Imn lui Ştefan cel Mare, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Apartenenţa operei la genul liric, specia literară imn

Vasile Alecsandri, scriitor paşoptist, a făcut din literatură o profesie în sens ideal, participând activ la evenimentele timpului, pe care le-a ilustrat în creaţiile sale. A fost un poet militant, exprimând în versuri patriotice idealurile revoluţiei de la 1848 şi ale Unirii din 1859, prin creaţii ca Deşteptarea României şi Hora Unirii.

Patriot înflăcărat, Alecsandri participă la serbarea organizată la Putna în august 1871, cu prilejul împlinirii a 400 de ani de la construirea mănăstirii, manifestare dedicată memoriei domnitorului Ştefan cel Mare, care era şi ctitorul acestui lăcaş sfânt. Pentru această festivitate, Vasile Alecsandri scrie un imn închinat marii personalităţi istorice a Moldovei, domnitorul Ştefan cel Mare.

Imnul este o specie a genului liric, în versuri, în care autorul preamăreşte patria, o personalitate, eroii, idei măreţe, evenimente cruciale din viaţa unei naţiuni, într-un ton solemn, în imn, autorul exprimă - în general - sentimentele nobile ale unei colectivităţi.

Titlul

Titlul poeziei Imn lui Ştefan cel Mare exprimă elogiul lui Alecsandri, adus unei personalităţi istorice importante a Moldovei, domnitorului care şi-a iubit cu înflăcărare ţara şi poporul.

Structura, semnificaţiile şi limbajul artistic

Poezia este structurată în cinci strofe de câte opt versuri fiecare şi ilustrează admiraţia şi veneraţia românilor pentru viteazul domnitor, care a dus Moldova secolului al XV-lea la de glorie şi progres.

Prima strofă

Strofa întâia fixează locul unde odihneşte de veacuri viteazul domnitor, „La poalele Carpaţilor, / Sub vechiul tău mormânt” şi continuă cu o invocaţie retorică adresată direct lui Ştefan cel Mare - „O! Ştefan” - definindu-l cu principala trăsătură a personalităţii sale - „erou al românilor” şi „erou sfânt”. Repetiţia substantivului „erou” accentuează meritele patriotice ale gloriosului voievod, care şi-a închinat întreaga viaţă independenţei Moldovei şi progresului poporului său.

Vasile Alecsandri

La căpătâiul lui Ştefan străjuiesc munţii Carpaţi, care sunt personificaţi, printr-o comparaţie: „Ca sentinele falnice / Carpaţii te păzesc. / Şi de sublima-ţi glorie / Cu seculii şoptesc”. Poetul evidenţiază curajul, vitejia legendară a domnitorului, precum şi sentimentul de veneraţie pe care i-l poartă urmaşii, reieşit din imperativul cu valoare afectivă „doimi” şi epitetul în inversiune „sublima-ţi glorie”.

Strofa a doua

Strofa a doua reliefează eroismul şi patriotismul lui Ştefan, dovedit de trecutul istoric glorios al domniei. Ca un adevărat apărător al creştinătăţii, voievodul român a stat mereu în fruntea „vitejilor români” şi a luptat împotriva păgânilor, apărând cu înalt patriotism ţara, de invazia otomană: „Cu drag privindu-ţi patria”. Spiritul de sacrificiu izvorât din dragostea de neam l-a făcut să privească „moartea cu dispreţ”.

Cele două sintagme - „cu drag” şi „cu dispreţ” - sunt puse în antiteză tocmai pentru a accentua iubirea de ţară şi puterea sacrificiului pentru independenţa Moldovei. Figura legendară a marelui domnitor este sugerată prin aşezarea epitetului „măreţ” la începutul şi finalul versurilor: „Măreţ în sânul luptelor, / Şi-n pace-ai fost măreţ”.

Strofa a treia

Strofa a treia plasează imaginea domnitorului la prezent, timp în care Ştefan este considerat un simbol al românilor pentru libertate, independenţă şi speranţă în viitor. Asemuită cu soarele, personalitatea nemuritoare a voievodului moldovean va rămâne de-a pururi în sufletele românilor, care-i omagiază cinstea, curajul şi patriotismul exemplar: „Dar într-a noastre suflete / În veci tu nu apui!”.

Ştefan cel Mare constituie şi „soarele” călăuzitor pentru generaţiile viitoare, astfel personalitatea lui legendară parcurge întreg ciclul temporal, din trecut în prezent, apoi în viitor: „O! soare-nvingător, / Lumini cu raze splendide / Prezent şi viitor”.

Figura strălucitoare, care traversează secolele este construită dintr-o serie de antiteze: „apune” - „nu apui”; „trecut” - „viitor”; „negura” - „lumini”. Metafora „soare-nvingător” împreună cu invocaţia retorică „O!” definesc măreţia personalităţii marelui voievod, care luminează peste veacuri sufletele românilor, precum şi ipostaza de erou intrat pe vecie în istoria neamului nostru. Epitetul „raze splendide” completează ideea de permanenţă a figurii lui Ştefan în istoria ţării.

Strofa a patra

Strofa a patra raportează personalitatea lui Ştefan cel Mare la viitor, reliefând trăsătura de vizionar, deoarece unul dintre idealurile domnitorului a fost acela de a uni pe toţi românii sub acelaşi steag: „Pe timpul vitejiilor, / Cuprins de-un sacru dor, / Visai unirea Daciei / Cu-o turmă ş-un păstor”.

O altă invocaţie retorică „O! mare umbră-eroică” sugerează forţa de reflectare a personalităţii marelui voievod în conştiinţa urmaşilor, iar aspiraţia de unire naţională a tuturor românilor sub acelaşi steag este exprimată prin metafora „o turmă ş-un păstor” şi prin epitetul „sacru dor”. Împlinirea idealului de unire a conştiinţelor şi a creştinilor este ilustrată prin repetiţia „Uniţi”, cuvânt aşezat la începutul fiecărui vers din finalul strofei: „Uniţi suntem în cugete, / Uniţi în Dumnezeu”.

Ultima strofă

Ultima strofă reia, simetric, fixarea locului şi a timpului trecut: „În poalele Carpaţilor, / La vechiul tău mormânt”. Aceste meleaguri sunt sacre, deoarece românii fac un jurământ sfânt marelui voievod, acela de a purta mai departe gloria istoriei şi de a manifesta totdeauna dragoste de neam şi ţară, asemenea lui Ştefan: „Toţi în genunchi, o! Ştefane, / Depunem jurământ: / «Un gând s-avem în numele / Românului popor, / Aprinşi de-amorul gloriei / Ş-al patriei amor!»”. Inversiunea „Românului popor” pune accentul pe naţiune, pe colectivitatea românească ce se angajează să apere ţara şi libertatea neamului nostru.

Concluzie

Poezia Imn lui Ştefan cel Mare este o creaţie lirică, deoarece autorul îşi exprimă direct sentimentele de dragoste, de veneraţie pentru personalitatea glorioasă a lui Ştefan cel Mare, model de patriotism pentru toţi românii Tonul este solemn şi elogiativ, iar adresarea directă şi invocaţiile retorice amplifică măreţia domnitorului. Pentru toate aceste trăsături, poezia este un imn.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …