarul, de exemplu, Agripina Popescu descoperă în piaţă că un cântar public cântăreşte fără fise. Se formează imediat o coadă imensă, lumea se înghesuie la chilipir, până când cântarul oboseşte şi cere bani. Imediat locul din jur se goleşte. Schiţa care povesteşte întâmplarea trebuie analizată de o studentă, excepţional pregătită, care nu reuşeşte să-i răspundă profesorului de ce se insistă atâta în text pe cuvântul „obişnuită”. De milă, profesorul îi dă nota 10, observând în gând cât e de neînzestrată feminin.

Decorul e prezentat în stilul ironistului cinic Teodor Mazilu: „Generos cât un continent, trotuarul dinspre complex servea drept refugiu pentru zeci şi sute de inşi, care, indiferent de convin­gerile lor filosofice, tândăleau pe trepte... Alţii, în schimb, hălăduiau prin imensa piaţă, parcurgând fără exigenţă tot ce întâlneau în cale: panoul Universităţii populare anunţând conferinţele «Calul în viaţa omului, în artă şi literatură» şi «Fetele tinere în opera lui Shakespeare», ghereta de îngheţată trufaşă ca un turn de pază, pe care scria în trepte: Produsul: îngheţată, Sortul: Lămâie, Ambalajul: glob şi, în final: N-avem îngheţată”.

Cristoiu are capacitatea de a schiţa o relaţie, o situaţie, o psihologie, o mentalitate din câteva trăsături. Ca şi în ziaristică, observă esenţialul şi îl narează direct, rapid, sugestiv. Cantitatea de informaţie pe unitatea de descriere e maximă.

Câteva volume cu schiţe magic-fantastic-ironice, Personaje de rezervă (1985), Povestitorii (1988), Veselia generală (1992), au fost clasi­ficate drept literatură satirică şi implicit eliminate din discuţiile serioase despre raportul dintre autor şi textul produs de el.

Lumea văzută de un român rupt în fund (1996) aplică tehnica eliberării de complexe la relatările de călătorie, care devin astfel polemice faţă de „complexul Dinicu Golescu” (mirare, admirare şi comparare în raport cu ce ai lăsat acasă). Expresia căutat vulgară e consonantă cu „românul rupt în fund”, care nu se mai miră de nimic şi nu dă doi bani, la propriu, pe rafinamentele civilizaţiei.

Ediţiile publicate de Cristoiu din opera de tinereţe a lui Marin Preda şi din memorialistica lui Mihai Beniuc au oferit de fiecare dată un aport de noutate în interpretare: existenţialismul de tinereţe al lui Preda a apărut mai clar, iar studiul despre Beniuc propune un scriitor angajat, dar nu comunist, ci naţionalist, în preajma viziunii legionare, în „Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretului»”, Cristoiu a publicat fragmente dintr-o istorie a literaturii române din perioada proletcultistă, întemeiată pe lectura completă a presei epocii. Amână însă publicarea în volum a celor 1.400 de pagini redactate.

Opera literară

  • Personaje de rezervă, Bucureşti, 1985;
  • Lumea literaturii, Bucureşti, 1986;
  • Povestitorii, Bucureşti, 1988;
  • Punct şi de la capăt, Bucureşti, 1991;
  • Veselia generală, Bucureşti, 1992;
  • Lumea văzută de un român rupt în fund, Bucureşti, 1996;
  • Un pesimist la sfârşit de mileniu, Bucureşti, 1999;
  • Singur împotriva tuturor. Pamflete politice. 1990-1999, Bucureşti, 1999;
  • Prizonier în închisoarea cărţilor, Bucureşti, 2001;
  • Dialog cu Ion Cristoiu, realizat de Cecilia Caragea, Cluj Napoca, 2001;
  • Istoria ca telenovelă, Bucureşti, 2003.

Ediţii

  • Marin Preda, Delirul, prefaţa editorului , Bucureşti, 1991;
  • Mihai Beniuc, Sub patru dictaturi. Memorii (1940-1975), prefaţa editorului , Bucureşti, 1999 (în colaborare cu Mircea Suciu).

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …