Ioan Scipione Bădescu

Ioan (Ioniţă) Scipione Bădescu (15 mai 1847, Răştolţ, judeţul Sălaj - 4 septembrie 1904, Botoşani) - poet, ziarist şi culegător de folclor. Era al doisprezecelea copil al protopopului Ion Bădescu. A urmat liceul românesc din Beiuş, pe care l-a terminat în 1867. A încercat apoi să studieze la Universitatea din Pesta; probabil din motive politice, pleacă la Bucureşti, iar de aici, la Iaşi, unde urmează şi termină cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie.

Devenit membru al Junimii încă din studenţie, semnează în „Convorbiri literare”, este redactor la „Curierul de Iaşi” şi întemeiază, alături de T. Codrescu la început, un ziar propriu - „Noul curier român” (1871-1873), la care a colaborat şi Ion Creangă. În 1874, în urma unui scandal politic, este nevoit să plece la Viena. Un timp, a fost redactor la ziarele bucureştene „Românul”, „Pressa”, „Trompeta Carpaţilor”, iar mai târziu, la „Timpul”, alături de Mihai Eminescu, I.L. Caragiale şi Ioan Slavici, şi la „Ţara de Sus”. Între 1881 şi 1884, a fost revizor şcolar în judeţele Neamţ, Suceava, Botoşani şi Dorohoi. Scurt timp director al Şcolii Normale din Galaţi, revine în Botoşani, unde, stabilit definitiv din 1886, redactează ziarul „Curierul român” (1886-1904).

Preocupările poetice ale lui Bădescu au început încă de pe băncile liceului. Volumul de debut, Poezii (1868), însumează versuri scrise pe parcursul a patru ani. Aflat sub influenţa lui Dimitrie Bolintineanu, el a preluat numai elementele manieriste, pe care le-a degradat, inventând cuvinte, abuzând de barbarisme, de neologisme greşit folosite şi de diminutive. Cartea include şi câteva poezii populare. A publicat versuri în „Curierul român”, cele mai multe de dragoste, superioare primelor încercări, dar scrise pe un ton minor, prea îndatorat lui Eminescu. A tradus din Petofi (Nebunul), J. Eotvos (Bard şi rege) şi din Victor Hugo (Cânturile mele).

Încă din 1864, Bădescu începuse să culeagă poezii populare şi a continuat această activitate, sistematic, în vara anului 1869, când, în calitate de membru al Societăţii „Orientul”, a primit însărcinarea de a culege, împreună cu Miron Pompiliu şi N. Droc-Barcianu, folclor ardelenesc. Primele texte le-a publicat în „Foaia Soţietăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina”, apoi în „Convorbiri literare”, „Noul Curier român”, „Trompeta Carpaţilor”, „Globul” şi, în sfârşit, „Curierul român”.

Procedând aidoma lui Miron Pompiliu, Bădescu nu modifică textul, dar nici nu dă indicaţii asupra provenienţei lui, decât cu totul sumar (cele mai multe sunt culese din Maramureş). Majoritatea textelor sunt doine (unele de cătănie); există şi câteva balade cu caracter familial. Apreciate în mod deosebit şi de Alexandru Macedonski, poeziile populare culese de Bădescu au contribuit la valorificarea folclorului dintr-o regiune mai puţin cercetată până atunci, făcând cunoscute câteva doine de o frumuseţe deosebită.

O întinsă activitate a desfăşurat Bădescu în calitate de ziarist. Încă elev, el colaborase la cele mai importante publicaţii ardeleneşti, precum „Albina”, „Concordia”, „Familia”. A publicat articole şi în presa maghiară, semnate cu pseudonimul I. Bagyai. În ziarul propriu, „Noul curier român”, a semnat, uneori cu pseudonimul Reştolţanu, numeroase articole, foiletoane şi reportaje. Timp de peste optsprezece ani, a fost director şi proprietar al ziarului „Curierul român”, din care a reuşit să facă, mai ales în ultimii ani de apariţie, o bună gazetă de provincie.

Opera literară

  • Poezii, Pesta, 11 februarie 1868, 10-11 februarie 1869;
  • La Bucovina, 1869;
  • Doine ostăşeşti din patria lui Dragoş, 1869;
  • Scrisoare către redacţie, 1870;
  • Poezii populare din patria lui Dragoş, 1870;
  • „Clopotul” de Schiller (traducere de d-nul Nicolae Rucăreanu), 1871;
  • O amintire, 1872;
  • Poezii poporale din patria lut Dragoş, 1872;
  • Poezii populare din Maramureş, 1876;
  • Doine din Maramureş, 1877;
  • Armatei romane, 1878;
  • Coroana României, Bucureşti, 1881;
  • Cât te-am iubit, 1886;
  • Unei zâne între zâne, 1888;
  • „Cântece moldoveneşti” de Elena Didia Odorica Sevastos, 1888;
  • Discurs la inaugurarea statuei lui Eminescu, 1890;
  • Nălucire, 1893;
  • Dorinţe, speranţe şi suspine, 1893;
  • Gânduri triste. Nadir şi Zenit, 1893;
  • Impresiuni de la Cluj, 1897;
  • Cântec de Voinic, 1898;
  • Nora, 1898.

Traduceri

  • Eotvos Jozsef, Victor Hugo, în Poezii, Pesta, 1868.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …