Începutul războiului ţărănesc din 1514 condus de Gheorghe Doja

Înspăimântată de numărul mare al iobagilor care părăsiseră ogoarele, tocmai în timpul muncilor agricole de primăvară, nobilimea încearcă să oprească pe cei ce voiau să plece în tabără şi să-i silească pe cei plecaţi să se întoarcă. Familiile acestora sunt batjocorite, schingiuite, puse la jug în locul animalelor. Faţă de asemenea atitudine a nobilimii, ţăranii îşi schimbă planurile: gândul cruciadei e părăsit şi dorinţa de a-şi îndrepta armele împotriva nobilimii feudale pune stăpânire pe mulţime. În diferite locuri, se înregistrează ciocniri sângeroase între ţărani şi feudali.

Mulţimea adunată în tabără refuză să urmeze poruncile de a porni împotriva turcilor. Armata cruciată se transformă într-o „armată revoluţionară”, cum o caracterizează Engels. Teama şi prevestirile unora dintre marii feudali se adeveriră curând. De aceea se iau măsuri pentru dizolvarea taberei şi trimiterea celor adunaţi la casele lor, cerându-se lui Doja să nu mai primească pe nimeni în tabără şi să pună capăt „neorânduielilor” săvârşite de oamenii săi. Era însă prea târziu. Poruncile arhiepiscopului şi ale regelui nu mai produc nici un efect asupra mulţimilor.

Dimpotrivă, potrivit unei informaţii din mai 1514, tabăra ţărănească sporeşte cu alte elemente populare sosite din diferite părţi. Cruciada se transformă într-o mare răscoală populară, iar Doja devine conducătorul răscoalei. Ţărănimea nu se mai înspăimântă nici de porunci, nici de ameninţări cu pedepse aspre şi nici de excomunicarea şi afurisenia bisericii. „Îndrăzneţi şi obraznici, ţăranii nu mai ţin seama nici de religie, dispreţuind chiar puterea regelui şi a regatului”, afirmă istoricul italian Giovio.

Prin cuvântări şi proclamaţii, erau chemaţi la răscoală toţi cei asupriţi: ţărani, orăşeni, lucrători de la ocne şi mine. „Multe nenorociri s-au abătut până acum asupra voastră - ar fi spus Doja celor adunaţi. Cauza a fost mai degrabă pasivitatea şi moliciunea voastră, decât puterea duşmanului… Dar acum s-au schimbat lucrurile. În sfârşit, s-a ivit prilejul să scuturaţi tirania nedreaptă a nobilimii; să aveţi numai curaj să folosiţi acest prilej. În sfârşit, a sunat ceasul; puteţi să obţineţi ceea ce aţi râvnit totdeauna, puteţi să pedepsiţi pe cei ce au aruncat pe capul vostru toate nenorocirile”.

Încă din această fază, tabăra ţărănească era alcătuită din toate categoriile sociale asuprite, interesate în lupta antifeudală şi antibisericească: iobagi, ţărani săraci lipsiţi de mijloace de producţie, păstori, haiduci, orăşeni săraci, lucrători de la mine şi ocne, maghiari, români, slovaci, sârbi, ruteni şi alţii. Terminologia documentelor este semnificativă pentru cunoaşterea categoriilor sociale participante la răscoală (seditio rusticana, colluvies rusticana) sau cruciadă (cruciata) - cum mai este numită-de la începuturile ei. sunt pomeniţi ţăranii iobagi şi oamenii de jos, din sate şi oraşe şi de la ocne şi mine (rustici et populares, rustici et plebeae conditionis homines, plebs rusticana, rabida plebs), ciurdari (bubulci), păstori de capre (căprarii), haiduci (hajdones), mici nobili (nobiles).

Această mulţime trebuia organizată înainte de a fi condusă la luptă. Doja îşi împarte oastea în mai multe cete. O ceată, condusă de orăşeanul Ambrosiu Szalereszi, e lăsată la Rakos, pentru a supraveghea nobilimea şi orăşenimea bogată din Buda. Alte cete, conduse de preoţii săraci Laurenţiu Meszaros şi Barabas, sunt trimise spre nord şi spre sud, pentru a răscula pe iobagi, păstori, lucrătorii de la mine, sărăcimea târgurilor şi oraşelor, români, maghiari, slovaci, ruteni şi sârbi.

Grosul armatei ţărăneşti, comandată de fraţii Gheorghe şi Grigore Doja şi de diacul Balogh, porneşte spre Transilvania. Cel dintâi popas mai important a fost făcut la Cegled. Aici s-a încercat o organizare mai bună a răscoalei şi o precizare a scopurilor ei. Chiar dacă programul răscoalei nu a fost formulat în mod clar în vreun act al conducătorilor ei, totuşi, ideile generale şi scopul urmărit de răsculaţi, sau, mai bine-zis, de cei mai înaintaţi dintre conducătorii răscoalei se pot cunoaşte din ceea ce au consemnat contemporanii şi din cuprinsul diferitelor acte ale răscoalei sau ale adversarilor ei.

Ceea ce rezultă cu certitudine este caracterul pronunţat de clasă, antifeudal, al acestui program. În el se cuprinde clar exprimată ideea împărţirii nedrepte a bunurilor sociale şi necesitatea unei noi reglementări a raporturilor dintre clase, a repartiţiei bunurilor materiale, care trebuiau să aparţină în mai mare măsură celor ce muncesc şi le produc. Într-o scrisoare prin care chema la oaste pe toţi locuitorii oraşelor şi satelor, sub ameninţarea unei grele pedepse şi a confiscării bunurilor, Doja cerea răsculaţilor să distrugă „nobilimea blestemată şi necredincioasă”. Răsculaţii se ridicau împotriva dijmelor, a clăcii şi mai ales a dării în bani. Ei urmăreau şi desfiinţarea vămilor de pe moşiile feudale, deoarece acestea constituiau o piedică în calea liberei circulaţii a bunurilor şi o cauză a scumpirii lor.

Mai mult încă, Gheorghe Doja cerea ţăranilor să recucerească cu armele libertatea răpită de nobili, dacă doreau să-şi asigure un viitor mai bun. Faptul e confirmat de o scrisoare a regelui Vladislav, din 3 iulie 1514, adresată papei, în care acesta se plângea că ţăranii, ciurdarii şi păstorii s-au ridicat să scape de servitute, să dobândească libertatea şi să întroneze dreptatea. Răsculaţii se ridicau cu hotărâre împotriva bisericii catolice, cea mai mare stăpânitoare de moşii şi exploatatoare nemiloasă. Ţinta atacurilor răsculaţilor erau moşiile şi castelele feudale în general, curţile episcopale cu predilecţie, în locul bisericii latifundiare, ei preconizau o biserică săracă, guvernată după principiile creştinismului primitiv. Noua societate trebuia să se bazeze pe o unire a ţăranilor cu orăşenii.

Acest program al răscoalei se apropie mult de al taboriţilor cehi şi al hiliaştilor germani. Programul atât de înaintat al răscoalei, antifeudal şi anti-clerical, era îndreptat împotriva rânduielilor sociale şi urmărea desfiinţarea raporturilor de clasă existente în acel moment în regatul feudal maghiar. Masele populare participante, întinderea răscoalei pe un teritoriu atât de vast, încercarea de organizare a forţelor răsculate şi de formare a unei armate ţărăneşti în vederea zdrobirii duşmanului, dau mişcării un caracter superior, o ridică mult deasupra unei răscoale obişnuite, la înălţimea unui „război general al ţărănimii”, după caracterizarea lui Engels.

Check Also

Războiul pentru independenţa naţională a României

Cucerirea independenţei naţionale în anul 1877 este unul dintre cele mai de seamă evenimente din …

Urmările războiului ţărănesc din 1514 condus de Gheorghe Doja

Războiul general al ţărănimii, cum îl numeşte Friedrich Engels, s-a terminat prin înfrângerea răsculaţilor şi …

Al doilea război mondial, un război total

Hitler cucereşte Europa (1939-1941) La 1 septembrie 1939, trupele germane au invadat Polonia. În 3 …

Finanţarea, înzestrarea şi aprovizionarea armatei române în timpul Războiului de Independenţă

Refuzul puterilor europene de a recunoaşte independenţa României a demonstrat încă odată că singura cale …

Războaiele strâmtorilor purtate de Genova şi Veneţia

Importanţa economică a bazinului Mării Negre avea în mod necesar să-i sporească interesul pe plan …