Iconarii d-lui Beldiman, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Iconarii d-lui Beldiman, de Mihai Eminescu, este un articol publicistic a cărui primă ediţie a apărut în „România liberă”, nr. 3.351 din 12/25 noiembrie 1888. Semnat: M.E.

A fost publicat, prima dată, în volum în Opere în 1939.

Eminescu îşi reia activitatea publicistică după o întrerupere de mai bine de cinci ani şi faptul acesta este de natură să stârnească nedumeriri. Poetul era privit ca înstrăinat de îndeletnicirile scriitoriceşti după prăbuşirea intelectuală din iunie 1883.

Când se făceau asemenea aprecieri se ignora faptul că Eminescu traduce după această dată Gramatica sanscrită, ilustrare cu totul remarcabilă a muncii sale intelectuale (Opere XIV. Traduceri). Nu trebuie pierdută din vedere, pe de altă parte, corespondenţa din aceşti ani, de-o perfectă luciditate.

Eminescu porneşte în consideraţiile sale de la articolul lui Alecu Beldiman, Iconarii, publicat în „Voinţa naţională” la 11/23 noiembrie 1888. Ministru plenipotenţiar mai înainte, Alecu Beldiman prezintă răspândirea de portrete ale ţarului şi ale familiei sale în ţara noastră ca o propagandă panslavistă.

Propunerea de fabricare de icoane la noi o face Constantin Erbiceanu în articolul Necesitatea de a înfiinţa iconografia românească, publicat în „Biserica Ortodoxă Română” în octombrie 1888.

Eminescu mută discuţia de pe teren politic pe cel artistic. Merită să reţină atenţia consideraţiile privind specificul artei bizantine şi al celei occidentale, precum şi opinia sa cu privire la icoanele pe sticlă, care se realizau la Gherla.

Mihai Eminescu

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …