Icoane vechi şi icoane nouă, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Icoane vechi şi icoane nouă, de Mihai Eminescu, este un articol publicistic a cărui primă ediţie a apărut în „Timpul”, nr. 279 din 11 decembrie 1877; nr. 280 din 13 decembrie 1877; nr. 281 din 14 decembrie 1877; nr. 285 din 18 decembrie 1877; nr. 187 din 21 decembrie 1877; nr. 289 din 23 decembrie 1877.

A fost publicat, prima dată, în volum în Icoane vechi şi icoane nonă, Vălenii de Munte, 1909.

Studiul se deschide cu definirea naturii statului, una din problemele fundamentale puse în discuţie de Eminescu pe parcursul întregii sale publicistici. Potrivit acestei concepţii, statul este un produs al naturii, asemeni oricărui organism, capabil de dezvoltare, dacă are condiţii favorabile, sau de dispariţie dacă nu are asemenea condiţii. Problema naturii statului este pusă în discuţie de Eminescu mai întâi în Influenţa austriacă asupra românilor din Principate din august 1876, ca să fie reluată în studiul de faţă, apoi în Studii asupra situaţiei din 1880 şi în mai multe articole ale sale.

Unul din teoreticienii statului natural este Konstantin (Constantin) Frantz (1817-1891), cunoscut prin activitatea sa ştiinţifică. Studiază matematica şi fizica şi tipăreşte lucrarea Philosophie der Mathematik la Leipzig în 1842. Se orientează mai întâi spre filozofia lui Hegel, apoi spre cea a lui Schelling. Mai importantă în această privinţă este lucrarea Schellings positive Philosophie tipărită, în trei părţi, la Kothen între 1879 şi 1880.

Problemele privind natura statului le examinează în lucrarea Die Naturlehre des Staats als Grundlange aller Staatswissenschaft, menţionată de Eminescu în manuscrisul 2.291, 5v şi în legătură cu ea îşi face un extras din recenzia lui Rudolf Doehn, „Versuch einer neuen Staatstheorie” von Konstantin Frantz, tipărită în revista „Blatter fur literarische Unterhaltung” din 27 aprilie 1871.

Mihai Eminescu

Konstantin Frantz se ocupă în altă carte de „fiziologia statului”, Vorschule zur Physiologie der Staaten, tipărită la Berlin în 1857. Extrasul în germană din recenzia lui Rudolf Doehn se păstrează în manuscrisul 2.285, 170r-172r din care reproducem, în traducere, caracterizarea privind natura statului, „Statul ia naştere - se arată aici - prin forţe naturale şi este prin baza sa un «produs al naturii». Nu libertatea, ci necesitatea formează baza statelor, şi lucrul acesta e valabil, nu numai pentru lumea veche, ci şi pentru lumea nouă” (Opere XV. Fragmentarium). Textul integral îl dăm în Addendă în traducere românească.

Konstantin Frantz este şi teoreticianul federalizării Europei Occidentale. Lucrarea sa mai importantă în această problemă rămâne Der Foderalismus als das leitende Princip fur die sociale, staatliche und internationale Organisation unter besonderer Bezugnahme auf Deutschland, kritisch nachgewisen und constructiv dargestellt, tipărită la Mainz în 1879. Constituirea unei confederaţii a statelor europene înlătura, în opinia cercetătorului german, tendinţele de expansiune şi distrugea din temelie militarismul.

Concepţia lui Eminescu despre stat stă şi la baza polemicii sale cu liberalii pe care îi acuza că îl priveau ca rezultat al unui contract social. Aici stă şi explicaţia pentru rezerva sa faţă de J.J. Rousseau, deşi se întâlnea cu el în cultul pentru natură.

Eminescu întreprinde, cu o exemplificare largă, critica formelor fără fond, cu alte cuvinte a organismelor statului. Multă lume este încredinţată că introducerea noilor instituţii - a formelor - este opera Partidului Liberal şi că Eminescu le critică pentru acest motiv. Se susţine că poetul îl continua pe Maiorescu de pe poziţii mai radicale. Noile instituţii sunt introduse de Al. I. Cuza, cu sprijinul lui Mihail Kogălniceanu, nu ca reprezentat al liberalismului, ci în calitate de sfetnic al Domnitorului.

Critica formelor fără fond, întreprinsă de Titu Maiorescu, vine la un deceniu după introducerea lor şi are caracter constatativ şi nu anticipativ. Eminescu justifică introducerea formelor noi, cu alte cuvinte a instituţiilor, prin nevoia de „temporizare”. Partidul Liberal, la conducerea ţării, preia instituţiile şi le utilizează, ca mijloace în guvernarea sa. Aspectul cel mai evident şi cel mai criticat, nu numai de Eminescu, îl constituie folosirea organismelor statului, cu alte cuvinte a instituţiilor, pentru plasarea clientelei politice.

Eminescu desfăşoară o activitate publicistică remarcabilă pentru modificarea fondului prin introducerea în organismele statului a oamenilor cinstiţi, cu bună pregătire profesională, care să pună interesele colectivităţii, mai presus de cele personale. Poetul apără organismele statului împotriva acaparării lor, indiferent de opţiunile politice şi folosirea lor ca mijloace de exploatare, într-o societate care nu cunoaşte nici o îngrădire a libertăţii individuale.

Eminescu proclamă primatul muncii ca singura cale pentru schimbarea fondului organismelor statului. Nu va face nici o derogare de la acest principiu pe tot parcursul activităţii sale publicistice. Poetul apelează în demonstraţiile sale la statistici, însă acest fapt nu constituie o noutate în activitatea sa ziaristică. Buna gospodărire bătrânească este ilustrată cu aceleaşi date extrase din „Curierul românesc”, din 1840, şi în articolele din „Curierul de Iaşi”, cu un an mai înainte (Opere IX. Publicistica). Să mai notăm că în ziarul ieşean reproduce integral tabelele statistice.

Eminescu invocă numele lui Claude Henri Saint-Simon (1760-1820) şi al lui Charles Darwin (1809-1882) şi nu este greu de observat că adoptă o atitudine diferenţiată faţă de ei. Poetul nu împărtăşeşte opiniile socialistului utopic francez cu privire la stat. Se întâlneşte însă cu Saint-Simon în recunoaşterea primatului muncii în viaţa individului şi a societăţii. Atitudinea lui Eminescu faţă de Darwin, pe care îl considera una din marile personalităţi ale omenirii, trebuie pusă în legătură cu interesul poetului pentru ştiinţele naturii, care formează una din preocupările sale importante în epoca gazetăriei bucureştene.

Datoriile României, la care se referă Eminescu, erau, în parte, productive prin construirea căilor ferate şi punerea lor în exploatare: Bucureşti-Giurgiu, Bucureşti-Buzău-Brăila-Galaţi-Roman, Piteşti-Vârciorova, Roman-Iaşi-Botoşani, Iaşi-Ungheni, Ploieşti-Predeal. Interpretarea legiuirilor lui Constantin Mavrocordat de desfiinţare a iobăgiei în Ţara Românească (5/16 august 1746) şi în Moldova (6/17 aprilie 1749) este, într-o oarecare măsură, unilaterală. Domnitorul fanariot urmărea, în realitate, o sporire a obligaţiilor fiscale ale ţărănimii.

Multe din problemele puse în discuţie în studiu le întâlnim şi în însemnările din manuscrise. Sociologia este definită ca ştiinţă într-o însemnare din manuscrisul 2.257, 337. Caracterizarea codicelor lui Matei Basarab şi Vasile Lupu o găsim şi în manuscrisul 2.257, 420. Interdependenţa dintre studiu şi manuscrise nu se mărgineşte la situaţii ca acelea de mai sus. Poetul operează şi transferuri ale unor însemnări din manuscrise pe care le integrează în studiu. Citatul din August Bebel este transcris din manuscrisul 2.257, 227.

Eminescu integrează în studiu, cum procedează şi în articole, proverbe şi ziceri populare. Unele dintre ele le găsim şi în manuscrise. Proverbul cu câinele, pisica şi şoarecele, prin care se ilustrează modul de îndeplinire a dispoziţiilor administrative, este transcris din manuscrisul 2.307, 2. „A poruncit câinelui şi câinele pisicii şi pisica, şoarecului, iar şoarecele de coadă şi-a atârnat porunca”. Proverbul se întâlneşte şi în manuscrisul 2.264, 217, într-o transcriere în care este schimbat numai finalul: „iar şoarecele şi-a atârnat porunca de coadă”. Proverbul este inclus aici dintr-un raport către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice din 1876.

Studiul se impune atenţiei şi prin onomastică, importantă pentru opţiunile lui Eminescu şi o anticipaţie în publicistica ulterioară. Ne vom reîntâlni astfel cu Kalidasa, Homer şi Shakespeare, în opinia sa, cel mai mare geniu în literatură, cu Rafael şi Palestrina, la care îl va alătura şi pe Beethoven, cel mai mare geniu, tot după opinia sa, în muzică.

Galeria personalităţilor istorice, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Matei Basarab şi Vasile Lupu, va fi completată cu Alexandru cel Bun. Portretul memorabil rămâne însă cel al lui Ştefan cel Mare, făcut aici cu date din cronica lui Grigore Ureche. Cronicarul este preţuit în mod deosebit, alături de Miron Costin, care plăteşte cu viaţa dragostea de ţară. Ne întâlnim şi în publicistica ulterioară cu numele lui Gheorghe Asachi, Costache Bălăcescu, Ion Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi şi Nicolae Bălcescu.

Poetul înlătură, prin invocarea numelui lui Nicolae Bălcescu, una din omisiunile importante din Epigonii, pentru care se mai cer explicaţii. Întâlnim şi oameni politici: C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Eugen Carada, Emil Costinescu, I.C. Fundescu, Alexandru Candiano-Popescu, Grigore Serurie, V.A. Urechia, care ocupă un loc central în publicistica eminesciană. Surprinde omiterea lui I.C. Brătianu, căruia îi rezerva un loc important în galeria oamenilor politici din ţara noastră. Sunt liberalii învinuiţi de Eminescu, cu puţine excepţii, de „apucături demagogice”.

Studiul este comentat de „Junimea” încă înainte de terminarea publicării lui. „Să venim la «Timpul» - îi scrie I. Negruzzi lui Ioan Slavici în 18 decembrie 1877. El e foarte mult citit la noi. Articolele Icoane vechi şi icoane nouă au fost găsite minunat scrise şi minunat cugetate. S-a recunoscut în Junimea de îndată pana lui Eminescu. Săraca Junimea! Cât de bine rezumă un băiet cu talent diversele sale discuţii” (I.E. Torouţiu, Studii şi documente literare. „Junimea”, Bucureşti, 1932). „România liberă” arată în 15 noiembrie 1877 că redactorii săi citeau articole din „Timpul” „cu multă plăcere, mai ales pentru limba în care sunt scrise”.

Studiul stă în atenţia comentatorilor operei lui Eminescu şi figurează în toate ediţiile mai cuprinzătoare ale scrierilor sale. George Călinescu caracterizează pe baza lui atât ideile politice ale poetului, cât şi arta publicisticii sale. „Scheletul articolului eminescian - scrie George Călinescu - e mai cu seamă ideologic, el făcând parte dintr-un sistem politic ce se desfăşură mereu, iar ceea ce în el apare pamflet este critica mânuită cu o mare plastică verbală. Valoarea literară a acestor articole stă întâi de toate în chipul sfătos de a traduce fără multe neologisme, într-o limbă la îndemâna tuturor, marile abstracţii. Darul acesta îl avea Maiorescu.

Însă Eminescu îl depăşeşte în partea formală cu mult. El coboară până la vorba sătească şi la proverb, scoate pilde, face figuri cu o siguranţă uimitoare. Niciodată nu s-au exprimat la noi idei generale cititorului de gazetă într-un chip care să dea fiecăruia iluzia că pricepe”. Şi mai departe: „Teoriile sunt înşirate pe aţă băbeşte, sunt desfăcute în pilduri, prefăcute în teatru monologic, spuse în serios şi în luare-n râs cu o invenţie verbală, cu o proverbialitate neasemuite în care e ceva şi din Creangă şi din Anton Pann, dar subtilizat, adus la complexitatea gândirii culte. Toate acestea sunt în fond mijloace lirice de a concretiza ideea” (Opere 13 - Opera lui Mihai Eminescu, Bucureşti, 1970).

Studiul ocupă în publicistica lui Eminescu un loc asemănător cu Influenţa austriacă asupra românilor din Principate, publicat în „Convorbiri literare” cu un an mai înainte. Poetul oferă în ele o privire panoramică asupra tezelor sale social-politice - în primul la începutul activităţii la „Curierul de Iaşi”, în al doilea la începutul activităţii la „Timpul” - pe care le reia apoi în numeroase articole din epoca ieşeană şi din cea bucureşteană a gazetăriei sale.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …