Ioan Adam

Ioan Adam (26 noiembrie 1875, Vaslui - 18 mai 1911, Iaşi) - prozator. Este fiul Dochiţei şi al lui Gheorghe Adam, cojocar.

Urmează şcoala primară la Vaslui şi Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi. După ce a lucrat un timp ca învăţător, şi-a dat diferenţa examenelor de liceu pentru a putea frecventa învăţământul superior. Obţinând o bursă din partea prefecturii judeţului Vaslui, are posibilitatea să-şi termine studiile la Facultatea de Drept din Bruxelles, unde şi-a susţinut şi examenul de doctorat. Revenind în România, a fost, pe rând, profesor la Constanţa, magistrat la Călăraşi şi Tulcea, secretar al primăriei din Constanţa.

În 1895 a debutat cu poeme în proză şi povestiri în „Adevărul ilustrat” şi „Vatra”. A mai colaborat la „Vieaţa”, „Floare albastră”, „Sămănătorul” (Orăştie), „Neamul românesc literar”, „Luceafărul”, „Viaţa literară şi artistică”, „Gazeta Transilvaniei”, „Opinia”, „Convorbiri literare”, „Familia”, „Tribuna”, „Adevărul”, „Libertatea”, „Ramuri” etc. A semnat şi cu pseudonimul I. Blanc. În 1905 a făcut parte din grupul celor care au editat „Tribuna Dobrogei”. A participat la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Români.

Povestirile, nuvelele şi romanele lui Adam trimit, în cea mai mare parte, la universul rural. Prin multe dintre subiectele alese, prin personaje şi atitudini, prozatorul se dovedeşte un precursor al sămănătorismului, precum şi al poporanismului, în primul volum de nuvele, Flori de câmp (1900), sunt surprinse câteva caractere violente, capabile chiar de crimă. Tot aici apar povestite frânturi din viaţa animalelor, amintind de volumul Din lumea celor care nu cuvântă de Emil Gârleanu.

În romanele Rătăcire (1902) şi Sybaris (1902), tipologiile sunt insuficient explorate, iar acţiunea nu are amploare, primul roman, în special, părând mai degrabă o culegere de nuvele. Dimensiunea psihologică rămâne una de suprafaţă, Adam mulţumindu-se să creeze personaje după o schemă morală simplificatoare, în alb şi negru. Cele două romane urmau să facă parte dintr-o trilogie al cărei ultim volum nu a mai fost publicat.

Ideea pe care se ridică întreaga construcţie narativă din Rătăcire este clasicul antagonism dintre ţărani şi boieri. Dragostea dintre doi tineri, protagoniştii romanului, proveniţi din cele două straturi sociale aflate în neostoită înfruntare, nu poate înfrânge prejudecăţile. Conflictul, plasat după 1860, constituie un element esenţial în fresca evenimentelor politice şi sociale. Diatriba, caracterul moralizator, critica la adresa corupţiei societăţii din capitală sunt însă stridente. În aceeaşi notă violentă, văduvită de valoare artistică, este scrisă şi povestea de iubire dintre cele două personaje: ţăranul Bujor şi Duduia, fiică de boier de veche stirpe.

Întoarcerea la viaţa din preaplinul naturii - cale aleasă de Bujor - se dovedeşte nepotrivită pentru Duduia (numele celor doi sunt naiv simbolice), deprinsă cu tihna vieţii îmbelşugate. Confirmarea „tezei” se face prin fuga Duduii împreună cu un arendaş grec. Rod al dragostei dintre Bujor, personaj în care Adam vede un exponent viguros al ţărănimii, şi Duduia, întruchipare a boierimii lipsite de vitalitate, îndepărtată mult de tradiţiile şi aspiraţiile satului, este pruncul Făt-Frumos, un copil bolnav psihic, semn al degenerării, al „rătăcirii”. Romanul, conceput ca un „jurnal” al lui Bujor, e însoţit de un prolog şi de un epilog, texte impregnate de acelaşi sentimentalism desuet.

Câteva personaje reapar şi în al doilea roman, Sybaris. Astfel, Duduia, bătrână, se reîntoarce pe meleagurile unde trăise alături de Bujor pentru a muri răpusă de remuşcare. În cu totul alt registru faţă de nota falsă, cu vădită tendinţă moralizatoare, caracteristică scrierilor de ficţiune ale lui Adam, este scrisă monografia Constanţa pitorească cu împrejurimile ei (1908), un adevărat ghid pentru cel ce doreşte să cunoască istoria acestui ţinut străvechi.

Opera literară

  • Flori de câmp, Bucureşti, 1900;
  • Pe lângă vatră, Bucureşti, 1900;
  • Leagănul viselor, Bucureşti, 1902;
  • Rătăcire, Bucureşti, 1902;
  • Sybaris, Bucureşti, 1902;
  • Pe Dunăre, Constanţa, 1904;
  • Teatru şcolar, Bucureşti;
  • Năzuinţi, Bucureşti, 1907;
  • Constanţa pitorească cu împrejurimile ei, Bucureşti, 1908;
  • Voia mării, Bucureşti, 1909;
  • Aripi tăiate, Bucureşti, 1910;
  • Din viaţă, Bucureşti, 1910;
  • Vorbe de clacă, Vălenii de Munte, 1910;
  • Învingătorul, Bucureşti, 1915;
  • Înstrăinat, Bucureşti, 1918;
  • Mărire şi cădere, Bucureşti, 1924;
  • Sub arşiţă, Bucureşti, 1925;
  • Glume şi pilde ţărăneşti, Bucureşti, 1928;
  • Rătăcire. Sybaris, ediţie îngrijită de Constantin Mohanu, introducere de Alexandru Hanţă, Bucureşti, 1984.

Traduceri

  • Guy de Maupassant, Nuvele alese, Bucureşti, 1908.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …