Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Scrisă la Mirceşti în decembrie 1883 (autograful, corectat de mâna lui Ion Ghica, se află în manuscrisul nr. 804 - Biblioteca Academiei Române), Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri, a fost publicată pentru prima dată în fruntea volumului Scrisori ale lui Ion Ghica către V. Alecsandri, 1884. Ediţia a doua a Scrisorilor, din 1887, are o Introducţiune semnată de Ion Ghica, publicată mai înainte în „Convorbiri literare”, nr. 8 din 1 noiembrie 1886, sub titlul Introducere la scrisorile lui I. Ghica către V. Alecsandri. În ediţia din 1887, scrisoarea introducere a lui Vasile Alecsandri, intitulată Iată-ne cu iarna în ţară, figurează ca Scrisoarea XVII.

Încă din 1855 Alecsandri îl îndemna pe Ghica (în această vreme bei al insulei Samos), să scrie iarăşi, ca pe vremuri la „Propăşirea”, să aştearnă pe hârtie întâmplări trăite, să descrie meleagurile pe care se află. La 16 iunie din acest an, trimiţându-i primele 27 de numere ale „României literare”, el îi scria: „La lucru deci, bătrânul meu colaborator, trimite-mi descrierea insulei Samos sau orice altceva. Oricare produs al penei tale va fi binevenit şi va primi o ospitalitate princiară în coloanele foii mele [...]. Trebuie să fie regăsit numele tău în „România literară”, când cineva se va ocupa mai târziu de mişcarea literară în provinciile noastre” (conferă Vasile Alecsandri, Cele mai frumoase scrisori).

Vasile Alecsandri

Ideea schimbului de scrisori a încolţit în mintea celor doi corespondenţi mai târziu, în împrejurări pe care le relatează atât Vasile Alecsandri cât şi Ion Ghica în Introducţiunea sa la ediţia cea nouă, din 1887, a Scrisorilor:

„Într-o seară lungă de iarnă, pe când ninsoarea bătea în geamuri, aşezaţi pe jăţuri la gura sobei dinaintea unei flăcări dulci şi luminoase, am petrecut ore întregi şi plăcute cu amicul meu Vasile Alecsandri, povestindu-ne unui altuia suvenirile noastre din tinereţe. Se apropia de ziuă când ne-am adus aminte de camerile noastre de culcat şi ne-am despărţit găsindu-ne amândoi la un gând, zicându-ne: «De ce nu ne-am scrie unul altuia, sub formă de epistole intime, cele ce ne-am povestit într-astă seară; poate că unele din istorioarele noastre ar interesa pe unii dintr-acei care n-au trăit p-acele vremi?»

Şi într-astfel am început o corespondenţă, deşi adesea întreruptă, dar pe care am reînnoit-o de câte ori ocupaţiunile ne-au permis; corespondenţă în care ne-am ferit de orice invective, fără însă a ne abate niciodată a spune adevărul”.

La sfârşitul anului 1879, corespondenţa aceasta de o rară eleganţă însuma trei epistole ale lui Ion Ghica şi încă nici una a lui Alecsandri. În noiembrie, Alecsandri, aflat la Mirceşti, refuza invitaţia lui Ghica de a se duce la Senat, la Bucureşti, din pricina gerului prea aspru pentru acea dată: „21 grade sub zero! - se zburlea el. E, cum s-ar zice, o Siberie! Geamurile sunt împodobite cu desene de gheaţă, reprezentând păduri de brazi şi aerul pare că tremură de frig sub vântul de nord. Pe cine naiba a putea să dai afară pe o astfel de temperatură? [...] lasă-mă să stau cuibărit la căldură în camera mea şi nu-mi cere să mă duc să înfrunt asprimea climei noastre eminamente propice [aluzie la un discurs al lui P.S. Aurelian cu privire la agricultură, care stârnise hazul multor contemporani], pentru a merge să împodobesc Senatul cu un nas roşu şi poate cu o pleurezie din cele mai reuşite”.

Ion Ghica

În continuare, Alecsandri confirma primirea celei de a treia epistole a lui Ghica, pe care o considera ca o recompensă pentru hotărârea sa de a rămâne închis la Mirceşti: „Primind-o ieri seară, am citit-o, cu voce tare la toţi ai mei strânşi în jurul biroului meu şi am constatat cu plăcere că această lectură ne-a făcut pe toţi să petrecem o seară plăcută. Asta pentru că scrisoarea ta conţine două tablouri colorate cu multă iscusinţă şi care se remarcă prin contrastul lor, acela al ciumei din timpul lui Caragea şi acela al nunţilor, aşa cum se făceau ele îndată după dispariţia acelui flagel.”

În aceeaşi scrisoare îi făgăduia lui Ghica să-i urmeze exemplul, adică să-i răspundă, şi-l întreba dacă n-ar vrea să înceapă publicarea scrisorilor: „Am deja trei scrisori cu amintiri, scrise pe hârtie de acelaşi format şi te rog să-mi scrii pe celelalte pe acelaşi fel de hârtie, ca să dau să le lege pe toate - mai târziu - într-un volum frumos, care va rămâne fiicei mele. Ea însăşi mi-a făcut această propunere ieri seară. La rândul meu, îţi voi urma exemplul, căci, chiar de mâine, voi începe să-ţi răspund. Până atunci, vrei să public aceste trei scrisori ale tale în „Convorbiri”, sau preferi să le rezervi un loc în Analele Academiei?” (conferă Vasile Alecsandri, Cele mai frumoase scrisori).

La 5 februarie 1880, poetul face primul pas spre publicarea acestei corespondenţe. Solicitat de Iacob Negruzzi să-i trimită material pentru „Convorbiri”, el îi propune publicarea celor trei epistole ale lui Ghica pe care le deţinea: „Portofoliul meu e gol de tot - îl informa el în primul rând. Iată însă ce-ţi propun: ne-am decis cu Ion Ghica să preschimbăm un şir de scrisori amintitoare de timpurile trecute. Posed pân-acuma trei epistole foarte interesante ce mi-a trimes Ghica.

Dacă-ţi convine, sunt gata a le pune la dispoziţia foaiei „Convorbirilor”. Acele scrisori nu se ating nicidecum de politica zilei; ele sunt nişte preţioase schiţe de moravuri vechi şi de datini istorice. Aştept răspunsul d-tale păn-a nu-ţi comunica copie după dânsele” (conferă Vasile Alecsandri, Scrisori).

Deşi Alecsandri se arăta grijuliu să-l asigure pe junimistul Negruzz că scrisorile prietenului său „nu se ating nicidecum de politica zilei”, acesta se plânge totuşi de unele resentimente ale lui Ghica faţă de el, căci la 11 februarie 1880, „sihastrul” de la Mirceşti căuta să-l liniştească în această privinţă: „Cât pentru simţirile lui Ion Ghica către d-ta, eu cred că eşti înşelat. Oricum, când voi merge la Bucureşti, voi avea o explicare cu el”.

Se pare că lămurirea chestiunii n-a suferit întârziere, căci prima scrisoare a lui Ghica, Din vremea tui Grigorie Ghica Voievod, apare în „Convorbiri literare”, nr. 1 din 1 aprilie 1880. După aceea publicarea s-a urmat cu destulă regularitate, datorită îndeosebi diligentelor lui Alecsandri care, dacă n-a fost prea harnic cu răspunsurile, de publicarea scrisorilor primite de la prietenul său însă s-a ocupat foarte îndeaproape (conferă şi G.C. Nicolescu, Viaţa lui Vasile Alecsandri).

În luna iunie a aceluiaşi an, vestea morţii prietenului său din copilărie, Vasile Porojan, dă naştere la primul răspuns al lui Alecsandri la scrisorile lui I. Ghica. La 14 iunie îl trimitea lui Iacob Negruzzi, iar în nr. 5 din 1 august 1880 al „Convorbirilor” vedea lumina tiparului.

Publicarea scrisorilor lui Ghica continuă în „Convorbiri”, dar al doilea răspuns al lui Alecsandri se lasă aşteptat: „[...] sunt prea bucuros de vestea ce-mi dai despre publicarea în numărul din 1 februarie [a Scris, a VII-a a lui Ghica, cu privire la evenimentele de la 1848 - apărută în nr. 11 din 1 febr. 1880].

Eu mă recunosc dator cu multe răspunsuri lui Ion Ghica şi sper că le voi scrie în curând” - îi mărturisea el lui Iacob Negruzzi la 28 decembrie 1880 (conferă Vasile Alecsandri, Scrisori).

Al doilea răspuns se încheagă atunci când se întoarce la Mirceşti, după ce se sufocase aproape trei luni în capitala ţării, în atmosfera otrăvitoare a demagogiei liberale. Indignarea poetului faţă de pretenţiile liberalilor că ar fi suferit în 1848 în lupta pentru libertatea poporului, că ar fi mâncat „pânea amară a exilului” după revoluţie îl fac să pună mâna pe condei şi să aştearnă pe hârtie, în cuvinte aspre, adevărul. Scrisoarea o trimite la „Convorbiri” (în februarie 1881), dar se răzgândeşte îndată şi-i cere lui Negruzzi să n-o publice încă pentru că dorea să-i aducă unele completări, pe care însă nu le-a mai făcut niciodată. Scrisoarea a publicat-o postum Iacob Negruzzi, în „Convorbiri literare” (nr. 9 din 1 decembrie 1890). Cel de-al treilea răspuns al lui Alecsandri va fi scris abia cu prilejul publicării în volum a corespondenţei dintre el şi Ghica.

În toamna anului 1883, în timp ce Ion Ghica era ambasador la Londra, Ioan Bianu pregătea ediţia Scrisorilor lui Ion Ghica către V. Alecsandri şi îi adresase poetului rugămintea de a-i înlesni consultarea „Convorbirilor” în care acestea fuseseră publicate. La 20 octombrie 1883, Alecsandri îi răspundea: „Numerile din „Convorbiri” care cuprind scrisori de-ale lui Ghica sunt greu de găsit şi de adunat, dacă ele nu au fost legate în volume. Însuşi Negruzzi nu cred că ar putea să vi le procure; cu toate aceste îi voi scrie” (conferă Vasile Alecsandri, Documente literare inedite).

Peste câteva zile îi trimitea totuşi câteva numere, iar la 25 octombrie altele, făgăduind să scrie şi o prefaţă: „Am scormonit prin toate dulapurile înghesuite cu broşuri şi am dat de vreo câteva care cuprind scrisori de ale amicului meu Ion Ghica. Ieri v-am trimis două; astăzi vă espeduiesc încă vreo şepte. Altele nu mai posed, prin urmare trebuie ca d-voastră să le descoperiţi pe la Iorgu Sion sau la alt membru al Academiei.

Mărturisesc cu ruşine că la multile şi spiritualile scrisori ale amicului meu nu am răspuns decât numai o dată. Acest răspuns îl veţi găsi într-unui din numerii „Convorbirilor”, sub titlul de Vasile Porojan, pe care îl veţi publica la sfârşitul volumului, dacă veţi găsi cu cale. Vă promit o prefaţă, însă mai târziu, când oi fi dispus a mă aşeza pe scris. Vom face astfel o surprindere plăcută iubitului nostru ambasador” (conferă manuscrisul nr. 5.536; notele Martei Anineanu, în Vasile Alecsandri, Documente literare inedite).

Curând după aceea Alecsandri îi scria şi prietenului său la Londra: „Ai avut o idee foarte bună de a pune să se strângă toate scrisorile tale într-un volum. Va fi citit cu nesaţ. Am procurat lui Ioan Bianu mai multe numere din „Convorbiri”, dar nu ştiu dacă a putut să le găsească şi pe celelalte” (scris, din Mirceşti, 11/23 noiembrie 1883).

„Dispoziţia” pentru scris nu s-a lăsat mult aşteptată, căci la 15/27 decembrie 1883 prefaţa era gata şi „surpriza” pornea către Londra: „Bianu m-a anunţat că volumul tău este gata să apară - îi scria el lui Ghica - ba chiar acest băiat de treabă mi-a sugerat ideea de a-i adăuga o prefaţă sub formă de scrisoare şi de a-ţi face o surpriză. Scrisoarea mea este gata. Să o trimit direct lui Bianu, fără ştirea ta, sau să ţi-o comunic mai înainte, pentru a vedea dacă îţi este pe plac? Mi se pare că aşa este mai corect, de aceea îţi expediez chiar astăzi manuscrisul, pe care vei încerca să-l citeşti cât mai atent - cu tot scrisul meu mărunt - şi pe care îl vei trimite apoi la Bucureşti dacă...

Nu ştiu dacă memoria m-a slujit bine în ceea ce priveşte arestarea lui Hiotoglu, stârpirea piraţilor din Arhipelag şi întâlnirea ta cu Saltafero, comandantul flotei pe care ai făcut-o să se întoarcă din drum. Corectează greşelile de memorie, dacă este necesar, completează amănuntele, dar nu suprima ceea ce ar face să roşească modestia ta. Să lăsăm ipocriţilor aceste false schimbări de culoare”, încheia el (conferă Vasile Alecsandri, Scrisori. Însemnări).

Chiar a doua zi, la 16 decembrie 1883, poetul îl înştiinţa şi pe Ioan Bianu că prefaţa era o realitate: „Epistola menită de a servi de prefaţă la volumul lui Ghica e gata, ieri am trimis-o la Londra pentru ca să decidă amicul meu dacă îi convine. În cazul acesta vă va comunica-o cât mai curând. Aţi parvenit a obţine de la Negruzzi ultima scrisoare a lui Ghica? Ea-i necesară spre completarea volumului” (conferă Vasile Alecsandri, Documente literare inedite).

Ion Ghica a avut puţine corecturi de făcut în scrisoarea-prefaţă (cum se poate vedea în manuscrisul nr. 804) cu care s-a declarat de acord, spre încântarea vechiului său prieten, care-i scria în decembrie 1883: „Dragul meu, încântat de a şti că scrisoarea mea îţi convine, căci ea trebuie să facă parte din volumul tău. Bianu, ducându-se la Miroslava, la Balş, pentru sărbători, a petrecut douăzeci şi patru de ore aici, şi am vorbit atâta despre tine, încât trebuie să-ţi fi ţiuit urechile ore întregi [...]. Aşteaptă deci scrisoarea mea cu nerăbdare, pentru a oferi volumul tău pradă cititorilor” (conferă Vasile Alecsandri, Scrisori. Însemnări).

Din această scrisoare se vede că volumul era gata tipărit şi nu aştepta decât prefaţa lui Alecsandri ca să apară. La 30 ianuarie anul următor, Alecsandri chiar îi dădea această veste lui Ghica: „Volumul tău a apărut; Bianu mi l-a trimis şi tocmai i-am scris, rugându-l să expedieze numaidecât un exemplar fratelui meu, care va găsi desigur în el câteva scrisori de tradus pentru „Revista lumii” [e vorba de Revue du monde latin, condusă de contele C. de Tourtoulon, care încerca o colaborare culturală a tuturor popoarelor de origine latină]. Această revistă se ocupă mult de noi şi cere articole scrise de români” (conferă Vasile Alecsandri, Scrisori. Însemnări).

Deşi retras în bârlogul lui de la Mirceşti, poetul nu se mulţumea doar să afle şi să-l anunţe pe Ghica de apariţia volumului. El se grăbea să împărtăşească această ştire şi altora, în dorinţa ca importantul eveniment să fie cunoscut de cât mai multă lume. La 1 faur 1884 îi scria lui Al. Papadopol-Callimach: „A apărut volumul de corespondenţă a lui Ion Ghica cu mine. E foarte interesant”, atrăgea el atenţia (conferă Vasile Alecsandri, Scrisori).

La 9 februarie îl înştiinţa şi pe Iacob Negruzzi: „Ştii negreşit că corespondenţa lui Ion Ghica din «Convorbiri» a apărut într-un volum. Tot ce am scris în iarna aceasta este o epistolă-prefaţă”. Spre sfârşitul aceleiaşi luni îl sfătuia: „Bine ar fi însă să se anunţe în «Convorbiri» apărerea volumului de curând tipărit sub titlul de: Scrisori ale lui Ion Ghica către V. Alecsandri, tipografia Academii Române, 1884.

În acest volum - îl informa el în continuare - figurează la început o epistolă a mea, ca prefaţă, şi la sfârşit articolul meu intitulat Vasili Porojan, care a fost publicat în «Convorbiri»” (Mirceşti, 25 februarie 1884).

Alecsandri nu-şi considera misiunea împlinită faţă de acest volum decât în momentul în care, la 15 martie 1884, îl prezenta la Academie (conferă şi G.C. Nicolescu, Viaţa lui Vasile Alecsandri).

De ediţia nouă, din 1887, a Scrisorilor, în care materialul este reorganizat, se va ocupa mai îndeaproape Ion Ghica.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …