Instituţii şi structuri etnice în voievodatul Transilvaniei

Structurile instituţionale, etno-demografice şi confesionale din Transilvania sunt raportate de obicei la două perioade istorice.

Înainte de „ocuparea ţării”

Până la cucerirea ţării de către unguri, realităţile politico-administrative sunt cele specifice convieţuirii româno-slave. Ele corespund perechilor de termeni (duci-voievozi, juzi-cnezi/jupani) care desemnează elita societăţii locale din jurul anului 900. Termenul duci (singular, ducă) provine din latinescul dux, -cis. Transmis de populaţia romanică, el este asociat, treptat, termenului voievozi, prin care slavii desemnează căpeteniile cu atribuţii predominant militare. Voievozii (din Ţara Haţegului, din Maramureş) sunt aleşi dintre cnezi (knezii - vechi cuvânt german, preluat de români prin intermediul slavilor). Cu timpul, cnezii care ctitoresc lăcaşuri de cult ortodoxe îşi spun jupani (influenţă bulgară, resimţită şi în Banat, şi în Dobrogea).

Pentru cnezi, termenul similar este cel de juzi. Ultimul, moştenit din limba latină (iudices; la singular, iudex = „jude”), este perpetuat în Transilvania chiar prin coexistenţa jude - cnez. Dobândeşte înţelesul de primar al aşezării (sat, oraş), de membru al unui for de judecată tradiţional. Corespondenţa judecie-cnezat se menţine în toată perioada de organizare a formaţiunilor politice medievale timpurii, precum şi după cucerirea maghiară, însoţind întreaga evoluţie istorică a unei alte instituţii tradiţionale, voievodatul.

După Honfoglalas

„Ocuparea ţării” aduce schimbări în toate structurile populaţiei Crişanei, Banatului şi Transilvaniei, care au loc încă din prima etapă a cuceririi unor părţi ale acestor teritorii, în secolul al X-lea. În Bihor, de exemplu, alături de români - „vechi stăpâni ai locurilor” - şi de alte populaţii (avzzari, bulgari, moravi), unele rămase din perioada migraţiilor, se stabilesc noi grupuri etnice, printre care secuii şi khazarii, sosiţi în Pannonia înainte de unguri, pe care îi însoţeau în acţiunile de cucerire organizate la est de Tisa. Creştinarea ungurilor sub egida Romei este urmată de modificări confesionale în Banat şi Transilvania. În primul caz, sub Ahtum, care a fost botezat după ritul grecesc în cetatea sa de pe Mureş (urbs Morisena), este atestată o mănăstire cu „hramul fericitului Ioan Botezătorul”, condusă de un stareţ (abbatem).

Începând cu secolul al XI-lea, datorită lui Ştefan cel Sfânt şi urmaşilor săi, ocuparea Crişanei, Banatului şi a Transilvaniei intră într-o nouă etapă. Regi apostolici, conducătorii Ungariei medievale organizează noi structuri politico-administrative şi religioase. Reprezentanţi ai Coroanei Arpadiene sunt numiţi în fruntea unor „comitate castrense” (comitatus castri). O asemenea structură este atestată în jurul fortificaţiei Byhor, devastată de pecenegi după Marea Schismă.

Concomitent, la Oradea este întemeiată o episcopie romano-catolică. Cuceritorii maghiari încearcă organizarea Transilvaniei ca principat. După câteva decenii, regele Ungariei desemnează un voievod al Transilvaniei. Având atribuţii administrative, judiciare şi militare, voievodul îşi organizează o cancelarie alcătuită din apropiaţii săi. În lipsa sa, treburile publice sunt conduse de vicevoievod.

Pe măsura colonizării secuilor şi saşilor, regalitatea limitează puterea voievodului. Regele desemnează periodic un comite pentru fiecare din aceste două grupuri etnice (comes Siculorum şi, respectiv, comes Saxonum). Primul, având rol administrativ, politic, militar şi judecătoresc, reprezintă autoritatea centrală în terra Siculorum. Această „ţară” a secuilor cuprinde cele şapte scaune (sedes) ale locuitorilor respectivi. În fiecare scaun, un căpitan (capitaneus sedis) conduce armata, dar are şi atribuţii administrative şi judecătoreşti, iar în subordinea lui activează doi juzi scăunali.

Comunităţile autohtone secuieşti (universitates) se grupează într-un corp teritorial-etnic, dependent de regele care îi recunoaşte statutul de „stare” (entitate privilegiată), încadrată în Congregaţia Transilvaniei. Deschise la 1288, aceste adunări de „stări” ale Transilvaniei (congregationes) cuprind treptat şi pe reprezentanţii saşilor.

Organizaţi în scaune, dar şi în districte, ei obţin dreptul de a avea o „prepozitură liberă” independentă de episcopia Transilvaniei încă de la sfârşitul secolului al XII-lea. Prin Andreanum (Bula de aur a saşilor, din 1224), ei primesc ca dar „pădurea românilor şi pecenegilor” (silva Blacorum et Bissenorum). Însă numai spre sfârşitul secolului al XV-lea este recunoscută deplin Universitas Saxonum, instituţie politico-administrativă superioară, corespunzătoare modelului lor specific de organizare.

Deposedaţi de proprietăţi funciare, retraşi spre zonele mărginaşe ale Transilvaniei, în tradiţionalele „ţări”, românii îşi păstrează unele instituţii anterioare. Este cazul celor din terra Blacorum (1222), situată probabil în zona Făgăraşului, ori al celor din Ţara Haţegului, ale căror Adunări districtuale sunt confirmate în întreg Evul Mediu.

Pluralism etnic şi instituţional în Transilvania (secolele XII-XV)

Principalele comunităţi etnice   Instituţii politico-administrative   Instituţii religioase
români • ţări • voievodate • cnezate (judecii) • adunări districtuale   Biserica Ortodoxă (sub egida Mitropoliei Ungro-Vlahiei)
unguri • principat • comitate • congregationes     Biserica Romano-Catolică (Episcopia Transilvaniei)  
secui • scaune (sedes) • Universitates (gruparea comunităţilor autonome)
saşi • scaune • districte • Universitas Saxonum   Biserica Evanghelică („Prepozitură liberă”)

Check Also

Mineritul în Transilvania în secolul al XVIII-lea

Încă din primii ani ai stăpânirii austriece asupra Transilvaniei, Curtea de la Viena a luat …

Literatura beletristică în Transilvania în secolul al XVII-lea

Literatura beletristică din Transilvania înregistrează ecourile târzii ale umanismului aflat în decadenţă. Golită tot mai …

Instituţii medievale în ţările române în secolele XIV-XVI

În literatura de specialitate există o vastă dezbatere privind structura lumii medievale. Desigur, modelul clasic …

Formaţiunile politice din Transilvania în secolul al X-lea

Dezvoltarea forţelor de producţie la nivelul înfăţişat mai sus a determinat apariţia claselor sociale cu …

Scrisul şi literatura în limba latină în timpul feudalismului în Transilvania

Paralel cu dezvoltarea culturii feudale slavo-române în regiunile de la est şi sud de Carpaţi, …