Ion Băilă

Ion Băilă (11 aprilie 1879, Vale, judeţul Sibiu - 15 decembrie 1929, Bucureşti) - poet, prozator şi gazetar. Fiu de preot, Băilă urmează, ca şi fratele său Nicolae, viitor actor, liceul german din Sibiu. Ar fi făcut, de asemenea, studii de literatură şi filosofie la Viena. Debutează cu un sonet, în 1898, în „Tribuna literară”, unde va continua să publice până la dispariţia acesteia, în 1902.

În interval, îi apar la Sibiu mai multe plachete: Epigrame (1898, semnată Iulian Devale), Pe sub arini (1901), Mortua est (1902), Cântece (1902) şi Poeţi germani (1902), aceasta din urmă cuprinzând tălmăciri din Goethe şi Heine. Între 1908 şi 1910, e redactor la revista sebeşană „Munca”, în al cărei supliment intitulat „Chindia” iscăleşte, şi cu pseudonimele Delavale, Ion Vălean, poezii, povestiri, note de drum şi scurte piese de teatru. În acelaşi oraş, în 1910, edita „după un manuscris găsit” tragedia în versuri Avel.

Din 1911, este - se pare - redactor la „Românul” din Arad, ziar în care în primii doi ani ai războiului mondial publica o suită de poezii inspirate de evenimente, adunate mai târziu în volumul Zbuciumul Ardealului (1929). La Arad vede lumina tiparului şi broşura, cu două „piese pentru debutanţi”, intitulată Pe povârniş. Însurăm pe Victor! (1916). După Unire, Băilă se consacră preponderent ziaristicii. Este redactor la „Românul”, „Dacia traiană” (Sibiu), „Dacia” (Bucureşti), „Neamul românesc”, „România nouă” (Chişinău), „Universul literar” şi „Adevărul literar şi artistic”. Simultan, mai colaborează şi la alte periodice.

Relativ bogată, lirica juvenilă a lui Băilă e tributară maeştrilor germani (J.W. Goethe, Heirich Heine) ori români (Mihai Eminescu, George Coşbuc). Unele influenţe sunt evidente şi în poeziile din volumul de maturitate Zbuciumul Ardealului, care izbutesc totuşi pe alocuri să transpună, în registru epic, experienţa tragică a războiului. Dacă încercările dramatice ale lui Băilă nu-şi propun decât să antreneze interpreţi începători şi să moralizeze un public încă nedeprins cu teatrul, în schimb, cele câteva proze vădesc reale însuşiri de povestitor. Acestea, de altfel, dau valoare şi publicisticii lui Băilă de după 1919, situată în mare parte la graniţa dintre istoriografie şi memorialistică. Episoadele istoriei ardeleneşti dintre 1890 şi 1914 sunt relatate cu obiectivitate, dar şi cu detalii bogate, iar protagoniştii sunt portretizaţi sugestiv.

Opera literară

  • Epigrame, Sibiu, 1898;
  • Pe sub arini, Sibiu, 1901;
  • Mortua est, Sibiu, 1902;
  • Cântece, Sibiu, 1902;
  • Pe povârniş. Însurăm pe Victor!, Arad, 1916;
  • Ardelenii şi Basarabia, Bucureşti, 1925;
  • Zbuciumul Ardealului, Bucureşti, 1929.

Traduceri

  • Poeţi germani. Johann W. Goethe, Heinrich Heine, Sibiu, 1902.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …