Geto-dacii şi lumea mediteraneană

Punte de legătură între seminţiile din Peninsula Balcanică şi cele din teritoriile aflate în răsăritul, centrul şi nordul Europei, geto-dacii au intrat de timpuriu în contact cu alte popoare, preluând o serie de elemente de cultură şi de civilizaţie de la acestea şi adaptându-le creator la propriile lor necesităţi şi tradiţii. În particular, ei au avut contacte durabile cu grecii stabiliţi pe malurile Pontului Euxin şi mai apoi cu romanii.

Geto-dacii

Geţi şi daci reprezintă denumirile sub care a intrat în istorie ramura nordică a tracilor, popor de origine indo-europeană. Numiţi „geţi” în izvoarele greceşti şi „daci” în cele romane, geto-dacii reprezentau un singur popor, şi vorbeau o limbă indo-europeană. Trăiau organizaţi în triburi şi uniuni de triburi conduse de un şef militar şi aveau drept centru o aşezare, de obicei fortificată, al cărei nume conţinea adesea terminaţia „dava”.

Geto-dacii au fost creatorii unei înfloritoare civilizaţii a fierului, dovadă fiind multitudinea şi diversitatea uneltelor de fier, agricole şi meşteşugăreşti, a armelor şi obiectelor de uz casnic, ca şi a ceramicii lucrate cu mâna sau cu roata - descoperite în întreaga lor arie de locuire. În timp, creşterea populaţiei şi accentuarea stratificării sociale au dus la apariţia unei aristocraţii militare şi sacerdotale numită tarabostes sau pileaţi. Bogată şi puternică, ea s-a constituit treptat într-o veritabilă clasă politică conducătoare, determinând în cele din urmă apariţia unui stat dac. La polul opus se aflau producătorii liberi, comaţi sau capillati, care alcătuiau marea masă a populaţiei.

Geto-dacii şi alte popoare

Aflaţi în plin proces evolutiv specific epocii fierului, geto-dacii au intrat de timpuriu în contact cu alte popoare şi civilizaţii, cu care au realizat schimburi reciproce de valori culturale. Prelucrarea metalelor preţioase a suferit influenţe persane şi scitice, atestate de descoperirile de la Agighiol (judeţul Tulcea) şi Coţofeneşti (judeţul Prahova).

Perfecţionarea metalurgiei fierului şi utilizarea roţii olarului de către geto-daci sunt rezultatul contribuţiei celţilor, identificată în descoperirile de la Ciumeşti (judeţul Satu Mare). Seminţie răspândită în întreg arealul european, dar fără să fi creat vreodată o organizare statală, celţii au sfârşit prin a fi asimilaţi de autohtoni, lucru petrecut şi cu sciţii pătrunşi în Transilvania. Influenţele cele mai durabile asupra geto-dacilor au fost exercitate de cultura materială şi spirituală greacă, iar mai târziu de cea romană.

Contacte cu lumea mediteraneană

Colonizarea greacă din zona bazinului pontic i-a adus pe geţi în legătură nemijlocită şi îndelungată cu grecii (vezi Studiul). Contactele în general paşnice dintre autohtoni şi locuitorii coloniilor Histria, Tomis şi Callatis au fost mai ales de natură economică şi au accelerat progresul geto-dacilor. Aceştia din urmă au preluat parţial de la greci roata olarului, noi tehnici metalurgice, folosirea monedei şi modele de organizare politico-statală, intrând totodată în atenţia lumii greceşti şi în sfera de interes a acesteia. Astfel, expediţia organizată de Alexandru Macedon în secolul al IV-lea î.Hr. În teritoriile locuite de geţi a adus în scenă lumea acestora aflată în câmpia de la nord de Dunăre - o lume de agricultori şi pescari, cu o forţă militară mult inferioară celei macedonene.

Relatările despre campaniile întreprinse câteva decenii mai târziu de către regele macedonean Lysimachos şi fiul său Agathocles împotriva lui Dromichaites surprind un grad de organizare a societăţii mai avansat şi o forţă militară sporită: uniunea tribală din câmpia nord-dunăreană cu centrul la Helis a repurtat atunci o victorie însemnată. Spaţiul locuit de daco-geţi s-a mai menţinut în atenţia lumii greceşti până spre secolul al II-lea î.Hr., pentru ca apoi să dispară din relatări până la venirea romanilor.

Coloniile greceşti

Printre coloniile greceşti care au populat bazinul Pontului Euxin, pe ţărmul nord-dobrogean au fost întemeiate în secolele VII-VI î.Hr. Histria şi Tomis (Constanţa), iar mai la sud Callatis (Mangalia). Creaţii ale grecilor din Milet şi, respectiv, din Heracleea Pontică - la rândul ei colonie a Megarei -, aceste colonii aduceau, prin intermediul locuitorilor lor, o cultură şi civilizaţie superioare celor autohtone.

Exploatând resursele naturale din zonă şi făcând schimb de produse cu geţii, oraşele greceşti au devenit în scurt timp puternice centre economice şi au dezvoltat o puternică producţie locală. Organizate şi guvernate după legile metropolei - cetatea mamă -, oraşele greceşti au evoluat de la regimuri oligarhice la regimuri democratice (secolul al V-lea î.Hr.). Coloniile dobrogene au cunoscut totodată o intensă viaţă culturală, de un elenism veritabil.

Relaţiile cu autohtonii au fost în general bune, dar au fost umbrite uneori de conflicte, ca în cazul expediţiei persane din 514 î.Hr., când, acordând ajutor atacatorilor, histrionii devin adversari ai geţilor care s-au opus trecerii lui Darius I. Mereu atacate de bastami şi de traci, coloniile greceşti s-au pus sub protecţia unor căpetenii locale, cum ar fi Zalmodegikos, care În secolul al III-lea î.Hr. Îşi exercita autoritatea asupra Histriei, sau Rhemaxos, atestat pe la 200 î.Hr. drept protector al coloniilor greceşti. În secolul I î.Hr. coloniile greceşti au fost cucerite de romani.

Herodot despre geţi

Vorbind despre marea expediţie a lui Darius I împotriva sciţilor din nordul Mării Negre, istoricul grec Herodot menţionează că, înainte de a ajunge la Nistru, Darius i-a biruit mai întâi pe geţi, care „se cred nemuritori” El a făcut totodată cea mai cunoscută apreciere despre aceştia, cum că ar fi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. Alături de această menţiune, istoricul oferă şi alte informaţii preţioase despre geţi, culese de la grecii din Helespont (Dardanele), din Pont (probabil Olbia) şi din Sciţia, sau preluate din scrieri anterioare, precum cea a lui Hecataios din Milet. Ele se referă la credinţele religioase ale geţilor şi la zeul lor Zalmoxis sau la cadrul natural în care vieţuiau aceştia, cu referiri importante la bazinul hidrografic al Dunării.