Ioan Dobrescu

Ioan Dobrescu (26 ianuarie 1777, Bucureşti - 1830, Bucureşti) - cronicar. Fiul al cojocarului Dobre, Dobrescu s-a născut în mahalaua Batistei.

Învaţă meserie de la tatăl său, dar, ca om cu carte şi înzestrat cu glas frumos, face şi pe ţârcovnicul. După 1820, începe a se îndeletnici şi cu negoţul. Acum se iscăleşte Ioan Dobrescu, dar mai înainte vreme, prin 1811-1812, îşi zicea „Ioan ţercovnic sin Dobre cojocar” sau „Ioan dascăl”, iar în timpul ocupaţiei ruseşti - Ioan Dobrevici (1813).

Cronica lui Dobrescu, cuprinzând însemnări personale, acoperă perioada dintre 1802 şi 1830, în Ţara Românească. Sincer şi nu lipsit de pătrundere, meşteşugarul e un martor onest, chiar dacă sensul unor evenimente îi scapă, iar alteori tălmăceşte faptele în stil mistic. Foarte curios de tot ce se petrece nu doar în ţară, ci şi în afara ei, el consemnează felurite ştiri privitoare la nefericita campanie rusească a lui „Napoleon Bunăparte” (numit şi „Reaparte”), la politica europeană şi la aceea a Imperiului Otoman, veşti despre lupta de eliberare a grecilor.

Abuzurile şi jafurile turceşti, pe pământ românesc, îl umplu de amărăciune şi de indignare. Pe boieri nu-i are la inimă, îi compătimeşte însă pe ţărani, exploataţi crunt sub domnia rapacelui Ioan Gheorghe Caragea. Dacă îl bucură faptul că s-au pus bazele învăţământului superior, în schimb teatrul („capiştea dumnezeilor elineşti”) îi apare lui, suflet evlavios, ca o ispită păcătoasă; tot aşa, unele apucături ale femeilor, portul franţuzesc, obiceiurile noi sunt năravuri rele, oploşite acolo unde nu mai există smerenie.

În felul lui, e un moralist, presărându-şi însemnările cu „învăţături”, aşa cum face, pentru fiul său, în Cuvânt pentru fiul Toma. Cutremurat de atâta necredinţă câtă dospeşte în juru-i, el vede în orice cataclism sau dezastru semne ale mâniei cereşti. Violenţă, cruzime, jafuri, omoruri îngrozitoare, războaie peste războaie, secetă şi foamete, incendii şi revărsări de ape, cutremure, epidemii, stele cu coadă şi alte grozăvii alcătuiesc, sub pana lui, un tablou sumbru, apocaliptic.

Cronicarul e un terifiat, cu nervii mereu încordaţi, suspicios, neliniştit, cu o veşnică frică de ce va fi. Adeseori ingenuu în comentariul său, posedă un talent înnăscut de povestitor. Ceea ce scrie are viaţă, prospeţime, îndemânatec la desen, îşi ornamentează manuscrisul cu portrete, chenare, miniaturi în culori. Nici boier, nici cărturar de curte, ca înaintaşii, Dobrescu trage cortina peste o veche tradiţie literară, aceea a cronicarilor.

Opera literară

  • Cronica meşteşugarului Ioan Dobrescu (1802-1830), publicată de Ilie Corfus, „Studii şi articole de istorie”, 1966.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …