Ioana Dinulescu

Ioana Dinulescu (3 iulie 1950, Craiova) - poetă. Este fiica Elenei (născută Comisaru) şi a lui Dumitru Dinulescu, muncitor.

A urmat cursurile şcolii generale şi ale Liceului de Filologie-Istorie (absolvit în 1969) la Craiova, şi tot aici Facultatea de Filologie, secţia română-franceză (1969-1973). În perioada studenţiei şi după absolvire frecventează cenaclul „Ramuri” şi cenaclul „Cadran” al Universităţii. După absolvire este, pe rând, profesoară la Balş, redactor la revista „Ramuri”, unde se ocupă de cronica de poezie, şi la Studioul Teritorial de Radio Oltenia din Craiova, semnând cronici literare, dramatice şi de artă. După 1985, este profesoară la Casa Pionierilor din Craiova.

Debutează cu poezie în revista „Ramuri” în anul 1971, şi editorial, în antologia Romanian Poets (Iowa City, Statele Unite, 1977), cu poeme traduse în engleză. Debutul în limba română are loc în 1982, cu volumul Călătorii de recunoaştere. Colaborează la revistele „Ramuri”, „România literară”, „Luceafărul”, „Vatra”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Steaua”, „Calende” şi „Orizont”. A fost distinsă cu premii de revistele „Luceafărul” (1980) şi „Tribuna” (1981), de Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România (1996). În prezent este realizator de programe culturale la Radio Oltenia din Craiova.

În cartea de debut, Călătorii de recunoaştere (1982), poate fi surprinsă o blândă exaltare a „demiurgului adolescent”, pentru care lumea se creează odată cu sine, euforic şi exclusivist, iar universul capătă „contur cu margini imprecise” şi pietre de încercare pentru un eu copleşit de miraje şi miracole. Versurile, cu accente stănesciene şi dinesciene, oscilează între explozia senzorială în faţa unei lumi generoase („Pătrundeam între lucruri / ca într-o ţară de nimeni altul călcată, / ci eu, doar eu, în pragu-i / eram cea aşteptată”) şi o frenetică autoreferenţialitate („Mi-e sângele prea tânăr, doamnă, / nu m-am trecut de vămile mândriei / şi-acuma port, arzând în rană, / cuţitul aspru al bucuriei”).

În Legea şi visul (1987) şi Eu şi lumina (1988), voluptatea şi îmbătarea simţurilor se domolesc, se transformă în mature responsabilităţi ale sinelui, pe care poeta încearcă să şi le camufleze: „în casa unde mi-am închinat o vară / la amintirea în stingere a unui bărbat / gonit cu pietre / din istoria arterelor mele, / speranţa îşi smulge spinii din călcâi. / Neauzit se macină falangele unui poem / despre aşteptare - melancolie - indiferenţă. / Sub o mie de măşti, bufonul / zgârie la uşă” (Interior, II).

Fiinţa i se lasă dominată de melancolice rupturi şi cutremure interioare, motiv pentru care poeta îşi apropie din ce în ce mai mult o atmosferă casnică pe care o desfăşoară liric, pe un ton blând şi contemplativ. Pentru această etapă, un vers ca „învăţ să mă deprind cu legile toamnei” îi marchează parcă iremediabil destinul solitar şi melancolic, Dinulescu optând pentru o poetică a absenţei („lirism al absenţei”, îl numea Alexandru Cistelecan).

Sufletul, această ficţiune (1999), volum ce poartă titlul unei poezii dintr-o carte anterioară, Eu şi lumina, reţine tonuri agresive, cu care se scrutează şi se deplânge sfârşitul de veac („Veacul se prăbuşeşte încet / în odăile mării, / încearcă zadarnic Dumnezeu / să-l tragă în sus. / Recunosc în tine / maimuţă a vântului sacru. / Tot ce-a fost pur şi copilăresc / înghiţit de tine / se face ospăţ pentru viermii cărunţi.”) şi pentru care există doar şansa convertirii prin rugăciune către Cel „egal cu lumina Sa, cu Sine. Este aici, luminând printre noi, / cum fulgerul, cum spinul / din gâtlejul privighetorii / îndemnând-o să zboare”. Există peste tot o căutare continuă a graţiei dumnezeieşti, căreia Dinulescu i se abandonează, renunţând la simulacrele iluminării.

Opera literară

  • Călătorii de recunoaştere, Craiova, 1982;
  • Legea şi visul, Bucureşti, 1987;
  • Eu şi lumina, Craiova, 1988;
  • Cortina în faţa mării, 1995;
  • Sufletul, această ficţiune, Bucureşti, 1999;
  • Steaua lui Ion, Craiova, 1999;
  • Oraşul lui Heidegger, Craiova, 2003.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …