Iar când voi fi mormânt, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Iar când voi fi mormânt, de Mihai Eminescu, este o poezie a cărei primă ediţie a fost publicată în volumul Poesii în 1883.

Eminescu începe elaborarea poeziei cu varianta De-oi adormi curând, în epoca ieşeană, în 1876 şi o continuă în epoca gazetăriei bucureştene până în 1883, când îi alătură o nouă variantă, Iar când voi fi pământ din 1880-1881.

Versiunea principală Mai am un singur dor aparţine epocii gazetăriei bucureştene din 1880-1882, la care alătură o ultimă variantă Nu voi mormânt bogat, din 1882-1883, ca o încheiere a acestei elegii.

Perpessicius stabileşte familia acestor texte într-o operaţie magistrală. Transcriem sinopsa acestei familii de texte dispersate în cele opt caiete eminesciene.

Eminescu îi scrie Veronicăi Micle de la Constanţa în 16 iunie 1882 că vedea pentru întâia dată marea. S-ar putea deduce de aici că elegia Mai am un singur dor anticipează cu cel puţin şase ani, elaborarea ei. Poetul călătoreşte însă în Prusia Orientală în 1874 şi este greu de acceptat că nu a văzut Marea Nordului. Interpretăm precizarea sa în sens restrictiv că vedea pentru întâia dată Marea Neagră.

Elegia anticipează şi în această situaţie prezenţa poetului la ţărmul mării în spaţiul nostru geografic. Eminescu îi comunică Veronicăi Micle şi impresia sa asupra mării „nemărginiri pururea mişcate”. Poetul nu spune „mişcătoare”, ci „mişcate”, sugerând că o forţă din adânc pune în mişcare imensitatea apelor. (Opere XVI. Corespondenţa)

Eminescu porneşte în elaborarea acestei elogii de la un model german. Transcrie din revista „Blatter fur literarische Unterhaltung” din 23 noiembrie 1871 poezia lui Karl Woermann, Bitte şi ea se păstrează în manuscrisul nr. 2.285, 63v.

Eminescu transcrie numai primele două strofe, însă important este şi finalul care marchează deosebirea esenţială dintre modelul german şi elegia eminesciană. Poetul german doreşte să mai vadă o dată marea înainte de a muri, în vreme ce Eminescu propune un testament să fie îngropat, pentru veşnicie, la malul mării.

Eminescu depune în elaborarea elegiei un travaliu artistic ieşit din comun. Ultima strofă din versiunea Iar când voi fi pământ cunoaşte nu mai puţin de 19 variante.

Mihai Eminescu

Mai am un singur dor, elegie testamentară, cunoaşte o largă circulaţie, la care îşi aduce contribuţia şi punerea ei pe muzică.

Eminescu încearcă să dea o versiune germană şi a acestei poezii şi ea se păstrează în manuscrisul nr. 2.276 A, 170v într-o formă puţin elaborată.

Este interesant de observat că Eminescu trece, în timp ce porneşte de la modele străine, la elaborarea propriilor poezii în germană.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …