Întinderea şi organizarea administrativă a Daciei

La sfârşitul celui de-al doilea război dacic întreg teritoriul care formase regatul lui Decebal era cucerit de către romani, după cum se mărturiseşte explicit într-o inscripţie descoperită la Corint. În care se spune: „... secunda expeditione, oua universa Dacia devicta est”. Deşi războiul era terminat în vara anului 106, împăratul Traian a mai întârziat în Dacia până în primăvara anului următor, când se întoarce la Roma pentru a-şi serba triumful.

În timpul petrecut în Dacia după sfârşitul războaielor, el s-a ocupat probabil de organizarea teritoriilor cucerite. La 11 august 106, data unei diplome militare descoperită la Porolissum, emisă îndată după terminarea celui de-al doilea război dacic, provincia Dacia era constituită. Pe monede apare la început legenda Dac(ia) Cap(ta), înlocuită în emisiunile ulterioare cu Dacia Avgvst(i) Provincia. Constituirea provinciei s-a făcut probabil printr-un act special, care nu ni s-a păstrat însă.

Întinderea statului dac condus de Decebal nu ne este cunoscută. Ea pare să nu coincidă întocmai cu hotarele Daciei arătate de Ptolemeu, fiind probabil mai restrânsă. Ceea ce ştim însă cu certitudine este că nu întreg teritoriul cucerit de Traian de la daci a fost înglobat în provincia Dacia. Descoperirile arheologice şi mărturiile epigrafice, printre care o diplomă militară de curând descoperită în Bulgaria, datând din anul 140, dovedesc că întreg teritoriul Munteniei împreună cu sudul Moldovei, poate până la drumul roman care pornind de la Dinogetia trecea pe la Bărboşi şi Poiana-Piroboridava, urca pe Siret şi mai departe pe Oituz, spre a pătrunde în Transilvania prin pasul cu acelaşi nume, ca şi o fâşie de teren din sud-estul Transilvaniei, au fost anexate după terminarea războaielor dacice la Moesia Inferior, din care au făcut un timp parte integrantă. Restul teritoriilor dacice cucerite de Traian, adică Oltenia de astăzi, Banatul şi Transilvania centrală au constituit provincia Dacia. Situaţia creată acum a fost însă provizorie.

În timp ce în Dacia stăpânirea romană s-a instaurat de la început temeinic, provincia fiind intens colonizată cu elemente romane sau romanizate şi pusă în stare-de apărare, teritoriile de la nordul Dunării aparţinând Moesiei Inferioare au fost mai slab colonizate. Îndeosebi teritoriul Munteniei era stăpânit doar prin câteva corpuri de trupă, care staţionau în castrele construite pe cursurile de apă care făceau legătura cu interiorul Transilvaniei, cum sunt cele de la Filipeşti şi Pietroasa (lângă Buzău), Mălăeşti şi Drajna de Sus în bazinul Teleajenului, Târgşor pe Prahova şi Rucăr pe Dâmboviţa, în faţa pasului Bran. Trupele din aceste castre, ca şi cele de pe Olt, atât cele din Transilvania, începând cu cele de la Breţcu, cât şi cele de la sud de pasul Turnu Roşu, făceau parte din armata Moesiei Inferioare.

O schimbare importantă a fost efectuată la începutul domniei lui Hadrian, prilejuită se pare de mişcarea iazigilor din Câmpia Tisei, a roxolanilor de la est de Dacia şi de răscoala dacilor din interior, evenimente cărora romanii cu greu le fac faţă, împăratul Hadrian fiind nevoit să vie în persoană, spre sfârşitul anului 117, în Dacia, unde guvernatorul provinciei, C. Iulius Quadratus Bassus, tocmai murise în timpul acestor lupte. Din biografia împăratului aflăm că Hadrian a căzut mai întâi la înţelegere cu roxolanii, mărindu-le subsidiile.

Înainte de plecarea sa la Roma, în primăvara anului 118, el încredinţează ducerea mai departe a luptelor împotriva iazigilor generalului Q. Marcius Turbo, din ordinul cavalerilor, căruia, spre a avea o mai mare autoritate, i se acordă o comandă excepţională asupra Pannoniei Inferioare şi Daciei, cu titlul unui praefectus Aegypti. Aceste evenimente de la începutul domniei lui Hadrian, asupra cărora vom reveni într-un capitol următor, au determinat o reorganizare a teritoriilor romane de la nordul Dunării. Mai întâi, teritoriul Munteniei şi o parte din cel al Moldovei de sud, care aparţinuseră Moesiei Inferior, a fost evacuat de către romani. Urmele de viaţă în castrele din Muntenia nu trec, după informaţiile de până acum, peste primul an de domnie a lui Hadrian.

Renunţarea de către romani la aceste teritorii explică uşurinţa cu care au fost potoliţi roxolanii şi odată cu ei probabil dacii din câmpia munteană. Romanii se mulţumesc de acum înainte cu o supraveghere uşor de efectuat a acestor ţinuturi, închise ca într-o pungă între Moesia Inferior şi Dacia. În schimb fâşia de teren din sud-estul Transilvaniei, de la Angustia (Breţcu) până la Caput Stenarum (Boita), este anexată la Dacia, al cărei hotar îl formează în continuare Oltul, de la pasul Turnu Roşu până la vărsarea lui în Dunăre. Trupele de pe această lungă linie de apărare, de la Angustia, în faţa pasului Oituz, până la Islaz, la confluenţa Oltului cu Dunărea, sunt şi ele incluse în armata Daciei. Întrucât la această dată Dacia era împărţită în două părţi (vezi mai jos), teritoriile amintite, împreună cu trupele care până aici ţinuseră de Moesia Inferior, sunt înglobate Daciei Inferioare.

Renunţarea de către romani, la începutul domniei lui Hadrian, la teritoriile arătate mai sus explică, în sfârşit, ştirea mult discutată şi în diferite feluri interpretată, relatată de Eutropiu, după care Hadrian a avut intenţia să părăsească Dacia cucerită de predecesorul său Traian, dar a fost oprit de la acest act la îndemnul amicilor săi, care motivau că prea mulţi cetăţeni romani ar fi fost lăsaţi astfel pradă barbarilor: qui (Hadrianus) Traiani gloriae invidens statim provincias tres reliquit, quas Traianus addiderat. idem de Dacia facere conatum amici deterruerunt ne mulţi cives Romani barbaris traderentur.

Se dovedeşte acum că afirmaţia scriitorului antic nu este nici o simplă născocire, nici o pură calomnie la adresa lui Hadrian, cu totul lipsită de temei. Versiunea despre intenţia lui Hadrian de a abandona Dacia s-a născut tocmai pentru că pe timpul lui romanii au părăsit de fapt o parte din teritoriile Daciei cucerite de Traian, chiar dacă ele nu făceau parte din punct de vedere al organizării din provincia Dacia.

Check Also

Regalitatea şi religia în Dacia

În secolele I î.Hr. – I d.Hr., societatea geto-dacică a cunoscut o perioadă de apogeu, …

Monumente de artă din Dacia romană

La Sarmizegetusa, Apulum, Drobeta şi Romula s-au descoperit urmele unor monumentale băi publice (thermae), care …

Năvălirea ungurilor în Dacia

Starea ţărilor de peste munţi la venirea ungurilor. Români sub voievozii bulgari De la stingerea …

Coloniştii romani în Dacia

Colonizarea Daciei pe timpul lui Traian a avut un caracter oficial şi ea s-a realizat …

Romanizarea Daciei

Indiferent de originea atât de pestriţă a coloniştilor din Dacia, ei sunt cu toţii purtătorii …