Ghicitoare

Ghicitoarea este o specie a liricii populare gnomice, care denumeşte, în chip figurat, obiecte, fiinţe sau fenomene, cerând identificarea lor pe baza câtorva trăsături caracteristice. Apărută din cele mai vechi timpuri, prima dată în Orient, cu scopul de a verifica iscusinţa, puterea de inventivitate şi fantezia tinerilor - o consemnează astfel şi unele basme populare româneşti - ghicitoarea a căpătat, cu vremea, funcţii predominant distractive.

În Grecia antică, la mesele filosofilor, era folosită frecvent ca mijloc de întrecere. Latinii au cultivat-o mai puţin decât grecii. Între ghicitoarea românească şi cele întâlnite mai ales la popoarele din Peninsula Balcanică există mari asemănări. Nu rezultă de aici că trebuie căutate neapărat anume canale de influenţe, pentru că ghicitoarea, ca şi alte specii folclorice, a putut apărea independent la mai multe popoare, în nordul Moldovei şi în câteva localităţi din nordul Transilvaniei şi din Banat, denumirea a fost concurată de sinonimul cimilitură, astăzi pe cale de dispariţie.

Alături de ghicitoarea propriu-zisă, cea descriptivă, stau ghicitoarea numerică, ghicitoarea-păcăleală, jocurile de cuvinte şi aşa-numitele întrebări şi răspunsuri, cele mai multe de factură religioasă. În general, ghicitoarea este alcătuită din două până la cinci versuri, cel mai adesea rimate. Mai puţin răspândite, cele în proză (ghicitoarea asupra relaţiilor de familie, ghicitoarea-anecdotă, ghicitoarea-povestire) cunosc dezvoltări ample.

În acest caz, ghicitoarea cuprinde scheme poetice similare cu cele din basm, din cântecul bătrânesc sau din descântec. Alteori, prin diverse transformări, poate ajunge recitativ în jocurile de copii sau frământătură de limbă. Procedeul cel mai uzitat în exprimarea enigmei este metafora. „Căciula mutului / în fundul pământului” sugerează plastic ciutura fântânii. Limbajul este adaptat tendinţei acestei specii de a ridica dificultăţi în dezlegare.

O ghicitoare bună trebuie să cuprindă elemente puţine, dar semnificative, şi să nu presupună mai multe soluţii. Polisemantismul cuvintelor folosite duce la asociaţii şi disociaţii complexe, iar utilizarea imaginilor metaforice subliniază valoarea cognitivă a expresiei. Întrebuinţarea unor tropi şi figuri de stil (metonimia, sinecdoca, personificarea etc.) favorizează o formulare poetică cifrată. Forţa de invenţie se bizuie nu numai pe folosirea posibilităţilor existente în limba vorbită, ci şi pe crearea unor cuvinte noi.

Câteodată, obiectele şi fenomenele propuse spre a fi ghicite sunt indicate prin întruchipări onomatopeice sau printr-un singur cuvânt-semnal (un verb sau o interjecţie cu valoare onomatopeică). Formulele iniţiale şi finale alcătuiesc cadrul tabloului poetic al ghicitorii. Universul tematic al ghicitorilor româneşti este covârşitor rural. Sesizând deosebirile dintre lucruri şi fenomene, dar şi unitatea lor intrinsecă, ghicitoarea are o surprinzătoare capacitate de a contribui la cunoaşterea lumii.

Check Also

Baladă

Balada este o specie a epicii folclorice, în versuri. Termenul a fost introdus de Vasile …