Ion Aureliu Candrea

Ion Aureliu Candrea (pseudonimul literar al lui Iancu Hecht) (7 noiembrie 1872, Bucureşti - 15 septembrie 1950, Paris) - filolog şi etnolog.

Fiu al Rachelei şi al lui Marcu Hecht, tehnician constructor, ambii originari din Galaţi, Candrea a absolvit Liceul „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, susţinându-şi bacalaureatul în 1892. A urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, într-o perioadă când B.P. Hasdeu îşi ţinea aici cursul de filologie comparată, luându-şi licenţa în litere în anul 1896. Şi-a continuat studiile în Franţa, unde a frecventat Sorbona şi Ecole Pratique des Hautes Etudes. Specializarea i-a fost înrâurită de filologi renumiţi: Gaston Paris, Antoine Thomas, Paul Mayer, Emile Picot şi Jules Gillieron.

În anul 1902 a susţinut teza de doctorat, Les Elements latins de la langue roumaine. Le consonantisme. L-a suplinit timp de 3 ani pe Emile Picot la Ecole Speciale des Langues Orientales Vivantes, înapoiat în ţară, a funcţionat ca profesor de limba franceză la Gimnaziul „Fraţii Buzeşti” din Craiova şi la Liceul „Mihai Viteazul” din Bucureşti. În anul 1913, a fost numit conferenţiar suplinitor în specialitatea filologie romanică la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti. În 1916, a devenit docent, iar în 1922, conferenţiar definitiv. Între anii 1927 şi 1936, a activat ca profesor titular la Catedra de dialectologie şi folclor romanic a aceleiaşi facultăţi. În anul 1938, s-a pensionat pentru limită de vârstă.

A colaborat la „Adevărul literar şi artistic”, „Arhiva românească”, „Buletinul Societăţii Filologice”, „Curentul”, „Grai şi suflet”, „Junimea literară”, „Magyar roman szemle”, „Noua revistă română”, „Oltenia”, „Printre hotare”, „Revista nouă”, „Revista pentru istorie, arheologie şi filologie”, „România”, „Unirea”, „Universul”, „Vieaţa nouă” etc. Este autor împreună cu Ovid Densusianu al unui Dicţionar etimologic al limbii române. Elementele latine (fasciculele I-IV, 1907-1914) şi, cu Gh. Adamescu, al Dicţionarului enciclopedic ilustrat „ Cartea Românească” (1931).

Candrea este un cercetător erudit, preocupat de cunoaşterea şi studierea folclorului dintr-o perspectivă interdisciplinară, comparatistă complexă. Datele furnizate de istoria limbii, dialectologie, lexicografie, etimologie sunt valorificate în scopul unei mai adânci înţelegeri şi explicitări a fenomenelor culturii orale. Student fiind, a publicat mai întâi în „Revista nouă”, iniţiată de B.P. Hasdeu, studiile Influenţa ţiganilor asupra literaturii poporane române (1893), demonstraţie ale cărei concluzii sunt considerate, parţial, depăşite, şi Poreclele la români (1895). A făcut parte din ceea ce s-ar putea numi „şcoala folcloristică” de la „Grai şi suflet”. Numirea în postul de conferenţiar la Bucureşti îi oferă posibilitatea prezentării lecţiei de deschidere din 19 noiembrie 1913, Straturi de cultură şi straturi de limbă la popoarele romanice.

Pentru cercetările sale orientate spre folcloristică, ca de altfel şi pentru cele privind dialectologia sau istoria limbii, care au necesitat anchete de teren, Candrea foloseşte metoda investigaţiei directe, precum şi anumite chestionare, între care Chestionarul folcloric (1933), publicat sub auspiciile Institutului de Filologie şi Folclor; acesta, îmbogăţit, a fost lansat, ulterior, la Seminarul de dialectologie şi folclor romanic şi este structurat pe câteva capitole tematice ample: Pământul, Apa, Cerul şi fenomenele atmosferice, Focul, Interiorul pământului, Flora, fauna, Fiinţe supranaturale, Neamuri legendare, Neajnuri străine, Personalităţi şi tradiţii în legătură cu Vechiul şi Noul Testament, Tradiţii istorice şi legendare, Omul şi viaţa omenească, Soarta, Viaţa religioasă, Viaţa casnică şi socială, Viaţa la ţară, Petreceri şi jocuri, Literatura populară.

Din nefericire, răspunsurile primite şi lucrările realizate de studenţi nu au putut fi recuperate până astăzi. Numirea sa la Universitate se leagă de înfiinţarea definitivă şi specializată a unei catedre care urmărea iniţierea studenţilor în studiul culturii populare, împreună cu Ovid Densusianu, Candrea redactează mai multe lucrări cu profile diverse. În 1906, publică în „Buletinul Societăţii Filologice”, printre ai cărei întemeietori se numără, Graiul din Ţara Oaşului; folcloristica beneficiază astfel de fixarea sistemului de semne pentru transcrierea fonetică a textelor culese în zece comune din Oaş.

Rezultat al cercetărilor de teren este şi lucrarea în două volume, publicată în colaborare cu Ovid Densusianu şi Th. D. Speranţia, Graiul nostru. Texte din toate părţile locuite de români (1906-1908). Se oferă o viziune modernă asupra conceptului de text folcloric, sunt reproduse specii mai puţin cunoscute şi acceptate la acea dată, cum ar fi amintirea. Candrea este unul dintre cei dintâi care dă o definiţie a folclorului, adoptă o metodă de culegere riguroasă, introduce exigenţele filologice în studierea folclorului, împreună cu Ovid Densusianu, a publicat, în colecţia „Biblioteca pentru toţi”, Poveşti din diferite ţinuturi locuite de români (1909) şi Poezii populare. Din diferite regiuni locuite de români (1910).

În 1909, Candrea a editat Din bătrâni. Cum şi ce povestesc cronicarii despre vremurile şi domniile din trecut. El percepe cu fineţe nevoia de popularizare a informaţiei, făcută riguros, de către specialişti, nu lăsată în seama diletanţilor, şi are o activitate remarcabilă în acest domeniu de activitate. Manifestă preocupări constante pentru comparatism, cu interes special pentru elementele de origine romanică, Antichitatea latină şi cultura iudaică antică. Perspectiva lucrărilor publicate şi a cursurilor universitare este de tip etnologic. Sunt folosite relatări ale fenomenelor concrete, cunoscute din teren, sesizându-se, cu acuitate, detaliul semnificativ şi, nu de puţine ori, atractiv. De asemenea, acordă atenţie deosebită anumitor componente ale culturii populare: credinţe, obiceiuri, legende.

A fost adeptul inovaţiei metodologice: „o ştiinţă n-ar putea progresa fără să încerce mereu ipoteze nouă”. Cercetările sale sunt susţinute de savante demonstraţii etimologice. Faptele de cultură sunt analizate dintr-o perspectivă incipientă la noi, a antropologiei culturale. În conformitate cu orientări europene, în cursul Dialectologie şi folclor romanic. Raporturi între limbă şi cultură (1929-1930), autorul evidenţiază rolul psihologiei în studiul limbii. Spirit deschis progresului în cercetarea umanistă, Candrea oferă lucrări care rămân modele de metodologie şi rigoare ştiinţifică.

Opera literară

  • Dicţionar de rime, Bucureşti, 1890;
  • Influenţa ţiganilor asupra literaturii poporane române, Bucureşti, 1893;
  • Dicţionar de proverbe şi zicători, Bucureşti, 1912;
  • Straturi de cultură şi straturi de limbă la popoarele romanice, Bucureşti, 1913;
  • Iarba fiarelor. Studii de folclor, Bucureşti, 1928;
  • Dialectologie şi folclor romanic. Raporturi între limbă şi cultură, Bucureşti, 1929-1930;
  • Lumea basmelor, Bucureşti, 1932;
  • Folclorul român în legătură cu al altor popoare, Bucureşti, 1933-1934;
  • Privire generală asupra folclorului român în legătură cu al altor popoare, I-II, Bucureşti, 1933-1935;
  • Folclorul medical român comparat. Privire generală. Medicina magică, Bucureşti, 1944; ediţia I-II, îngrijită şi introducere de Lucia Berdan, Iaşi, 1999;
  • Lumea basmelor, ediţie îngrijită de Antoaneta Olteanu, prefaţă de Alexandru Dobre, Bucureşti, 2001;
  • Iarba fiarelor. Studii de folclor. Din datinile şi credinţele poporului român, ediţie îngrijită de Alexandru Dobre, prefaţă de Dan Horia Mazilu, Bucureşti, 2001.

Culegeri

  • Graiul nostru. Texte din toate ţinuturile locuite de români, I-II, Bucureşti, 1906-1908 (în colaborare cu Ovid Densusianu şi Theodor D. Speranţia);
  • Din popor. Cum grăieşte şi simte ţăranul român, Bucureşti, 1908 (în colaborare cu Ovid Densusianu);
  • Poveşti din diferite ţinuturi locuite de români, Bucureşti, 1909 (în colaborare cu Ovid Densusianu);
  • Din bătrâni. Cum şi ce povestesc cronicarii despre vremile şi domniile din trecut, Bucureşti, 1909;
  • Poezii populare. Din diferite regiuni locuite de români, Bucureşti, 1910 (în colaborare cu Ovid Densusianu).

Ediţii

  • Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte psaltiri din secolele XVI şi XVII traduse din slavoneşte, I-II, Bucureşti, 1916.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …