Învăţământul medieval românesc

La începutul Evului Mediu, pregătirea intelectuală se făcea în preajma mănăstirilor de către preoţi şi călugări, iar cei instruiţi erau viitori copişti de manuscrise, grămătici de cancelarie şi reprezentanţi ai Bisericii, în secolele XV-XVI, cele mai vestite şcoli mănăstireşti erau cele de la Neamţ şi Putna din Moldova şi cea din Şcheii Braşovului în Transilvania.

Nevoia crescută de ştiinţă de carte a dus la apariţia primelor şcoli laice - şcoli orăşeneşti sau întemeiate de domnie - şi la obiceiul de a trimite copiii la studiu la universităţile din Cracovia sau Viena.

În 1562 era deschis de către Despot Vodă un colegiu latin la Cotnari. În Transilvania funcţionau deja numeroase şcoli: la Braşov, Sibiu, Bistriţa, Alba Iulia, iar în 1581 a fost înfiinţată Universitatea din Cluj.

În secolul al XVII-lea numărul instituţiilor şcolare a crescut: călătorii străini menţionau în epocă la laşi existenţa a nu mai puţin de 20 de şcoli.

În prima jumătate a acestui secol, Matei Basarab a întemeiat o şcoală cu predare în limba greacă şi latină (1646), iar Vasile Lupu un colegiu latin (1640).

În Transilvania, în timpul lui Gabriel Bethlen s-a fondat Colegiul Academic de la Alba Iulia.