Gheorghe Chivu

Gheorghe Chivu (2 decembrie 1912, Chirnogeni, judeţul Constanţa - 2 octombrie 1986, Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş) - poet. Este fiul Dumitrei (născută Panduru) şi al lui Dobre Chivu, ţărani.

Urmează, între 1926 şi 1934, Seminarul Teologic la Constanţa, Dorohoi, Galaţi. A absolvit Academia de Arte Frumoase din Bucureşti (1934-1940), secţia pictură, unde a fost elevul lui Camil Ressu. S-a specializat în pictură religioasă în Italia (1937). A funcţionat ca desenator tehnic la Subsecretariatul de Stat al Aerului (1943-1944), profesor de desen la Medgidia (1945-1946), Oradea, Şimleu Silvaniei (1946-1948) şi Sighetu Marmaţiei (1948-1974).

A debutat în revista „Claviaturi” din Braşov, în 1944. În 1946 primeşte, alături de Mihail Crama, Premiul Scriitorilor Tineri al Fundaţiilor Regale, pentru volumul Zumbe, care nu va fi tipărit decât în 1966. A colaborat la revistele transilvănene „Steaua”, „Tribuna”, „Familia”, dar şi la „Tomis”, „Arta”, „România literară” etc. Semnificativ este faptul că a reuşit să-şi atragă chiar înainte de debutul în volum sancţiunile criticilor proletcultişti, care îl enumera fie printre suprarealiştii de categorie inferioară, fie printre autohtoniştii condamnabili pentru că „ajung la o comuniune stranie interioară cu întreg cosmosul, cu duhul pământului sau cu spiritele strămoşilor” (Ovid S. Crohmălniceanu).

În volumul Zumbe, al unui poet din familia ironiştilor protestatari şi nonconformişti de după 1940 (Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru, Geo Dumitrescu), numai titlul rămâne ludic-provocator. Chivu este un bun versificator de teme şi atitudini-ecou din Lucian Blaga, din Emil Botta, din Radu Stanca. Se exaltă vegetalul în germinare, contopirea cu natura, apar uneori elanuri titaniene. Un optimism programatic şi convenţional domină cântările despre zboruri şi construcţii. Dar nota specifică a poetului e una melancolică şi grandios vizionară, accentuată cu fiecare carte. Don Juan se sinucide pentru a-i sfida pe cei ce l-au condamnat (Balada poetului de odinioară).

Remarcabilă este lirica erotică, uneori ironică, alteori violentă, totdeauna neliniştită, gata a fi cuprinsă de vâlvătaie: „Ieşeai şi intrai ca prin umbre de tufe, / Pisicească-mpletire pe loc, / Ca nişte limbi de flăcări prin rufe, / Mistuitoare în braţele mele de foc”. Cu totul deosebite sunt peisajele marine, încărcate de senzualitate, de culoare, cu marea personificată în făptură feminină mitică: „Fiară îmblânzită, marea cea mare, / Ca unui colos care ţine pe umerii săi soarele, / Cu totul şi cu totul de aur / îi linge supusă picioarele” (Răsărit de soare); „Însăşi Venera goală, surpându-şi din agrafe / Cămaşa grea de noapte şi farmec feminin, / Ni se va da vederii sălbatic şi deplin / Ca-n prăbuşirea unui imperiu de garoafe” (Dimineaţă la mare).

Însă Cantoria (1980), volum cu timbru pasionat, senzual, neliniştit şi violent, conţine cele mai realizate poeme de dragoste ale lui Chivu Pornind de la un gidianism provocator de destin („Abandonează-te întâmplării”), poetul ajunge la un ton sumbru din ce în ce mai accentuat: „Mi-a întors spatele şi mă respinge / Mumă-mea marea, la ţărm despuiat; / Pământul mă zvârle, numai un astru fârtat, / miloasă, steaua mea neagră mă ninge”. Dacă, tânăr, poetul se simţea un intermediar între două lumi („Ci iată, prinse-ncet, parcă de-o mână, / Aripi îmi bat pe umeri din ţărână”), în toamna lumii şi a vieţii va citi în ruginiul frunzelor moartea vânătorului Acteon.

Poet inegal, banal în inspiraţia patriotică şi în solidaritatea mitică cu strămoşii, Chivu se distinge în felul cum priveşte şi admiră nudul feminin („Cu flori venişi, cu sânii purtaţi în mâini pe flori, / Masivă şi frumoasă ca mamele de piatră”) şi în proiectarea peisajului într-un metaforism erotic. Imaginile expresive, versurile memorabile trebuie extrase de cititor dintr-o îngrămădire de locuri comune, de evocări şi de „sacre” peisaje, pline de „roua” străbunilor, unde poetul aduce ofrande Coloanei fără sfârşit. Discipol al lui Mihai Beniuc în latura lui exaltat, tradiţionalist şi mobilizator patriotică, Chivu împrăştie viziuni suprarealiste printre evocări de haiduci şi voievozi.

Opera literară

  • Zumbe, Bucureşti, 1966;
  • Apocrife, Bucureşti, 1969;
  • Metope, Bucureşti, 1972;
  • Cantoria, Bucureşti, 1980;
  • Brazde străbune, Cluj Napoca, 1984.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …