Grigore Cugler

Grigore Cugler (7 aprilie 1903, Roznov, judeţul Neamţ - 30 septembrie 1972, Lima, Peru) - poet, prozator, compozitor şi instrumentist. Este fiul Anei, fiica lui Nicolae Tincu, scriitor, redactor la „Universul”, şi al lui Grigore Cugler, medic. După şcoala primară în satul natal, face studii secundare în Piatra Neamţ. În 1914 se înscrie la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu şi participă, ca elev militar, la campaniile din Moldova (1917-1918). Urmează Conservatorul (elev al lui Alf ons Castaldi, studii de vioară şi violă, studii de compoziţie cu Mihail Jora) şi este distins în 1926 de George Enescu cu o menţiune onorifică pentru Cvartetul de coarde nr. 1.

În 1926, absolvind Facultatea de Drept, intră în diplomaţie şi este trimis la Berna, Oslo şi Stockholm. Debutează în octombrie 1928 cu proza Match nul, în „Tiparniţa literară”, apoi publică versuri şi proză în revistele româneşti de avangardă.

Primul volum îi apare în 1934: Apunake şi alte fenomene; „autor devorat de personajul său” (Monica Lovinescu), Apunake devine pseudonimul lui Cugler. O nouă ediţie din Apunake... iese în 1946 şi tot atunci, a doua carte, Afară de Unu Singur. În ciuda tirajului limitat, cartea a circulat şi era cunoscută de Paul Goma în 1956, în detenţia sa în Bărăgan, motiv pentru care această „primă operă clandestină” este socotită de Horia Stamatu „un fel de «samizdat avant la lettre»”.

Consilier cultural la Berlin (1940) şi Bratislava (1941), apoi membru în corpul diplomatic românesc din Stockholm (1943-1945), Cugler revine în ţară şi, angajat în orchestra Teatrului Naţional din Bucureşti, va cânta în stagiunea 1946. În acelaşi an e rechemat în diplomaţie în postul de consul la Oslo.

În 1947 demisionează şi, căsătorit (încă din 1937) cu o suedeză, pleacă într-o lungă călătorie - „concediu ilimitat” -, stabilindu-se în cele din urmă la Lima, în Peru, unde este violonist în Orchestra Simfonică Naţională şi totodată agent la o societate de asigurări. Ştefan Baciu, care l-a vizitat în 1956, a remarcat „tipica mentalitate de refugiat” a scriitorului, izolat în atmosfera românească a familiei, neinteresat de viaţa peruviană şi fără contacte scriitoriceşti, întâlnirea a determinat primele colaborări la revistele româneşti „Exil”, a lui Ştefan Baciu, şi „Înşir’te mărgărite”, editată de I.G. Dumitriu - ambele în Brazilia -, „Ethos” şi „Limite” (Paris), „Revista scriitorilor români” şi „Apoziţia” (Munchen), „Destin” (Madrid), „Mele” (Honolulu) etc.

Autor de proză absurdă, Cugler utilizează cu originalitate tehnica şi procedeele suprarealiste. Apropierea de Urmuz, impus în literatura română cu câţiva ani mai înainte, este evidentă, dar inventivitatea verbală, asociaţiile surprinzătoare, verva şi umorul fac din Cugler un scriitor original, cu identitate proprie. El dezvoltă tehnica urmuziană prin fantezia verbală, „inspirată de o graţie poetică, deschizând uneori perspective metafizice surprinzătoare” (Mihai Niculescu). Apunake şi alte fenomene este „romanul” unui cuplu, Apunake - Kematta, de la „nunta care a durat, cu totul, un veac” până la dispariţia eroului. Cei doi pleacă într-o călătorie pentru a culege „să­mânţa binelui”, „bunătatea de la cei ce nu ştiu ce să facă cu ea”, şi a o dărui fiului ce se va naşte.

Construit pe tiparul romanului picaresc, Apunake şi alte fenomene este de un picaresc aparte, în care, mai importante decât întâmplările - puţine - sunt situaţiile bizare în care sunt puşi eroii. Totul este firesc până la punctul în care lucrurile o iau razna, căpătând dimensiuni absurde. Atmosfera de ceremonial a căsătoriei devine brusc aberantă, apoi macabră: pe trotuarul „pavat cu cozoroace de şepci numărul 56”, mulţimea mânca „felii de capete de mort cu unt”. Un întreg arsenal de ciudăţenii se succedă până când, în „ceasul nunţii”, „toate luminile din grădină se stinseră şi în aceeaşi clipă ferestrele Palatului din fund prinseră să strălucească, ca şi cum în dosul fiecăreia s-ar fi aprins un soare”.

Seninătatea şi armonia răzbat aici, ca şi în toate scrierile lui Cugler, în ciuda satiricului grotesc, în zona căruia se dezvoltă capacitatea creatoare a autorului. Alunecarea din real în miraculos se petrece ca în basm, cu numeroase apariţii de personaje şi locuri supranaturale: oraşul Limonardo şi po­vestea „marelui învăţat Biju”, învingător în lupta cu „Mama Petre”, „monstru, cu capul despicat dintre ochi şi până la bărbie”, „paznicul hranei şi întrerupătorul zodiacului”, „Deca­nul Majestăţii”, „oraşul-surpriză” Bostonbach, unde „locuitorii nu umblă, ci se târăsc pe o parte a trupului, cu urechea lipită de pământ” şi au, ca principală ocupaţie, „crearea de materii nule”, călătoria cu „Antroposfera” în căutarea Kemattei etc.

Cugler parodiază şi combină genurile cu uşurinţa unui scamator care ştie să folosească ingenios substanţa lexicală. Elementul surpriză, prezent la tot pasul, vine de cele mai multe ori din limbaj, din deturnarea sensului cuvintelor şi a sintagmelor comune. În 1975, după moartea scriitorului, Ştefan Baciu a publicat în Editura Limite, de la Madrid, cel de-al treilea volum, Vi-l prezint pe Ţeavă, cuprinzând versurile şi poemele în proză pregătite pentru tipar de Cugler. Titlul volumului este dat de editor, după cel al poemului în proză considerat a fi cel mai „apunakian”.

Versurile în limba spaniolă şi franceză, ca şi multe versuri şi proze scrise în română, au rămas risipite în revistele exilului. Între ele, ingenioasa Carte de bucate, publicată iniţial în „Înşir’te mărgărite”, apoi în „Revista scriitorilor români” (9/1970), prezentând specialităţi precum „Limbă a la Princesse”, „Colţunaşi cu şteregoaie”, „Curcanul cu surdină”, „Costiţe Sultanine”, „Tipar cu mătănii” etc., dar şi Amintiri din copilărie („Ethos”, 1/1943), un fel de poem în proză în care îşi reconstituie trecutul din crâmpeie pe care le ordonează după bunul plac („îmi amintesc ce vreau şi cum vreau”).

Aici povestirea este înlocuită cu redescoperirea afectivă a locurilor şi lucrurilor îndepărtate, înşiruirea fiind rodul aceleiaşi fantezii asociative care sfidează convenţiile: „Lângă urs stătea, într-o parte, licuriciul, iar în partea cealaltă albina; lângă albină stătea, într-o parte, surceaua, iar în partea cealaltă Milcovul; lângă Milcov se afla, într-o parte, o grămadă de peniţe stricate, iar în partea cealaltă o zambilă; lângă zambilă stătea plătica, lângă plătică rindeaua, lângă rindea magnetul, iar lângă magnet o punguţă cu pastă de dinţi şi rodii. Apoi venea din nou ursul, şi astfel se închidea cercul, cu toate foloasele şi neajunsurile lui.”

Horia Stamatu, care a descoperit în scrisul lui Cugler pe moldoveanul „care calcă pe urmele lui Creangă”, a observat şi că autorul lui Apunake „depăşeşte literatura absurdului [...] nu printr-un realism demonstrativ, ci printr-o realitate profundă, afectivă, la care ne duce capacitatea lui de ordonare armonică a limbajului”.

Opera literară

  • Apunake şi alte fenomene, Bucureşti, 1934; ediţia II, Bucureşti, 1946; ediţie îngrijită şi prefaţă de Mircea Popa, Oradea, 1996;
  • Afară de Unu Singur, Bucureşti, 1946;
  • Vi-l prezint pe Ţeavă, prefaţă de Ştefan Baciu, Madrid, 1975;
  • Alb şi negru, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mircea Popa, Bucureşti, 2003.

Muzică de cameră

  • Le petit balet, suite pour piano solo, Stockholm, litografiat Grigore Cugler;
  • Cvartet de coarde nr. 1 „Crăciun românesc” (1926), Stockholm, Ivarsons Tryckeri, 1934;
  • Valse pour violoncelle et piano, Stockholm, Ivarsons Tryckeri, 1934;
  • Adagio pour violon et piano, Stockholm, Ivarsons Tryckeri, 1934;
  • Cvartet nr. 2 pentru viori, violă şi violoncel, Firenze, 1933.

Muzică vocală

  • Rugăciune (1927), pentru voce şi pian/ orchestră de coarde, versuri de Mihai Eminescu;
  • A la recherche de femme perdue (1936), ciclu de trei lieduri pentru voce şi pian, versuri de Vera Sager.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …