Grai valah, de Vasile Voiculescu (comentariu literar, rezumat literar)

Apartenenţa operei la genul liric, specia literară odă

Vasile Voiculescu a fost de profesie medic, realizând în paralel o operă literară amplă şi complexă, de la poezii patriotice la creaţii lirice religioase, de la nuvele realiste la proză fantastică.

Oda este o specie a genului liric, prin care autorul exprimă direct sentimentele de admiraţie şi veneraţie pentru ţară, popor, o personalitate glorioasă, o idee măreaţă sau un eveniment de interes naţional Tonul este elogiativ, autorul scoţând în evidenţă meritele deosebite ale celui lăudat, omagiat.

Poezia Grai valah, de Vasile Voiculescu, este o odă închinată limbii române, poetul exprimându-şi admiraţia pentru frumuseţea, forţa de expresie şi unicitatea acesteia, într-un limbaj artistic inedit.

Titlul

Titlul poeziei este o metaforă expresivă, ilustrând ideea că limba română este „graiul” strămoşesc, creaţie spirituală a neamului românesc, simbolizat prin arhaismul „valah”.

Structura, semnificaţiile şi limbajul artistic

Poezia Grai valah este alcătuită din şapte distihuri (strofe de câte două versuri) şi conturează, într-un limbaj metaforic inedit, însuşirile limbii române, faţă de care poetul simte o admiraţie deosebită, trăieşte o emoţie puternică.

Vasile Voiculescu

Adresarea directă de la începutul poeziei - „Grai tămâiat, căţuie de petale” - este impresionantă prin epitetul „tămâiat” şi metafora cu totul surprinzătoare „căţuie de petale”. Poetul apelează astfel la toate simţurile omeneşti prin care este percepută limba strămoşească: auditiv - „grai”; vizual - vasul cu „petale” şi mai ales olfactiv - „tămâiat” şi „petale”.

Gândul lui se îndreaptă cu admiraţie către frumuseţea şi vechimea limbii, care îşi trage sevele din graiul strămoşesc al ciobanilor: „Gândul mi-a ciobănit pe plaiurile tale”, remarcând aici inovaţia stilistică a verbului derivat din substantivul cioban.

Graiul românesc este creaţia neamului şi este la fel de vechi precum natura, transmis din generaţie în generaţie, ca dus de vânt, fiind totodată dulce şi încântător. Aceste idei sunt exprimate prin epitetul „bătrân” şi metafora: „Vânt bătrân cu miere-n spinare”.

Limbajul artistic

Limbajul artistic inedit este ilustrat de şirul de metafore cu totul surprinzătoare, deoarece limba este asemuită cu elemente şi fiinţe din natură, sugerând că graiul românesc are sensuri ascunse, nebănuite, de un farmec neasemuit: „Şerpi de răcoare”, „Cărări de bucium”, „Granguri de aur”. Prezenţa verbului „ară” şi a substantivelor „dor” şi „plugul” identifică însuşirile limbii cu viaţa, efortul şi simţirea cea mai profundă a ţăranului român: „Şesul ţi-l ară dorul cu plugul”.

În graiul românesc şi-au exprimat străbunii chinurile şi suferinţele îndurate de-a lungul istoriei atât de zbuciumate a acestui neam, aureolat de glorie: „Calc des cu sufletul arsu-ţi coclaur, / Din fund oftează strămoşii de aur”, faţă de care poetul simte admiraţie şi veneraţie, redate prin epitetul metaforic „strămoşii de aur”.

Limba română este pentru Ion Pillat un pisc al spiritualităţii româneşti, înălţime conturată prin îmbinarea momentelor de cumpănă, de dificultăţi ale istoriei cu cele de izbânzi şi bucurii, care luminează de generaţii sufletele românilor, prin cuvinte ale suferinţei ori ale gloriei: „De piscul tău, unde se-mbină / Pale de nori cu limbi de lumină”.

Poetul are un cult pentru limba strămoşească, la care se închină cu smerenie, ca în faţa unui altar. Rostirea în graiul românesc - „Buzele-mi razăm fremătătoare” - este pentru el o adevărată religie, o credinţă puternic înrădăcinată în conştiinţa şi inima sa.

Metafora altarului este construită printr-un arhaism, „pristol”, tocmai pentru a exprima vechimea limbii, urmat de epitetele substantivale „de piatră şi floare”. Semnificaţia acestei metafore inedite este foarte sugestivă, deoarece piatra este simbolul tăriei, permanenţei şi al dăinuirii în timp, iar floarea numeşte gingăşia, puritatea, frumuseţea unică a limbii române.

În poezia Grai valah, Vasile Voiculescu face o adevărată demonstraţie de măiestrie în folosirea limbii române, descoperind sensuri nebănuite cuvintelor şi compunând mijloace artistice inedite, surprinzătoare şi unice în omagierea limbajului românesc.

Prozodia

Versurile sunt lungi şi inegale, măsura variind între 9 şi 13 silabe. Rima este împerecheată, dar la fel de surprinzătoare prin potrivirea sonoră la sfârşitul versurilor a unui substantiv cu un adjectiv pronominal, sau cu un verb: „petale / tale”; „pâraie / stretaie”; „se-mbină lumină”.

Deoarece Vasile Voiculescu îşi exprimă sentimentele de admiraţie şi preţuire faţă de expresivitatea, muzicalitatea şi vechimea limbii romane, folosind mijloace artistice şi un ton solemn, elogiativ, poezia Grai valah este o odă.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …