George Cornea

George Cornea (pseudonimul literar al lui Gheorghe I.N. Popa) (20 mai 1893, Bârlad, judeţul Vaslui - 18 noiembrie 1925, Bucureşti) - prozator.

Student sau poate doar absolvent de liceu, Cornea este înrolat ca simplu soldat în septembrie 1914, şi după câteva luni este trimis la Şcoala de Ofiţeri de Infanterie, unde îl are coleg pe viitorul critic Perpessicius. Sublocotenent în 1916, locotenent un an mai târziu, el participă la luptele de la Turtucaia, Braşov, Topraisar, Argeş, Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, apoi, în 1919, la campania din Transilvania şi Ungaria, fiind rănit de două ori şi decorat cu mai multe ordine şi medalii. Avansat căpitan în 1920, rămâne în cadrul armatei, lucrând la Depozitul central de muniţii din capitală, dar sănătatea, îndeosebi cea psihică, îi este şubrezită.

Fire sensibilă, cu unele aptitudini muzicale, începe să scrie, căutând îndrumare concomitent la Mihail Dragomirescu şi la Eugen Lovinescu. În „Lectura pentru toţi” şi în „Sburătorul” îi sunt publicate mai multe povestiri, strânse apoi în volumul intitulat Simfonia morţii, premiat prin tipărire, în 1920, de Editura Cartea Românească. Pe copertă, autorul anunţa o piesă în trei acte - Două forţe - şi un volum de nuvele - Nebunia lumii, care, devenit roman, va apărea în 1924.

Pe când ar fi avut sub tipar un alt roman, acesta cu tematică socială, din care revista „Rampa” dăduse la iveală un fragment, Cornea se sinucide cu un glonţ de revolver în incinta Spitalului Militar, unde se afla pentru un control medical. Ciudăţeniile de comportament ale ofiţerului bolnav de nervi făceau, desigur, dificile relaţiile sale cu oamenii de litere. Totuşi, ele s-au dovedit insurmontabile numai pentru mentorul revistei „Sburătorul”, care i-a schiţat un portret memorabil, în tuşe caricaturale, dar cu sacrificarea dreptei judecăţi. Mai înţelegători cu omul, alţi critici au dat şi aprecieri mai obiective asupra scrierilor lui.

Cu un titlu relevând o anume preţiozitate, cartea de debut reuneşte mai multe povestiri ce încearcă să dea un tablou al războiului dus de armata română în 1916-1917. Perspectiva narativă este îndeobşte a unui participant direct, implicat, care însă cedează prim-planul altor personaje: cunoscuţi, comandanţi, colegi de şcoală militară sau simpli soldaţi. Detaşată şi sinceră, neevitând scenele atroce şi trăirile mai greu avuabile, naraţiunea impune impresia de autenticitate.

La aceasta mai contribuie descrierea nuanţată, alternând precizia militarului cu sensibilitatea faţă de natură a unui poet, precum şi priceperea în portretizare, inclusiv prin limbaj, mai ales în cazul combatanţilor veniţi de la ţară. Remarcabile sunt, astfel, portretul lui „nenea” Iancu Ghermănescu şi al „eroului” - un căpitan fanfaron, laş şi poltron. O bună intuiţie are autorul atunci când se opreşte asupra câtorva întâmplări hazlii, care, prin contrast, amplifică dramatismul celorlalte. Valoarea literară a povestirilor este însă diminuată de o serie de stângăcii stilistice şi compoziţionale, ce-l trădează pe debutant.

Cea de-a doua carte a lui Cornea, Nebunia lumii, o nuvelă amplă, după unii critici, iar nu un roman, pare să se plaseze mai aproape de tezistul Foc al lui H. Barbusse decât de cvasinaturalistul Pe frontul de vest nimic nou al lui E.M. Remarque. În fapt, dacă o atitudine potrivnică războiului este indusă de sumbre, uneori halucinante, tablouri ale atrocităţilor din ce în ce mai mari comise de ambele tabere în timpul campaniei româneşti din Transilvania şi Ungaria în 1919, dacă această atitudine este explicit exprimată de numeroase personaje, în schimb, substanţa epică e departe de a fi un simplu pretext ori suport al ei. Conflictul dramatic dintre eroii principali - umanitaristul Emil Olaru şi crudul şi încrâncenatul Modrogan - e construit cu o abilitate ce estompează posibilele neverosimilităţi.

Extinderea confruntării printr-o miză erotică - prizoniera Iulia Desjoffy de care Emil Olaru se îndrăgosteşte - este o soluţie fericită, permiţând nu numai o echilibrare a forţelor, ci şi atingerea unei tensiuni maxime. În acest chip, romanului de război, autentic şi original în obiectivitatea lui, dar ameninţat de monocromie, i se adaugă un veritabil roman de dragoste, de o firească idealitate şi de un tragism deloc forţat.

Fără să fie o capodoperă, Nebunia lumii se evidenţiază în romanul românesc inspirat de primul război mondial, fiind apreciat de Perpessicius, de pildă, ca „una din întâile lui izbânzi”.

Opera literară

  • Simfonia morţii, Bucureşti, 1920;
  • Nebunia lumii, Bucureşti, 1924.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …