Hora Ardealului, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Hora Ardealului, de Vasile Alecsandri, este o poezie scrisă în aceleaşi împrejurări cu poezia anterioară, probabil ceva mai târziu, când începuseră să mijească planurile şi iluziile unui „regat al Daciei”, în cadrul căruia s-ar fi realizat de pe atunci unitatea naţională visată.

A fost publicată pentru prima oară în „Foaia pentru minte...” nr. 24 din 14 iunie 1848, semnată Un român.

Vasile Alecsandri

Hora Ardealului

Hai să dăm mână cu mână

Cei cu inimă română,

Să-nvârtim hora frăţiei

Pe pământul României!

Au sosit ziua dreptăţii!

Ziua sfânt-a libertăţii!

Tot creştinu-nveseleşte,

România-ntinereşte.

Ardelean, copil de munte!

Ian rădică-acum cea frunte

Şi te-nsuflă de mândrie,

Că-mi eşti fiu de românie!

Ardeleni! lumea ne vede!

România-n noi să-ncrede,

Căci de-acum românu-n lume

A fi vrednic de-al său nume!

Ura, fraţi, în fericire!

Ura, fraţi, într-o unire

Să-nvârtim hora frăţiei

Pe pământul româniei!

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …