Hotarele Daciei romane

Cu o singură modificare şi aceasta temporară, noile hotare ale provinciei Dacia statornicite pe la 119, abstracţie făcând de ulterioarele schimbări în ceea ce priveşte organizarea şi conducerea ei, rămân neschimbate până la sfârşitul stăpânirii romane în nordul Dunării. Mai de aproape graniţele Daciei romane nu ne sunt cunoscute din izvoarele antice. În mare ele cuprind Banatul, cea mai mare parte din Transilvania şi Oltenia de astăzi, unde stăpânirea romană a lăsat peste tot urme sigure şi numeroase.

O singură indicaţie ni s-a păstrat la doi scriitori din secolul IV, Eutropiu şi Rufius Festus, care spun că perimetrul Daciei măsura 1.000.000 de paşi, adică 1.000 de mile romane, ceea ce înseamnă vreo 1.479 km. Circuitul se referă fără îndoială la Dacia de după începutul domniei lui Hadrian şi corespunde cu limitele cunoscute în mare ale provinciei. Mai bine pot fi precizate insă hotarele Daciei urmărind situarea pe teren a castrelor, care cu oarecare aproximaţie, dat fiind că linia de graniţă se afla totdeauna în faţa lor la oarecare depărtare, delimitează de jur împrejur teritoriul provinciei.

Spre sud, în Oltenia şi Banatul de azi, Dunărea despărţea Dacia de cele două Moesii. În Banat există două linii de castre, una în partea de răsărit de-a lungul drumului, cunoscut din Tabula Peutingeriana, de la Dierna (Orşova) la Tibiscum (Jupa, lângă Caransebeş), alta spre câmpia Banatului, la vest de munţii Semenicului, de-a lungul celeilalte ramuri a drumului imperial, care plecând de la Lederata (Palanca) ajungea tot la Tibiscum. Acesta din urmă este drumul pe care a înaintat Traian în Dacia în cursul primului război dacic. Castrele de pe această linie vestică par să dateze încă din epoca lui Traian. În schimb cele de pe linia Dierna-Tibiscum au putut fi construite mai târziu.

O altă linie de fortificaţii, mai puţin cercetată, există de-a lungul Mureşului, de la puternicul castru de la Micia (azi Veţel, la vest de Deva), până la vărsarea râului în Tisa. Pe aici ducea drumul care, urmând cursul Mureşului, străbătea mai departe ţara iazigilor, făcând legătura cu Pannonia. La vest de linia fortificată Lederata-Tibiscum urmele romane sunt foarte puţine. Probabil că partea de vest a Banatului, până la Tisa, care în antichitate, ca şi în tot evul mediu de altfel, era un ţinut mlăştinos, nu a fost colonizată de romani, ei mulţumindu-se cu supravegherea acestui teritoriu puţin populat prin trupele din castrele de pe linia Lederata-Tibiscum şi prin micile garnizoane presărate de-a lungul Mureşului, de la Micia până în faţa Seghedinului.

De la Micia spre nord, hotarul Daciei trecea peste culmile Munţilor Apuseni, fără să îl putem delimita mai de aproape. În orice caz graniţa provinciei trecea pe la vest de regiunea auriferă de la Alburnus Maior, coborând apoi la castrul roman de la Bologa, în valea Crişului Repede. Mai departe graniţa provinciei urma culmea prelungă a munţilor Meseş, până la Porolissum (Moigrad, lângă Zălau). De aici hotarul coteşte spre NE, atingând la Tihău cursul Someşului, pe care îl urmează apoi, în susul apei, spre est, până la castrul de la Ilişua (lângă Beclean).

Mai departe graniţa provinciei se oprea la poalele munţilor vulcanici, urmând, pe direcţia sud-est, linia munţilor Căliman, Gurghiu, Harghita şi Baraolt, spre a atinge cursul Oltului la Olteni, la nord de Sf. Gheorghe, de unde teritoriul provinciei înaintează până la Breţcu, în faţa pasului Oituz. Spre sud hotarul Daciei, de la Breţcu până la pasul Turnu Roşu, se întinde până la poalele Carpaţilor, incluzând şi câmpia Tg. Secuesc, ca şi Ţara Bârsei. De la pasul Turnu Roşu hotarul Daciei urma, după cum s-a mai spus, cursul Oltului, până la Islaz, la vărsarea lui în Dunăre.

Rezultă prin urmare că rămânea în afara Daciei romane o bună parte a ţinuturilor locuite în antichitate de triburile dacice, singure sau amestecate cu populaţii de alt neam. Astfel, din provincia Dacia nu făceau parte Crişana, Ţara Oaşului şi Maramureşul de astăzi, iar la est de Carpaţi întreaga Moldovă şi Muntenia până la Olt, dacă facem abstracţie de timpul scurt, de aproximativ un deceniu, cât acest din urmă teritoriu a aparţinut Moesiei Inferior.

După reorganizarea de la începutul domniei lui Hadrian, graniţele Daciei au suferit, cum s-a amintit mai sus, o singură modificare mai importantă, pe care o putem constata pe baza urmelor şi a descoperirilor pe teren. Pe timpul lui Septimius Severus (193-211) după toate aparenţele, hotarul Daciei a fost împins de pe linia Oltului cu vreo 10-50 km mai spre răsărit, în interiorul Munteniei. Noul hotar al provinciei este indicat pe teren de un limes, constând dintr-un val continuu de pământ, care pornind de la Flămânda pe Dunăre, la vest de Turnu-Măgurele, străbate Muntenia pe direcţia sud-nord, până la Rucăr, în dreptul pasului Bran, prin care se făcea legătura cu castrul de la Râşnov, în Ţara Bârsei.

Pe toată lungimea lui, limesul transalutan e întărit din loc în loc de castre şi burgi. Această nouă graniţă a provinciei nu a putut fi însă menţinută mult timp. Cel mai târziu pe timpul domniei lui Filip Arabul, din cauza marii invazii a carpilor din anul 245, limesul transalutan a fost abandonat, iar hotarul provinciei a fost readus pe Olt. De altfel, limesul transalutan se pare că a fost conceput doar ca o întărire şi apărare mai înaintată a hotarului de pe Olt, de-a lungul căruia cu timpul s-au întemeiat, în afară de castre, şi numeroase aşezări civile. În schimb în zona dintre Olt şi limes transalutanus urmele romane sunt sporadice, iar aşezări mai mari lipsesc cu totul.

În limitele geografice arătate mai sus, viaţa romană s-a desfăşurat în continue frământări, mai ales după epoca Severilor, de când istoria Daciei romane intră în faza de declin, fiind tot mai zbuciumată, până ce situaţia devine haotică începând cu domnia lui Gallienus. În ultimele două decenii înainte de retragerea aureliană, unele din hotarele Daciei au fost probabil ştirbite, stăpânirea romană menţinându-se totuşi până la 271 pe cea mai mare parte a teritoriului Daciei.

Check Also

Năvălirea ungurilor în Dacia

Starea ţărilor de peste munţi la venirea ungurilor. Români sub voievozii bulgari De la stingerea …

Întinderea şi organizarea administrativă a Daciei

La sfârşitul celui de-al doilea război dacic întreg teritoriul care formase regatul lui Decebal era …

Coloniştii romani în Dacia

Colonizarea Daciei pe timpul lui Traian a avut un caracter oficial şi ea s-a realizat …

Romanizarea Daciei

Indiferent de originea atât de pestriţă a coloniştilor din Dacia, ei sunt cu toţii purtătorii …

Istoria românilor din Dacia Traiană

Istoria unui popor este în mare parte determinată de natura, în sinul căreia este aşezat. …