Gheorghe Azap

Gheorghe Azap (26 iulie 1939, Ticvaniu Mic, judeţul Caraş-Severin) - poet. Este fiul Elenei (născută Cătană) şi al lui Gheorghe Azap, tâmplar. Face studii gimnaziale la Ticvaniu Mic şi liceale la Oraviţa, Anina şi Timişoara. Este redactor la revista „Răzoare” (Gravita, 1996). Colaborează la „Caraş Severinul literar şi artistic” (Reşiţa), „Flamura”, „Timpul”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Drapelul roşu” (toate de la Timişoara), „România literară”, „Steaua”, „Transilvania”, „Tribuna” etc.

După debutul din „Scrisul bănăţean” (1958), a urmat o lungă aşteptare până la apariţia volumului colectiv Uneori zborul (1974). Prima carte, placheta de versuri Maria, îi apare în 1975. Încă de la început, atât universul tematic (iubirea şi singurătatea), cât şi limbajul ca atare sunt deplin constituite. Volumele ce au urmat, Bocceluţa cu plăpânde (1977), Roxana, Roxana, Roxana (1978; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara), Eţetera (1979), Cântece ştrengăreşti (1981) etc., favorabil întâmpinate de critică, reiau, într-o perpetuă şi nu lipsită de riscuri autorecuperare, aceleaşi motive în formule poetice cvasiidentice: suferinţa erotică, disimulată şi intensificată prin persiflare, într-o haină ostentativ (şi aparent) facilă.

Maniera stilistică, dominată de ludic, angrenează permanent jocuri de cuvinte, de sensuri şi de intertexte. Azap ostentează meşteşugul poetic prin acrobaţii de versificare; poemele abundă în invenţii verbale, expresii argotice, chiar golăneşti, jonglând totodată cu miturile şi eroii sublimi ai literaturii. Grimasa ironică e îmblânzită de melancolie. Versurile de album, romanţa, cronica rimată, grandilocvenţa ori accentele pastorale sunt mimate ingenios.

Poza bufă de Francois Villon - epicureu, livresc şi boem, actualizat prin minulescianism şi modernism, reuşeşte să comunice plăcerea de a nu mai putea trăi decât făcând literatură, iar versurile celebrează indisociabil iubirea de viaţă şi iubirea de literatură: „La Iasnaia Poliana-i un spaţiu osebit / Pios ca o miroznă de-a lungul unui ev / Şi ierni împovărate de nopţi de antracit / Acolo zburdă Kitty în inima lui Lev”.

Azap dă expresie literară unui proces banal ca un clişeu, pentru că-l încearcă oricine, şi magic, pentru că reuşeşte puţinora, ca alchimia, comutarea vieţii sufleteşti în poem: „Iubitele, prădate, se-nturnă înapoi. / Şi remuşcarea oare cu ce să le-o ogoi? [...] Sfielnic se înturnă iubitele şi eu / Nu mai posed misterul de fluier şi de zeu // Zadarnic câte un spectru suspină lângă geam / Căci ospitalitate nicicâtă nu mai am. [...] Vai! cătră ce tărâmuri de stupi să le îndemn / Acuma, când sunt ţeapăn ca un fetiş de lemn!?”

Opera literară

  • Maria, Timişoara, 1975;
  • Bocceluţa cu plăpânde, Bucureşti, 1977;
  • Roxana, Roxana, Roxana, Bucureşti, 1978;
  • Eţetera, Timişoara, 1979;
  • Cântece ştrengăreşti, Bucureşti, 1981;
  • Cuibuşorul nostru de nicicând, Timişoara, 1982;
  • Ultimul exemplar, Bucureşti, 1987;
  • Tereremul ocarinei, Timişoara, 1995;
  • Vreo carte, Timişoara, 1995;
  • Poeme de cinci stele, Cluj Napoca, 2002.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …