Gheorghe V. Butnariu

Gheorghe V. Butnariu (30 mai 1893, Siliştea, judeţul Neamţ - 1960, Bucureşti) - poet şi prozator.

Şi-a încheiat studenţia în 1914, absolvind Facultatea de Teologie; urmase însă şi cursuri la Litere şi Filosofic în anii 1917-1919, când începuse a face gazetărie, publicând şi câte o încercare literară, era paroh în Porceşti, comună din judeţul Roman. Avea să fie, mai târziu, protoiereu şi consilier referent la Episcopia Romanului. După aproape două decenii, în 1933, este chemat ca preot paroh la biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti, unde va urca în ierarhie până la trepte înalte.

După 1948, cu toate că, în „Naţiunea”, îşi dă silinţa să laude „performanţele” democraţiei populare, semnătura lui nu va mai putea fi întâlnită nicăieri. Cu articole (politice şi religioase), versuri şi proză, a colaborat la „Vestea nouă”, apoi „Vestea”, „Izvorul”, unde era redactor, „Ramuri”, „Cronica Romanului”, „Neamul românesc literar”, „Drum nou”, „Cuget clar”, „Calendarul”, „Fântâna darurilor”, „Izvorul tămăduirii”, „Porunca vremii” etc. În asociere cu preoţii Toma Chiriacescu, Grigore Hogea, Aristide Cucu şi Claudie Petrovici, redactează publicaţia „Credinţa ortodoxă” (1931-1935).

A scris povestiri pentru copii (O vorbă de-a bunicului), romane (Pe drumuri uitate şi sfinte..., 1928; Femeia lui Ben-Zohar, 1934), precum şi nuvele (Clopotele învierii, 1935). Într-o broşură cum este Conştiinţa misiunii preoţeşti (1923), nu i se poate nega părintelui un dar al persuasiunii. De altfel, şi în predicile din volumul La inima Domnului (1938), şi în articole, unele adunate în culegerea Coborâri în adânc (1943), Butnariu caută să dea elocinţei un anume dichis, rostuind paradigma biblică în şirul de învăţături şi de dojane bisericeşti.

Poemele lui evocă, în grai cucernic, episoade biblice, luminate de „profetica minune”. E o trăire poetică, înainte de a fi una mistică. Hipnotizat de „tainica ţintă”, dreptcredinciosul şi-ar dori să pipăie, arghezian, bolta ce adăposteşte misterul veşnic. Un murmur de vecernie îngână, în ora de descumpăniri şi de nădejdi, „cântecul lăuntric”. Pe lângă psalmi, a mai compus sonete, versuri laice, adumbrite de „gânduri necăjite”, poezii patriotice şi stihuri pentru copii.

În 1940 i se anunţa volumul de versuri Pe treptele Altarului. Proza, de un tezism ireductibil, reia mereu aceeaşi schemă, a binelui care învinge răul, fiorul curat al revelaţiei curmând la vreme ispita căderii în prihană. Şi în roman, autorul se sprijină pe precepte evanghelice, care ar fi putut să împingă totul într-o zonă de uscăciune, dacă textul nu ar fi primenit de o boare de lirism. Tot aşa, grăbirea ritmului epic prieşte unei proze care îndeobşte se complace în lentori. Prin Femeia lui Ben-Zohar, unde personajul charismatic este Iisus, profetul din Nazaret, autorul ambiţiona să pună, nici mai mult, nici mai puţin, decât o „piatră de temelie” romanului religios la noi.

Opera literară

  • Pe care trebuie să iubeşti?, Fălticeni, 1922; ediţia II (Patria sau Maria?), Fălticeni, 1923;
  • Pe drumuri uitate şi sfinte..., Roman, 1928;
  • Femeia lui Ben-Zohar, Bucureşti, 1934;
  • Clopotele învierii, Bucureşti, 1935;
  • La inima Domnului, Bucureşti, 1938;
  • Coborâri în adânc, Bucureşti, 1943;
  • O vorbă de-a bunicului, Bucureşti.

Traduceri

  • Evanghelia tălmăcită pentru timpul prezent, Bucureşti, 1937 (în colaborare cu Toma Chiricuţă).

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …