Ilariu Dobridor

Ilariu Dobridor (pseudonimul literar al lui Constantin Iliescu Cioroianu) (31 octombrie 1908, Dobridor, judeţul Dolj - 1968, Bucureşti) - poet şi eseist. Este fiul Mariei şi al lui Florea Cioroianu. A urmat Liceul „Fraţii Buzeşti”din Craiova şi a absolvit Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti. Va fi ziarist, după ce apăruse deja ca poet în „Ramuri”, „Bilete de papagal”, „Orizonturi noi”, „Reporter”, „Excelsior”, „Herald” şi „Datina”, semnând Ilariu Dobridor (dar şi Ilie Constantin, N.D. Tomcea).

Colaborează la „Curentul”, „Facla”, „Gândirea”, „Secolul”, „Floarea de foc”, „Azi”, „Viaţa românească”, „Convorbiri literare”, „Conştiinţa naţională”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Sfarmă-Piatră”, „Gând românesc”, „Gazeta”, „Familia”, „Universul literar”, „Porunca vremii”, „Tribuna” etc. A fost redactor la „Dreptatea” (1934-1936, 1944), „Flamura verde” (1936) şi „Poporul” (1943) şi director la „Presa” (1939). În 1941 se afla pe front, soldat şi reporter de război. Pentru atitudinea sa de dreapta, în 1945 este exclus din presă. A fost arestat în 1954 şi a făcut 10 ani de temniţă la Craiova, Jilava şi Aiud.

Eseist susţinut de bogate lecturi în domeniul filosofiei şi caracterizat prin agresivitate polemică, Dobridor analizează în Decăderea dogmelor, din care a apărut doar primul volum, Cum au dizolvat evreii cultura europeană (1941), distrugerea armăturii spiritualităţii europene, a idealurilor, certitudinilor, adevărurilor moştenite şi sintetizate din tradiţia culturală greco-romană, prin valorile de ev crepuscular impuse de gânditori de origine iudaică. Bisexualitatea (studiată de Otto Weininger), intuiţia (bază a bergsonismului), libidoul freudian, viziunea instabilă asupra spaţiului din teoria einsteiniană a relativităţii, materialismul lui Marx îi apar ca exacerbări ale forţelor obscure din om, sfidând spiritul (şi creştinismul).

Dobridor a denunţat forme ale falsului în literatură şi a negat, cu vădită orbire, în pamfletele strânse în volumul Organizarea minciunii (I, 1937), tot ce nu „ţâşnea elementar” din realităţile noastre, scrisul lui Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu şi Mircea Vulcănescu.

Năzuind să dea „stihuri noi cu senzuri de filosofie” (Versuri, 1934; Vocile singurătăţii, 1937), Dobridor este în poezie fie un cugetător cam naiv şi prozaic pe motivul trecerii şi fragilităţii omeneşti (Panta rei, Zădărnicie, Ceasornicele), fie un erotic sedus de contrastul dintre bărbatul dedicat ţelurilor şi chemărilor abstracte şi femeia cu tipar „ca un ghimp” (Reînviere, Depărtare, Dionisiacă), totdeauna, însă, cu imagini şi sensuri culese din lirica lui Tudor Arghezi (pentru care a nutrit o constantă preţuire).

Opera literară

  • Versuri, Craiova, 1934;
  • Vocile singurătăţii, Bucureşti, 1937;
  • Organizarea minciunii, I, Bucureşti, 1937;
  • Decăderea dogmelor, vol. I: Cum au dizolvat evreii cultura europeană, Bucureşti, 1941; ediţie îngrijită şi introducere de Răzvan Codrescu, Alba Iulia - Paris, 1999;
  • Oameni ridicaţi din ţărănime, Bucureşti, 1944.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …